Background Image
Previous Page  293 / 414 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 293 / 414 Next Page
Page Background

293

cu

ghete

(1990). A fost şi autorul unor piese

de teatru reprezentate pe scenele româneş-

ti:

Passacaglia, Puterea şi adevărul, Moştenirea

,

precum şi a unor scenarii de film, unele scrise

în colaborare:

Valurile Dunării, Furtuna, Setea,

Străinul, Pădurea spânzuraţilor, Dacii, Columna,

Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toţi la

moarte, Puterea şi adevărul, Cu mâinile curate,

Ultimul cartuş, Actorul şi sălbaticii, Pe aici nu se

trece, Operaţiunea „Monstrul”, Ion, Secretul lui

Bachus, Horea, Noi cei din linia întâi, Secretul lui

Nemesis, Mircea, Momentul adevărului, Divorţ din

dragoste

ş.a

.

Membru în biroul Uniunii Scriitorilor

şi în Consiliul Cinematografiei. A fost distins

cu „Ordinul Muncii”, cls. III (1959), Ordinul

„Meritul Cultural”, cls. II (1969) şi cls. I (1981),

cu Ordinul „Steaua R.S.R.”, cls. III (1971).

POPOVICIU, TIBERIU

(16 februarie 1906,

Arad

– 29 octombrie 1975,

Cluj-Napoca), matematician

Membru titular – 21 martie 1963 (membru

corespondent – 2 noiembrie 1948)

Studii liceale la Arad

şi universitare

(Facultatea de Ştiinţe) la Bucureşti. La termi-

narea facultăţii, activitatea sa ştiinţifică era im-

presionantă: peste 60 de lucrări publicate în

„Jurnalul matematic”, „Curierul matematic” şi

„Buletinul Societăţii Studenţilor în Matematici”

din Bucureşti, 12 apărute în „Gazeta matema-

tică” şi în

„Revista matematică” din Timişoara

,

preocupările sale din această perioadă axân-

du-se pe problema teoriei numerelor, algebră

combinatorie, teoria polinoamelor speciale, geo-

metrie sintetică, analiză matematică şi analiză

numerică. Şi-a continuat pregătirea în Franţa

(1927–1933), la École Normale Supérieure din

Paris, unde şi-a luat o nouă licenţă în matema-

tici. În 1933 şi-a susţinut teza de doctorat

Sur

quelques propriétés

des fonctions d’une ou de deux

variables réelles

, devenind doctor în ştiinţele ma-

tematice. A fost secretar al Seminarului de ma-

tematică de pe lângă Facultatea de Ştiinţe din

Cluj (1933–1934), asistent (1934–1936), confe-

renţiar la Facultatea de Ştiinţe a Universităţilor

din Cernăuţi şi Bucureşti (1936–1942), profe-

sor agregat de teoria funcţiilor la Facultatea de

Ştiinţe a Universităţii din Iaşi (1942–1946), pro-

fesor titular de algebră superioară şi teoria nu-

merelor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii

din Cluj (1946–1975); şef al Catedrei de analiză

matematică (din 1948); decan al Facultăţii de

Matematică şi Fizică din Cluj (1950–1953); di-

rector al Institutului de Calcul Numeric din Cluj,

pe care l-a organizat (din 1957), în cadrul căruia

a creat mai multe seminarii de specialitate (de

teoria calitativă a ecuaţiilor diferenţiale, de cer-

cetări operaţionale, de nomografie etc.). În 1947,

la Universitatea din Cluj, a înfiinţat Seminarul

de analiză numerică şi teoria aproximării. Prin

grija sa, în 1959, s-a reluat publicarea, la Cluj,

într-o serie nouă, a vechii reviste „Mathematica”;

a condus şi activitatea revistei „Studii şi cercetări

matematice” a Institutului de Calcul al Academiei

Române. În 1967 a înfiinţat seminarul itinerant

de ecuaţii funcţionale, iar în 1972 „Revue d’Ana-

lyse Numérique et la Théorie de l’Approxima-

tion”. De numele său se leagă crearea şcolii clu-

jene de analiză matematică, fiind şi fondatorul

şcolii române de analiză numerică. A lăsat lu-

crări în domeniul analizei matematice, analizei

numerice, analizei funcţionale, algebrei, teoriei

numerelor, teoriei aproximării; a reuşit crearea

teoriei funcţiilor convexe de ordin superior; a

pus în evidenţă comportarea funcţiilor reale de

o variabilă reală faţă de mulţimea polinoame-

lor de un grad dat

n

. S-a ocupat de prelungirea

şi aproximarea acestor funcţii prin polinoame,

aproximarea funcţiilor convexe de ordin supe-

rior prin funcţii elementare şi deducerea unei

formule de medie generală. A

elaborat formule-

le fundamentale ale calculului diferenţelor di-

vizate; a cercetat precizia calculului numeric în

interpolarea prin polinoame; a dat o nouă teorie

structurii restului în formulele liniare de interpo-

lare ale analizei; a generalizat formula clasică de

integrare numerică a lui Gauss. În domeniul alge-

brei, a făcut cercetări privind unele clase speciale

de polinoame, teorema lui Laguerre etc. În teoria

numerelor, s-a aplecat asupra aplicării algorit-

mului lui Euclid pentru aflarea celui mai mare

divizor comun a două numere date, completând