Istoria Banatului Antichitatea

294 / 530

293
clădirea VII dovedeşte folosirea opaiţelor de lut prin depunere în stratul de mortar
şi cu ocazia refacerii construcţiei respective, ceea ce ar sugera caracterul permanent al
acestui simbol în mediu restrâns al unei case cu caracter privat1562.
O alta descoperire nu mai puţin importantă a fost observată la un complex de
thermae (clădirea XII), unde în anul 2006, într-o casetă 1 (Dimensiuni: 6,00 × 5,25 m),
realizată pentru dezvelirea laturii de sud a complexului au fost descoperite, chiar în
colţul de sud-vest al încăperii nou dezvelite, la adâncimea de 1,65 m într-un strat de
pământ negru cu multă arsură de lemn, mai multe opaiţe fragmentare de un tip
aparte1563 (fig. 53). Tipologic, opaiţele se încadrează în categoria lămpilor de formă
dreptunghiulară cu o ansă puţin aparte şi foarte rară în Dacia, cu reprezentarea unui
vultur cu aripile desfăcute, care maschează o apucătoare perforată. Opaiţele sunt
fragmentare şi s-ar părea că provin de la cel puţin, 9 exemplare, din care doar unul
întregibil1564. O astfel de ansă ca reprezentare este destul de rară în Dacia şi ar
trebui privită ca o modalitate de referire la cultul divinităţii supreme romane
Jupiter. Numărul mare de piese aflate la un loc în stare fragmentară într-un nivel de
arsură sugerează o depunere de ofrandă oficială din timpul funcţionării thermelor
romane. Piesele au fost depuse în spaţiul respectiv amenajat. Nu credem că avem
de a face cu o favissa, având în vedere numărul mic de piese1565 (fig. 53).
Pe de altă parte, în acest caz am avea de a face cu o depunere votivă poate
permanentă în timpul folosirii complexului de băi.
*
Depunerile de lămpi romane de lut în structura unor ziduri de clădiri publice
sau private trebuie privită ca o posibilă manifestare de cult atribuite larilor, divinităţi
protectoare ale casei, de fapt mai mult ale alimentelor gătite pe foc 1566. De aici,
apropierea de cultul zeiţei Vesta. Descoperirile de opaiţe în această ipostază sunt
puţine numeric până în prezent în Dacia, dar totuşi ele s-au constatat şi în mediul
sacru al edificiilor de cult, la Ulpia Traiana, cât şi în locuri devenite sacre,
apropiate de locuinţe ori chiar în perimetrul acestora. Folosirea opaiţelor de lut
simple, care nu prezintă urme de întrebuinţare, în structura sau la baza unor ziduri a
avut acelaşi rost: a asigura protecţia divinităţilor amintite (Lares) asupra locurilor
respective. Caracterul apotropaic conferit mediului în care apar astfel de depuneri
de opaiţe de lut (castre, case de locuit private, clădiri publice şi desigur temple)
1562 Benea 2016, p. 355–366.
1563 Regep Vlascici, Muscalu 2007, p. 159–170; Benea 2016, p. 355–366.
1564 Regep-Vlascici, Muscalu, 2007, p. 166–170.
1565 Favissa. Reprezintă depuneri în gropi ritualice ale unor piese din serviciul unor temple, ele
erau amplasate în curtea unor lăcaşuri de cult (de pildă templul lui Aesculap şi Hygia de la Ulpia
Traiana Sarmizegetusa.
1566 Hild, sv. Lares, p. 938–949.