203 / 530
202
Deşi izvoarele literare nu menţionează un pericol în sectorul dintre Tisa şi
Dunăre, trebuie presupus un astfel de eveniment, când, după încheierea războaielor
marcomanice, începuse presiunea spre sud a sarmaţilor iazigi, presiune determinată
la rândul ei de alte înaintări dinspre nord ale unor triburi germanice. Prezenţa în
acest corp expediţionar a unor unităţi ce provin
doar
din Dacia Apulensis şi
deosebire din castrele de la Războieni,
Micia, Tibiscum
şi
Drobeta
şi cu o unitate
din estul Daciei de la Sărăţeni ar sugera că dificultăţile afectau tocmai teritoriul
Banatului şi, în general, partea de sud-vest a provinciei. Comanda trupelor o
deţineau cei doi
praefecti
ai unităţilor de la Micia, ala I Campagonum Hispanorum
şi cohors II Flavia Commagenorum.
Aici, însă apare o anomalie mai greu de explicat: de ce
comanda
efectivelor
de cavalerie şi de infanterie este făcută de ofiţeri de rang inferior, adică aflaţi pe
prima treaptă din
militia equestris,
dacă
din rândul trupelor de cavalerie făcea parte
şi
ala I Batavorum
care era
milliaria
(deci 1000 de călăreţi), apoi în rândul trupelor
de infanterie sunt
cohors I Vindelicorum
şi cohors I Sagittariorum, trupe de 1000 de
soldaţi. Comandanţii acestor unităţi de cavalerie şi infanterie trebuiau să fie în grad
de
tribun
cel puţin
.
O explicaţie posibilă ar fi că toate aceste trupe mari participau
cu unităţi mai mici, detaşamente doar, la Micia şi atunci, de la sine înţeles,
comanda era acordată comandanţilor militari ale celor două unităţi de câte 500 de
soldaţi (
ala I Hispanorum Campagonum
şi
cohors II Flavia Commagenorum
).
Prezenţa, însă, a două trupe de cavalerie (indiferent de mărimea detaşamentului din
ala I Batavorum) sugerează faptul că ele formau avangarda unui corp expediţionar
sau, dimpotrivă erau aduse pentru asigurarea zonei întregi. Alături de aceste două
unităţi, efective de cavalerie aveau şi cele două unităţi: cohors I Sagittariorum,
cohors I Vindelicorum, la care se adaugă şi
numerus Maurorum
de la Tibiscum,
format din călăreţi mauri. Toate aceste lucruri demonstrează organizarea unui corp
expediţionar format din trupe de cavalerie şi infanterie care au fost puse sub
conducerea unor comandanţi militari de la Micia. Faptul ar sugera, mai de grabă,
apărarea intrării în provincia Dacia, înspre munţii Apuseni şi, implicit, capitala
provinciei de la Apulum, cu ajutorul trupelor auxiliare. Alegerea comandanţilor
probabil că a fost determinată de cunoaşterea locului de desfăşurare a evenimentelor,
care trebuie să fi fost undeva în apropiere de Micia şi valea Mureşului. Structura
acestui corp expediţionar constituie dovada că nu reprezintă un detaşament de
muncă, ci în atribuţiile sale intra
o activitate militară propriu-zisă.
Deocamdată lipsesc
alte informaţii documentare epigrafice privind o situaţie specială la frontierele
vestice ale Daciei în timpul domniei comune a lui Septimius Severus şi Caracalla.
Datarea
inscripţiei se poate face în răstimpul 198–211, perioada de timp în
care la guvernarea lui L. Septimius Severus şi Caracalla a fost asociat şi Geta ca şi
Caesar
1083
.
N. Gostar
presupunea că evenimentul care a obligat adunarea la Micia a unui
număr mare de efective militare ar fi avut loc în timpul legatului Daciei,
L. Octavius Iulianus
(200–202/203)
1084
, menţionat în mai multe inscripţii.
1083
Piso 1993, p. 156–161.
1084
Gostar, 1968, p. 93–95, Piso 1993, p. 160–161.