276 / 414
276
mişcarea populaţiei României”, „Anuarul statistic
al României”, „Buletinul demografic al României”,
„Buletinul preţurilor”, „Buletinul statistic” ş.a. A
avut preocupări în domeniile medicinei, antro-
pologiei, epidemiologiei şi biometriei, dar mai
ales în cele ale sociologiei, demografiei şi statis-
ticii (
Recensământul populaţiei din 1930
, 9 vol.;
Evoluţia demografică a oraşelor şi minorităţilor
etnice din Transilvania
;
Ştiinţa de carte a
popu-
laţiei României
;
Populaţia României
;
Les problèmes
démografiques en Transylvanie
;
La population de
Dobroudja
;
Demografia rurală a României
;
Rolul
statisticii în dezvoltarea statului modern
;
Studiul
etnografic asupra populaţiei
României
;
Metode noi
în tehnica studiilor de populaţie
ş.a.)
.
Împreună cu
A. Golopenţia şi C. Constante, a publicat lucrarea
Românii din Timoc
(3 vol., 1943–1944). A orga-
nizat şi a condus recensământul din 1941. După
emigrarea în S.U.A. (1948), şi-a continuat activi-
tatea ştiinţifică, publicând, între altele:
Agriculture
and Food in Romania during World War II
;
Regional Development of the Jewish Population in
Rumania
(în colab., 1957). Membru al Academiei
de Medicină din România, al Academiei de Ştiinţe
din România, al Comisiunii de populaţie a Ligii
Naţiunilor, al Institutului de Statistică de la Haga,
al Institutului Internaţional de Statistică, consul-
tant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la Haga
şi Geneva, vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale
pentru Studiul Populaţiei de la Berlin.
MARIENESCU, ATANASIE MARIAN
(8 martie 1830,
Lipova, jud. Arad
– 6 ianuarie
1914, Sibiu), folclorist, etnograf şi scriitor
Membru titular – 24 martie 1881
(membru corespondent – 13 septembrie 1877)
Discurs de recepţie:
Viaţa şi operele lui Petru
Maior
(15 aprilie 1882)
Studii gimnaziale la Arad, Timişoara
şi
Pesta, după absolvirea cărora a studiat dreptul la
Pesta şi Viena, devenind doctor în drept. A fost
numit
vicenotar al jud. Caraş
(1862), apoi ase-
sor la
tribunalele din Lugoj
(din 1869),
Oraviţa
(1869–1876) şi
Timişoara
(1876–1880).
A funcţionat ca judecător supleant la Tribunalul
Suprem din Pesta (1880–1885), fiind transferat
apoi la Oradea (1895–1900). După pensionare
(1900), s-a stabilit la Sibiu. S-a manifestat ca is-
toric, filolog, scriitor, dar mai cu seamă ca folclo-
rist şi etnograf. Lucrările sale istorice şi filologice
au fost însufleţite de ideea latinităţii limbii şi a
poporului român: a scris despre cucerirea Daciei
de către romani, despre Aurelian şi retragerea
romană din Dacia, despre formarea limbii româ-
ne. A alcătuit chiar şi un manual de istorie, după
care s-a predat timp de 15 ani în Transilvania şi
Banat
. Ca scriitor, a lăsat câteva poezii şi o piesă
de inspiraţie folclorică (
Peţitorii
). Preocuparea sa
de bază a constituit-o însă folclorul, lui datorân-
du-i-se tipărirea celei dintâi culegeri de colinde
(
Poezia poporală
.
Colinde, culese şi corese
, 1859),
ca şi întocmirea primei fişe ample asupra unui
rapsod popular (
Mărcea Giuca
). A lăsat volume-
le:
Poezia poporală. Balade
culese şi corese
(2 vol.,
1859, 1867) şi
Schiţe istorice despre poezia popo-
rală şi
cântăreţii poporali la maghiari, germani şi
în parte la francezi
(1866). A cules multe infor-
maţii despre datini, pe care le-a publicat în re-
vista „Familia” şi în cartea
Cultul păgân şi
creştin
(1881). Atât datinile, cât şi basmele publicate cu
comentarii sub titlul
Descoperiri mari în povestele
(basmele) românilor
(1871) în revista „Albina”
au fost interpretate în sensul stabilirii a cât mai
multor corespondenţe între mitologia română şi
cea romană. A preconizat ideea înfiinţării unui
muzeu al portului popular românesc. Îi revine
marele merit de a fi popularizat folclorul româ-
nesc peste hotare. În
Ethnologischen Mitteilungen
aus Ungarn,
sub titlul
Aus der rumänischen ethno-
graphischen Litteratur,
a prezentat colecţia folclo-
riştilor Dem. G. Teodorescu, D. Vulpian, I. Pop-
Reteganul ş.a.