146 / 414
146
În al doilea rând, se constată eforturile de
raliere
a românilor bănăţeni la marile curente
culturale ale timpului:
clasicismul
(prin primii noştri fabulişti, Nicolae Oţălea şi Dimitrie Ţichindeal),
iluminismul militant
(prin Paul Iorgovici şi Damaschin Bojincă) şi
naţionalismul revoluţionar
(prin
Eftimie Murgu).
* * *
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, preocupările umaniste se diversifică, un puternic impuls
în această privinţă fiind dat de înfiinţarea Institutului Pedagogic (Preparandia) şi a celui Teologic
din Caransebeş, de pe băncile cărora au pornit nu numai scriitori (Ioan Popovici-Bănăţeanul, Mihail
Gaşpar), ci şi
folclorişti
(Emilian Novacovici, George Cătană, Sofronie Liuba, Iosif Bogdan), care
se adaugă altora, formaţi în alte centre (Simeon Mangiuca, Enea Hodoş, Iosif Popovici).
În perioada interbelică, după înfiinţarea
liceelor
româneşti, apar preocupări de
istorie
literară
, ilustrate, printre alţii, de profesori ca Aurel E. Peteanu (Lugoj),
Din galeria marilor
dispăruţi ai Banatului
şi Lucian Costin (Caransebeş),
Graiul bănăţean
și
Din viaţa scriitorilor
, dar
şi de istorici şi istorici culturali, ca I. D. Suciu,
Literatura bănăţeană de la început până la Unire
şi
Revoluţia de la 1848-1849 în Banat
, I. B. Mureşianu,
Din trecutul slovei bănăţene (1500-1700)
.
Singurele forme
instituţionalizate
în care s-a făcut şi cercetare umanistă sau din care au
pornit cercetători în acest domeniu au fost, pentru o perioadă destul de lungă, institutele teologico-
pedagogice din Caransebeş şi Arad.
Dar prima instituţie cu un obiectiv declarat de cercetare a fost
Institutul Social Banat-
Crişana
, înfiinţat în 1932 (desfiinţat în anul 1946), care a publicat şi revista omonimă (1933-1946),
în paginile căreia au apărut studii deosebit de valoroase de istorie, sociologie, politologie etc., precum
şi
Muzeul Banatului,
care a întreprins cercetări arheologice şi de artă bisericească, devenind în scurt
timp un veritabil focar de cultură, mai ales prin prestigioasa lui publicaţie, „Analele Banatului”.
Un moment semnificativ al istoriei preocupărilor umaniste din Banat a fost înfiinţarea, în
cadrul Institutului Pedagogic din Timişoara, a
Facultăţii de Filologie
(1953), în care s-au reunit
profesori remarcabili, precum G. Ivănescu, G.I. Tohăneanu, Eugen Todoran, Ştefan Munteanu,
Vasile Şerban, Ivan Evseev, Johann Wolf şi mulţi alţii, care au pregătit, la rândul lor, generaţii
de cadre didactice universitare şi de cercetători. Vor urma, rând pe rând, facultăţile de
istorie-
geografie
, de
arte plastice
, de
muzică
, de
sociologie
, de
psihologie
, prin care aria cercetărilor
se diversifică şi apar preocupări de studii interdisciplinare.
Semnificativ şi salutar este că majoritatea covârşitoare a cercetătorilor care au activat şi
activează în institutul nostru sunt „produse” ale şcolii superioare timişorene.
* * *
O etapă nouă şi extrem de productivă ştiinţific începe în anul 1951, când Academia îşi
extinde autoritatea asupra provinciilor istorice româneşti, prin înfiinţarea unor unităţi de cercetare,
printre care şi
Baza de Cercetări Ştiinţifice
din Timişoara (denumire consacrată în anul 1953),
printre atribuţiile ei figurând coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică în partea de vest a ţării.
Gheorghe Ivănescu
Iorgu Iordan
Coriolan Drăgulescu