141 / 414
141
Baza materială
Laboratorul de Vibraţii şi Vibropercuţii a fost înfiinţat, organizat şi dotat în cadrul Catedrei
de Mecanică de la Institutul Politehnic din Timişoara. La început a funcţionat în spaţii modeste din
sediile catedrei şi anume la subsolul clădirii Facultăţii de Construcţii din Bulevardul Republicii, nr.9,
iar în intervalul 1972-1981 la etajul 2 al clădirii SPM de la Facultatea de Mecanică. În anul 1981
sediul Catedrei de Mecanică a fost transferat în noul corp de laboratoare construit la Facultatea de
Mecanică. Aici s-a repartizat un spaţiu suficient de mare, la parter, în suprafaţă de 168 m
2
, pentru
instalarea şi organizarea Laboratorului de Vibraţii şi Vibropercuţii.
Realizarea dezideratului de organizare şi dotare a laboratorului s-a făcut treptat şi lent
datorită lipsei de fonduri şi de mijloace materiale necesare. Începutul nu s-a făcut prin achiziţiona-
rea de utilaje şi aparate cu fonduri financiare obţinute de la buget, ci prin activitatea de autoutilare
în cadrul Catedrei de Mecanică, cu ajutorul unităţilor economice şi întreprinderilor cu care s-a
colaborat şi pentru care s-au rezolvat multe probleme de vibraţii.
Un factor decisiv în activitatea de autoutilare a Laboratorului de Vibraţii şi Vibropercuţii şi a
celorlalte laboratoare din catedră a fost înfiinţarea în anul 1965 a atelierului Catedrei de Mecanică.
În următorii doi ani atelierul a fost dotat cu maşini unelte necesare efectuării multor operaţii de
prelucrări mecanice, sudură, tratamente termice şi chiar turnare a unor piese de aluminiu. Doi ani
mai târziu a fost amenajat şi un atelier de electronică echipat corespunzător.
În anul 1965 a fost angajat la catedră ca inginer d-nul Titus Cioară căruia i-a revenit sarcina
de a conduce operaţia de autoutilare a laboratoarelor prin atelierul înfiinţat.
Primele aparate şi standuri construite pentru Laboratorul de Vibraţii şi Vibropercuţii au fost:
• Aparat pentru determinarea momentului giroscopic, rotorul fiind acţionat prin turbină
pneumatică. Acest aparat a fost realizat şi pentru Catedra de Mecanică de la Institutul Politehnic
Bucureşti la cererea profesorului Alexandru Stoenescu.
• Aparat pentru înregistrarea mişcărilor unui sistem vibropercutant, cu lagăre de alunecare.
• Construirea unui aparat complex pentru punerea în evidenţă a fenomenului de salt în
amplitudine în cazul vibraţiilor neliniare. Acest aparat a fost realizat ulterior şi pentru Catedra
de Rezistenţa Materialelor de la Institutul Politehnic Bucureşti la cererea d-nului profesor
Gh. Buzdugan, pentru care s-a mai construit şi un amortizor dinamic simplu.
Primul aparat mai sofisticat care a înzestrat Laboratoarele de Vibraţii şi Vibropercuţii a fost
aparatul de măsurat vibraţii SDM 132, fabricat de firma VEB „Otto Schon” din Dresda, obţinut prin
Ministerul Invăţământului.
Datorită faptului că cercetările experimentale şi măsurătorile trebuiau efectuate la unele
unităţi repartizate la distanţe mari de Timişoara pentru transportul instalaţiilor, a aparatelor de
măsură şi a personalului cercetător s-a făcut intervenţie la CSP şi s-a aprobat repartiţia unui micro-
bus TV cu destinaţia de „Laborator mobil de Vibraţii”. Acesta a fost al doilea utilaj marcant ce a
înzestrat Laboratorul de Vibraţii şi Vibropercuţii. Laboratorul mobil a contribuit substanţial la rezol-
varea a numeroase teme şi contracte de cercetare de vibraţii la unităţi economice şi întreprinderi
din toate regiunile ţării.
Un salt substanţial şi de calitate în înzestrarea Laboratorului de Vibraţii şi Vibropercuţii
şi a celorlalte laboratoare ale Catedrei de Mecanică, a fost realizat prin programul PNUD, iniţiat
pentru Institutul Politehnic din Timişoara de către Academicianul Ioan Anton, Rector al Institutului
şi prof.Gheorghe Silaş, prorector. Prin acest program laboratorul a fost înzestrat în anul 1979 cu
un calculator Hewlett Packard tip 9845T, echipat cu un sistem de achiziţie a datelor pe 16 canale.
Calculatorul a fost fabricat în Franţa, de firma Enartec-Schlumberger. Valoarea înzestrării prin
PNUD a laboratorului a fost în acea vreme de 85.000$. Pe atunci, departamentul de comerţ al SUA,
interzicea livrarea în Est a sistemelor de achiziţii de semnale rapide de peste două canale. Prin
bucla de ocolire prin Franţa s-a reuşit să se ajungă la 16 canale, evitând astfel embargoul legat de
licenţa de export.
Trebuie să subliniem că la acest echipament s-a ajuns după analizarea în timp a cel puţin
5 variante, datorate atât nevoii de a obţine aparate cât mai performante posibil cât şi căutării de
soluţii pentru a evita embargoul impus de SUA. Cum se găsea o variantă mai bună, cum se schimba