147 / 414
147
Începând cu anul 1955, în cadrul ei apar sectoare prioritar tehnice, al căror personal era asigurat
de cadre didactice ale Institutului Politehnic şi ale Institutului de Medicină: ştiinţe tehnice, chimie,
embriologie, pedologie, seismologie, apoi matematică şi fizică.
Întrucât Facultatea de Filologie, ca şi toate celelalte unităţi de învăţământ superior, avea în
primul rând menirea să răspundă unor comandamente didactice, cele ştiinţifice fiindu-le subsidiare
acestora, s-a impus necesitatea constituirii unui nucleu cu îndatoriri exclusiv ştiinţifice.
Cel care a avut viziunea devenirii filologiei timişorene în plan ştiinţific a fost profesorul
Gheorghe Ivănescu.
Dar nu
numai viziunea, ci şi realizarea
ei practică. Bucurându-se de
preţuirea celui care i-a fost
mentor, academicianul
Iorgu
Iordan,
şi de sprijinul nemijlo-
cit al academicianului
Corio-
lan
Drăgulescu,
directorul
Bazei de Cercetări Ştiinţifice, a
iniţiat demersurile necesare
pentru atingerea acestui ţel. Ca
urmare a eforturilor lor conju-
gate, în şedinţa din 3 octombrie
1963, Biroul Prezidiului Acade-
miei R. S. R. a aprobat înfiinţa-
rea, pe lângă Baza de Cercetări
Ştiinţifice din Timişoara, a unei
secţii de lingvistică. Iniţiativa
avea să fie oficializată prin HCM
nr. 110 /1963, în care se prevede înfiinţarea
Sectorului de lingvistică,
subordonat ştiinţific Insti-
tutului de Lingvistică din Bucureşti.
Prima etapă (1963-1969) din existenţa lui s-a consumat în cadrul administrativ al Bazei de
Cercetări Ştiinţifice, sub conducerea profesorului
G.
Ivănescu
. (Cf. documentelor 1 și 2)
Etapa a doua (1969-1976) a debutat cu transferarea, începând cu 1 aprilie 1969, a Sectorului
de lingvistică din subordinea Bazei de Cercetări Ştiinţifice în cea a Universităţii din Timişoara, ca
urmare a hotărârii Prezidiului Academiei, interval în care a funcţionat sub coordonarea profesorului
Ştefan Munteanu
. (Cf. documentului 3).
Etapa a treia (1976-1989) a însemnat integrarea sectorului în structura Centrului de Ştiinţe
Sociale (înfiinţat în anul 1970), care funcţiona în cadrul Universităţii şi care a fost condus succesiv
de
Ioan
Cornea
, de
Ioan
Iliescu
, de
Crişu Dascălu
(demisionar din motive politice în 1988) şi,
interimar, de
Traian Bunescu
şi
Vasile
Frăţilă
.
Etapa a patra (din 1990) a marcat reîntoarcerea colectivului în cadrul proaspăt înfiinţatei
Filiale timişorene
a Academiei Române, sub denumirea
Institutul de Cercetări
Socio-Umane
,
condus, de asemenea interimar, de
Eugen Todoran
şi, începând cu anul 1994, de
Crişu Dascălu
.
Schimbările ulterioare de nume (Institutul de Cercetări Socio-Umane şi Institutul de Studii
Banatice „Titu Maiorescu”) nu au însemnat şi modificări semnificative în strategia noii instituţii şi
în stabilirea obiectivelor ei.
* * *
Era de aşteptat ca, dată fiind situarea sa geografică în spaţiul bănăţean, direcţiile de
cercetare ale sectorului să fie circumscrise acestui spaţiu lingvistic, puţin şi nu întotdeauna cercetat
în spirit cu adevărat ştiinţific. Dată fiind subordonarea faţă de institutul bucureştean, i s-au fixat
îndatoriri derivate din proiectele acestuia, practică ce a continuat şi ulterior.
Au existat, totuşi, cel puţin două momente când cercetătorii săi au avut privilegiul să se
ocupe de realităţile lingvistice şi culturale ale Banatului: primul s-a concretizat prin apariţia unor
Rândul de jos, în mijloc, de la stânga la dreapta: Radu Vâlceanu, Coriolan
Drăgulescu, Benedikt Menkes; în picioare, de la stânga la dreapta: Eugeniu
Berca, Maria Luiza Purdela, Doina Dascălu, Crişu Dascălu, Olimpia
Ternovici, Doina Năstase, Segiu Drincu, Ernest Sisak.