288 / 414
288
cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
În 1928 şi-a susţinut teza de doctorat
Accidentele
de
automobil.
În anii studenţiei, sub îndrumarea
unor specialişti de marcă, a făcut cercetări clinice
în domeniul neurologiei, preocupându-se de pro-
blema transmiterii sunetelor în organismele vii.
La absolvirea facultăţii, a fost înaintat la gradul
de locotenent, fiind numit medic militar în mai
multe garnizoane (Brăila, Turda, Turnu Severin,
Lugoj
, Dorohoi, Dej, Târgovişte, Cernavodă,
Bucureşti). A urcat treptele ierarhiei militare până
la gradul de locotenent-colonel (1946). Şi-a legat
pentru totdeauna numele de cibernetică, fiind
autorul primei variante elaborate a concepţiei ci-
bernetice generalizate, cu un deceniu înainte de
apariţia lucrării lui Norbert Wiener,
Cibernetica
.
În 1938 a publicat primul volum al lucrării
Psychologie consonantiste
(vol. II, 1939) – prima
expunere de mare amploare a unor principii ci-
bernetice – în care încerca să explice fenomenele
din natură, dar cu deosebire cele din cadrul bio-
logiei şi psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse
(legii reversibilităţii). A demonstrat caracterul
multi- şi interdisciplinar al ciberneticii. S-a aple-
cat şi asupra altor domenii, între care fizica, filo-
sofia, psihologia, dreptul, literatura. Pornind de
la experimentarea modului cum sunt transmise
sunetele în organismul uman, a realizat, în 1932,
lucrarea
La phonoscopie, nouvelle méthode d’ex-
ploration clinique
, distinsă cu Premiul „General
dr. Al. Papiu” al Academiei Române, urmată, în
1936, de
Fonoscopia şi semiologia clinică
.
OSTROGOVICH, GIORGIO-
UGO-AUGOSTO
(23 aprilie 1904, Bucureşti – 13 iunie 1984, Roma),
chimist
Membru corespondent – 1 martie 1974
Studii liceale la Bucureşti şi Florenţa
şi universitare (Facultatea de Știinţe, Secţia
chimie) la Cluj, unde, în 1931, şi-a susţinut teza
de doctorat
Structura electronică a unor sisteme
homo- şi hetero-arenice polinucleare
; în 1965 a
primit titlul de doctor docent. Şi-a început ac-
tivitatea în învăţământul superior în 1923, ca
preparator suplinitor la Laboratorul de chimie
organică al Facultăţii de Știinţe din Cluj, urmând
apoi treptele ierarhiei didactice până la gradul de
profesor titular (din 1948). Din 1949 a fost pro-
fesor de chimie organică la
Institutul Politehnic
din Timişoara
, între 1949 şi 1972 fiind şi şef
al Catedrei de chimie organică. Paralel cu acti-
vitatea didactică, a făcut studii teoretice şi ex-
perimentale în domeniul structurii compuşilor
organici, chimiei combinaţiilor coordinative cu
liganzi organici imidici, echilibrelor protolitice
ale unor compuşi triazinici, al mecanismului in-
terconversiei stereoizomerilor iminici, al reacţii-
lor de substituţie nucleofile în clasa derivaţilor
acidului carbonic şi a compuşilor heterociclici,
al obţinerii unei game foarte largi de compuşi
organici, în special derivaţi ai acidului carbonic
şi triazine sintetice, al nomenclaturii şi sistema-
ticii funcţionale etc. Rezultatele cercetărilor sale
se regăsesc în peste 100 de lucrări, studii, comu-
nicări, apărute în ţară şi în străinătate, între care
un
Compendiu de elemente de stereochimie orga-
nică
(1971). Membru al societăţilor de chimie
din Londra şi Paris.
OTIMAN, PĂUN ION
(28 mai 1942,
Gârbovăţ, jud. Caraş-Severin
), inginer
agronom şi economist
Membru titular – 29 ianuarie 1999 (membru
corespondent – 12 noiembrie 1993)
Secretar general al Academiei Române (26 aprilie
2006 – 24 aprilie 2014); preşedinte al Filialei
Timişoara (2004–2006 și din 2014)
Discurs de recepţie:
Viaţa rurală românească pe
lungul drum între Flămânzi şi Uniunea Europeană
sau Drama satului şi a ţăranului român într-un secol
de iluzii, dezamăgiri şi speranţe
(20 iunie 2007)