142
lista de aparate, spre exasperarea Domnului Academician Anton, Rector, care trebuia, de fiecare
dată, să semneze o adresă către PNUD de schimbare a listei.
Prima utilizare a echipamentului s-a făcut la testarea paletelor turbinei eoliene de 300 kW
pentru Semenic.
În scopul satisfacerii obligaţiilor întreprinderii IAEM de a efectua probe de seismicitate
pentru echipamentele electrice produse de întreprindere destinate centralelor nucleare, s-a proiec-
tat şi realizat în cadrul Laboratorului de Vibraţii şi Vibropercuţii un stand de încercări. Acest stand,
existent în laborator, este constituit dintr-o masă vibrantă cu amplitudine şi frecvenţă variabile,
controlate prin calculator. Soluţia tehnică a acestui stand complex a fost brevetată.
Una din realizările remarcabile, existentă în Laboratorul de Vibraţii şi Vibropercuţii este
standul pentru testarea la vibraţii a paletelor agregatelor de vânt cu ax orizontal.
Soluţia tehnică a standului a fost concretizată printr-un brevet de invenţie.
Standul de încercări la vibraţii a paletelor a fost un factor esenţial în rezolvarea multor
probleme de vibraţii studiate în Catedra de Mecanică.
În cadrul Laboratorului de Vibraţii şi Vibropercuţii s-a statornicit şi o foarte fructuoasă cola-
borare, cu rezultate semnificative, între cadrele didactice cu pregătire teoretică (matematicieni,
fizicieni) şi cele cu pregătire tehnică. Un exemplu îl constituie realizarea, încercarea şi verificarea
în laborator, în anul 1977, a unui pulsator de testare a caracteristicilor dinamice ale amortizoarelor
hidraulice pentru auto şi a unui aparat de testare a stării tehnice a acestor amortizoare, urmare
unui contract de cercetare cu întreprinderea piese auto Sibiu. Resposabilul şi iniţiatorul contrac-
tului a fost Toader Mihai (matematician). Proiectele le-a făcut inginerul Triff, cu mare experienţă
în echipamente hidraulice, iar la realizarea practică şi încercarea în laborator a contribuit în mare
măsură inginer Titus Cioară.
Pentru înregistrarea zgomotelor şi prelucrarea rezultatelor se utilizează aparatură de fabri-
caţie Bruel şi Kjaer obţinută prin Ministerul Învățământului, care a intrat în dotarea laboratorului.
Instalaţia electronică folosită este formată din microfonul 4145, preamplificatorul 2619, amplifica-
torul de măsură 2606, care permite măsurarea nivelului de zgomot instantaneu şi înregistratorul
magnetic 7001, prevăzut cu două canale de înregistrare. Prelucrarea înregistrărilor se face cu
instalaţia electronică formată din înregistratorul magnetic 7001, amplificatorul de măsură 2606,
filtrul trece bandă 1614, care permite studiul nivelului de zgomot în diferite benzi de frecvenţă,
înregistratorul de nivel 2305 care permite redarea grafică a variaţiei nivelului de zgomot şi anali-
zorul de distribuţie statistică tip 4220. Acesta stabileşte distribuţia nivelului global şi în diferite
benzi de frecvenţă.
În urma unei vizite făcute de prof. Silaş Gheorghe, în Elveţia, la EMPA (Laboratorul
federal de încercări de materiale şi de cercetări), în anul 1997 EMPA a făcut o donaţie Catedrei
de Mecanică cu următoarele aparate: Noise Level Analyser, tip 4426, Bruel & Kjaer; Level
Recorder, tip 2305, Bruel & KjaerImpedanzwandler, tip 2619, Bruel & Kjaer; Microfon 1”, tip
4145, Bruel & Kjaer.
Activitatea ştiinţifică în domeniul acustic s-a amplificat prin înfiinţarea în anul 1985, a
Subcomisiei de acustică a Filialei din Timişoara a Academiei Române. Si aparatura din domeniul
acustic a sporit. O bună parte din aparate au fost obţinute prin granturile de cercetare ştiinţifică
tehnică şi fundamentală dobândite prin concursurile la Academia Română. Aceste aparate sunt
de înaltă clasă de precizie, care permit obţinerea unor măsurători de mare fineţe şi siguranţă.
Aceste aparate sunt: Sonometru portabil cu integrare-Controller 2237 fabricat de firma Bruel
& Kjaer care permite măsurarea simultană a 7 parametri; SPIDER 8- Aparat de măsură digital
cu patru canale de măsură amplificatoare, cu frecvenţă purtătoare 4,8 kHz, cu posibilitatea de
extindere la opt canale; SR 55- modul pentru SPIDER 8 necesar extinderii la opt canale; Soft
CATMAN pentru prelucrarea automată a datelor experimentale privind dinamica interacţiunilor
cu şoc unic sau multiplu.
Numeroasele cercetări din domeniul acustic şi înzestrarea cu variate aparate de măsură
pentru vibraţii, sunete şi zgomote, a condus la înfiinţarea, în cadrul Catedrei de Mecanică, în anul
1996 a unui laborator de acustică, situat la etajul 2, în spaţiul aparţinător catedrei, cu o suprafaţă
de 43,5 m
2
.




