280 / 414
280
MÉLIUSZ JÓSZEF
(12 ianuarie 1909,
Timişoara
– 1 decembrie 1995,
Bucureşti), scriitor de naţionalitate maghiară
Membru corespondent – 1 martie 1974
Studii liceale la Timişoara
şi universi-
tare (Facultatea de Teologie Protestantă) la Cluj.
A frecventat şi cursuri de filosofie, teologie pro-
testantă, jurnalistică şi regie de teatru la Zürich
şi Berlin. Din 1930 a început să publice în di-
ferite reviste maghiare din România, devenind
un colaborator permanent la „Helikon” (1932),
„Korunk” (1932), iar din 1934 la cotidianul
„Brassoi Lapok”. A debutat cu poezii şi critică lite-
rară în paginile revistei clujene „Erdély Helikon”
(1930), alăturându-se apoi grupului de scriitori
din jurul revistei „Korunk”. A colaborat la diver-
se reviste de orientare antifascistă din Budapesta
şi la reviste maghiare antifasciste scoase de
emigranţii maghiari din Canada, Cehoslovacia,
Franţa, Iugoslavia şi S.U.A. Între 1940 şi 1944
a fost corespondent pentru Ardealul de Nord al
agenţiilor de presă din Londra şi Paris. În 1945
a înfiinţat la Cluj revista literară „Utunk” şi a în-
deplinit funcţia de secretar general în Ministerul
român al Informaţiilor, fiind şi secretar de presă
al Uniunii Populare Maghiare, precum şi secre-
tar general al teatrelor maghiare din România.
La Cluj a fost director şi prim-regizor la Teatrul
Maghiar de Stat şi profesor la Institutul Maghiar
de Artă Dramatică. Între 1957 şi 1958 a fost re-
dactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură,
responsabil al secţiei maghiare. A abordat, în
versurile, ca şi în romanele şi eseurile sale, scri-
se îndeosebi în limba maghiară, o problematică
general-umană de largă respiraţie:
Lupii
(1931);
Moştenirea lui Ben Hepburn
(1933);
Înainte de
furtună
(1936);
În furtună
(1939);
Cântec despre
anul 1437, Cronică în versuri
(1945; traducerea
în româneşte, 1957);
Soartă şi simbol
(1949);
Împreună cu lumea
(1957);
Vânt de Octombrie
(1957);
Cât cuprind ochii
(1960);
File de jurnal
(1962);
Convorbiri pe chei
(1964);
Arena
(1967);
Oraş pierdut în ceaţă
(1969);
Cafeneaua iluzi-
ilor
(1971);
Poezii alese
(1975);
Cafeneaua de
tranzit
(1982);
Muzeul Horace Cockery
(1985);
Cafeneaua prieteniei ieri
(1985) ş.a. S-a remar-
cat şi ca traducător, tălmăcind în maghiară din
creaţia unor scriitori români, precum Eugen
Jebeleanu, Geo Bogza, Geo Dumitrescu, dar
şi din literatura germană. Membru al Uniunii
Scriitorilor din România şi fondator al Secţiei
scriitorilor de naţionalităţi minoritare. A fost dis-
tins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1968).
MENKEŞ, BENEDICT M.
(11 noiembrie 1904, Rădăuţi, jud. Suceava –
5 august 1987,
Timişoara
), medic şi biolog
Membru corespondent – 23 martie 1952
Absolvent al Institutului de Medicină
din Bucureşti, unde, în 1930, şi-a susţinut teza
de doctorat
Despre inervaţia arcadei palmare su-
perficiale
. A lucrat până în 1944 în Institutul de
Anatomie condus de prof. Francisc Rainer. A fost
profesor de histologie (1945–1946), de anato-
mie patologică (1946–1957) şi de biologie me-
dicală (1957–1974) la
Institutul de Medicină
din Timişoara
, participând la punerea bazelor şi
la dezvoltarea învăţământului medical preclinic
timişorean. În 1952 a
organizat, împreună cu
prof. Gh. Lupaşcu, Baza de Cercetări Ştiinţifice
a Academiei Române din Timişoara
, al cărui
președinte a fost între 1953 și 1961. Paralel cu
activitatea didactică (care a inclus şi editarea
unui curs de biologie generală), a desfăşurat
cercetări experimentale multilaterale de embri-
ologie şi teratologie în cadrul unei secţii a Bazei
Timişoara a Academiei Române, unitate care s-a
transformat, în 1963, în Centrul de Embriologie
Normală şi Patologică. Prin contribuţii personale