Istoria Banatului Antichitatea

245 / 530

244
Forma cuptoarelor descoperite până în prezent este cea tipică din epocă La
Tène şi rămâne neschimbată până la începutul feudalismului 1311. Într-un singur caz
a fost descoperită o turtă de fier prelevată de pe vatra unui cuptor ce provenea de la
Berzovia în greutate totală de 45 kg. Dimensiunile ei erau de 47 × 1,5 cm. Ea
reprezintă rezultatul unei şarje de metal, care s-a obţinut în instalaţia respectivă.
O. Bozu a făcut o analiza statistică asupra unui număr de 78 de aşezări de pe
teritoriului Banatului antic în care s-au constatat urme de reducere a minereului de
fier1312, databile în secolele III–IV. Acest lucru evidenţiază obţinerea în mare măsură a
metalului şi din depozitele aluvionare constatate de a lungul râurilor Bârzava,
Pogăniş1313 etc. În acelaşi timp, argumentează procurarea metalului la nivelul
comunităţilor locale, care îşi satisfăceau nevoile de metal prin instalaţii specifice
care mai amintesc de acelea din epoca La Tène.
Analiza întreprinsă în Gallia de nord şi Rhenania asupra obţinerii fierului au
evidenţiat asemenea preocupări de producere la scară redusă a fierului în cadrul
mediului rural şi al fermelor agricole, fenomen ce apare evident la mijlocul
secolului al III-lea1314. Acest fapt, ne conduce la ideea, că producerea fierului în
cantităţi mici reprezintă un fenomen general în Imperiu. Prin aceasta, comunităţile
mici îşi asigură nevoile proprii de metal feros. Astfel, el apare şi în Dacia unde cu
excepţia descoperirii de la Criciova, datată în epoca romană, toate celelalte centre
din Banat de la Şoşdea, Fizeş, Berzovia, Reşiţa, Gătaia au fost datate în secolele
III–IV, respectiv post-romane, idee la care am aderat şi noi până la apariţia unor
noilor informaţii arheologice din Gallia şi Renania1315.
Într-un studiu ce tratează controlul Statului Roman asupra resurselor în epoca
Principatului, P. Herz discută posibilitatea unor coloni de a-şi procura şi produce
singuri fierul necesar în schimbul unei taxe plătite fiscului înaintea începerii procesului
de producţie. Informaţia apare într-un Rescript dat de împăratul Caracalla la o
scrisoare. La prima vedere, se poate aprecia că practica respectivă era în uzanţă,
ceea ce denotă folosirea ei de ceva timp. Probabil că, acest ferrum facere se referă
la prelucrarea unor zăcăminte de mai mică importanţă ca şi conţinut1316. S-ar putea
ca măsurile respective să se integreze legislaţiei generale din timpul împăratului
Septimius Severus, luate în domeniul economiei, de controlare şi centralizare a
resurselor considerate importante pentru satisfacerea nevoilor statului. Schimbările
care se produc în modul de desfăşurare a metalurgiei fierului la nivelul Imperiului
Roman se resimt şi în Dacia. Nu se poate spune că se renunţă la producţia organizată a
Statului, documentată în provincie prin cei doi conductores ferrariarum chiar în
vremea lui Caracalla. Probabil că îşi face loc şi această modalitate de încurajare a
prelucrării resurselor minore de minereu feros existente pe plan local. În această
1311 Iaroslavschi 1976, p. 238–239.
1312 Bozu 2012, p. 159.
1313 Bozu 2012, p. 160.
1314 Herz 2004, p. 28; Benea 2008 b, p. 19–21.
1315 Herz 2004, p. 28; Benea 2008 b, p. 19–21.
1316 Herz 2004, p. 28–30.