296 / 530
295
În
vicus
-ul militar
de la Tibiscum, cu ocazia dezvelirii clădirii I (atelierul de
mărgele)
1571
, în încăperea 3, în zona centrală, a acesteia într-o casetă (D: 2,60 ×
2,00 m) la adâncimea de 1,65 m a fost identificat un strat de cenuşă şi cărbune
amestecat cu fragmente ceramice (o pateră fragmentară din pastă neagră, un capac
şi o oală din pastă roşie nu prea fină, fragmente ceramice dacice lucrate cu mâna).
Sub acest strat de cenuşă gros de 2–3 cm, a fost descoperit un schelet de câine
depus pe un strat de lut ars cu picioarele probabil „legate” la fel fălcile prinse cu un
obiect neidentificat. Şapte cuişoare mici din fier descoperite în jurul gâtului sugerau
probabil o zgardă. În jurul animalului erau depuse sparte mai multe fragmente
ceramice roşii şi cenuşii,
fragmente dintr-un opaiţ de culoare roşie
fragmente de
fier neidentificate; în faţa botului câinelui un denar roman tăiat în două provenind
de la Hadrian. O falcă de bovină era aşezată pe coapsa posterioară a câinelui (fig. 54).
Depunerea rituală a fost făcută înainte de începerea construcţiei I din piatră, deci
este o amenajare intenţionată la baza clădirii (fig. 54).
Modul de depunere a câinelui şi mai ales urmele
banchetului funerar
constatat, între care un loc distinct l-a deţinut
moneda
tăiată ritual şi
opaiţul
spart,
dovedesc îndeplinirea unui ritual consacrat. Opaiţul făcea parte din categoria lămpilor
de tip
firmalampen
(fig. 55).
Acest sacrificiu de înhumare a câinelui a avut loc pe
solul viu antic
, la baza
clădirii atelierului, respectiv sub locul pe care, ulterior, după depunerea unui strat
de lut dens bătut a fost ridicat
cuptorul de topire a sticlei
şi pregătire a mărgelelor,
ceea ce denotă o depunere rituală cu caracter apotropaic asupra locului respectiv
1572
.
Aşa cum menţionam şi în monografia din anul 2004, ritualul sacrificării
câinelui era cunoscut în lumea geto-dacică, unde câinele era considerat un protector
al vetrei
din afara sau interiorul locuinţei
1573
. O descoperire similară din Dacia,
provine de la Buridava-Stolniceni, fără prea multe detalii.
1571
Benea 2004, p. 160–161 Descoperirea a fost prezentată în monografia dedicată atelierului
în detaliu cu analogiile respective fără a se atrage atenţia asupra semnificaţiei opaiţului de lut depus
spart intenţionat de care ne vom ocupa acum.
1572
Benea 2004, p. 161. O depunere de ofrandă animalieră a fost descoperită şi în atelierul de
fierărie identificat în clădirea VIII, încăperea 2, într-un nivel de locuire de lemn; dar aparte tipologic
fără a fi însoţită de o depunere de opaiţ, ca ofrandă. Aici într-un spaţiu clar delimitat de 4 cărămizi
romane (D: două cu dimensiunile: 41 × 28 × 6 cm şi două cu dimensiunile 32 × 28 × 6 cm), deci o
casetă aşezată pe podeaua încăperii au apărut depuse oase – coaste de animal într-un strat de cenuşă
rozalie, gros de 17–20 cm. Lângă această casetă au fost descoperite fragmente dintr-o oală borcan
cenuşie (I = 30,5 cm) lucrată dintr-o pastă grosieră de factură dacică. În interior, se păstrau de
asemenea oase de animal, fără a putea preciza dacă erau de câine (lipsă craniu). Totul se afla în
imediata apropiere a unui zid de lut tencuit. Este evidentă şi în acest caz depunerea de ofrandă
animalieră cu caracter apotropaic. Datare complexului este timpurie, în vremea lui Traian-Hadrian.
Atelierul a fost dezvelit parţial, întrucât se extinde la vest de clădirea VIII. Prezenţa vasului dacic
constituie un indiciu important de atribuire în
vicus
-ul de la Tibiscum a populaţiei autohtone. O
dovadă în acest sens poate fi prezenţă soldaţilor din
cohors I Thracum Sagittariorum
, traci la origine
(Benea 1983, p. 306–307, pentru originea trupei vezi Benea 2011, p. 42–52.).
1573
Vezi şi lucrarea lui Sârbu 1993, p. 110–111.