273 / 414
273
a Facultăţii de Știinţe a Universităţii din Cluj
(1928–1933), conferenţiar la Catedra de chi-
mie organică şi petrol a
Şcolii Politehnice din
Timişoara
(1934–1940), profesor de chimie bio-
logică la Facultatea de Știinţe a Universităţii din
Bucureşti (1940–1974) şi director al Institutului
de Biochimie al Academiei Române (1948–
1972). Activitatea sa de cercetare a început, în
1929, cu lucrări de chimie organică; în 1936 a
abordat problema permeabilităţii membranelor
vii, apoi a celor artificiale; din 1958 studiile pri-
vind structura materiei vii l-au condus la elabo-
rarea teoriei biostructurale, care a deschis calea
conturării unor idei şi cercetări noi în cele mai
diferite domenii ale biologiei: permeabilitatea
membranelor, starea apei şi a numeroaselor com-
ponente ale ţesuturilor vii, relaţiile dintre noxe,
organism şi medicamente, originea vieţii pe
Pământ, originea undelor electroencefalografice,
definirea substratului material al gândirii abs-
tracte şi al fenomenelor psihotonice, pluralitatea
nivelurilor structurale ale materiei vii în unităţi
etc. Concepţiile sale au deschis noi perspective
în domeniul cancerogenezei, în farmacologie şi
ecologie, contribuind, totodată, la dezvoltarea
altor domenii ştiinţifice, cum sunt cele legate de
teoria câmpurilor, analiza materiei vii ca sistem
cibernetic ierarhizat. În domeniul chimiei orga-
nice, a adus contribuţii la descoperirea trans-
formării neaşteptate a funcţiei cian în amidă şi
a acesteia în carboxil în decursul sintezei unor
stilbeni şi butadiene; a elucidat unele mecanis-
me de reacţie privind sinteza trifenilpiperidonei,
a azoxiderivaţilor aromatici şi a unor aminostil-
beni. Considerat întemeietor al școlii românești
de biochimie, a lăsat numeroase lucrări, între
care:
Cercetări asupra permeabilităţii membrane-
lor lichide. O metodă nouă (metoda picăturilor)
pentru cercetarea permeabilităţii membranelor
lichide
(1951);
Biostructura
(1969);
Natura şi
structura materiei vii
(1972);
Priroda i struktu-
ra jivoi materii
(1976);
Biostrukturnaia teoriia i
kritika sovremennogo molekularisma
(1977);
The
Origin of the Biostructural Theory
(1979);
The
Bio Structured Water
(1980);
Confirmarea teoriei
biostructurale prin microscopia de înaltă tensiune
(1981);
Concepția biostructurală și teoriile mo-
leculare ale materiei vii
(1984) ş.a. Membru al
Academiei de Ştiinţe, al Academiei de Medicină
din România, al Societăţilor de chimie din Berlin
şi Paris, al Societăţii de Chimie Biologică din
Paris, al Comisiei internaţionale pentru chi-
mia şi biochimia acizilor nucleici din Praga, al
Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Vieţii din
Luxemburg, al Societăţii Internaţionale de Studii
asupra Organismelor Vieţii din Maryland, S.U.A.
A fost distins cu Premiul şi Medalia „Claude
Bernard” (1965).
MAITEC, OVIDIU
(13 decembrie 1925,
Arad
– 18 martie 2007, Paris),
sculptor
Membru titular – 29 ianuarie 1999 (membru
corespondent – 12 martie 1992)
Absolvent al Institutului de Arte Plastice
„N. Grigorescu” din Bucureşti (1950), a fost asis-
tent la Catedra de anatomie artistică a Institutului
de Artă şi profesor la Şcoala Medie de Artă din
Bucureşti (1950–1956). La 28 de ani şi-a început
activitatea expoziţională, impunându-se ca un
artist de o puternică forţă interioară şi o expre-
sie lucidă şi elaborată, care anunţa mişcarea de
reactualizare a civilizaţiei lemnului de pe terito-
riul românesc, din sud-estul şi centrul Europei.
A creat o nouă şcoală în sculptura românească.
A lucrat cu aceeaşi măiestrie în piatră şi metal
(
Coloana cu aripi; Televiziune; Minerul; Meşterul
Manole; Eminescu; Pădureanca; Cub
). A parti-
cipat la numeroase expoziţii, personale sau de
grup, în ţară şi în străinătate, expunând în peste
30 de ţări ale lumii, o serie de lucrări intrând
în colecţii particulare sau publice (Muzeul de
Artă Modernă din Sidney, Galeria Naţională din
Köln, Muzeul „Manheim”, în muzee de artă din
Londra, Cambridge etc.). Membru al Uniunii
Artiştilor Plastici din România şi al Asociaţiei „La
Maison des Artistes” din Paris. A fost distins cu
Premiul Festivalului tineretului pentru sculptură
(Viena, 1959), cu Premiul Academiei Române
(1967), cu Marele Premiu al Uniunii Artiștilor
Plastici (1974), cu Ordinul „Cultural” (1975),
cu Ordinul „Cavaliere al Merito della Republica
Italiana” (1985).