357 / 414
357
180 mp, spaţiu mobilat şi conectat la Internet.
Cantina studenţească, prin alocarea de peste 5
miliarde de lei, a fost modernizată, fiind recu-
noscută de toţi cei care vizitează universitatea
noastră, ca fiind cea mai frumoasă şi cea mai de
calitate din ţară. S-au reabilitat dispensarele me-
dicale, acestea fiind cele mai moderne din cadrul
Policlinicii studenţeşti Timişoara. De asemenea,
în parte, s-a amenajat baza sportivă a universită-
ţii. A urmărit realizarea unui echilibru financiar
între venituri şi cheltuieli, universitatea având
în permanenţă capacitate de plată. Salarizarea
personalului, după cum rezultă din datele sta-
tistice ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
s-a situat în fiecare an cu 5-20% peste nivelul
celorlalte universităţi de profil din ţară şi a celor
din Timişoara.
În anul 2005, profesorul Păun Ion
Otiman scrie o carte remarcabilă
5, 6
, o oglindă
a activității sale ca rector. Concepută şi scrisă la
un nivel de superioară intelectualitate, cartea
Agronomia Banatica
reţine de-a lungul celor
500 de pagini, prin varietatea şi profunzimea
problemelor abordate, prin înălţimea unei
gândiri independente şi prin limbajul propriu.
Singulară, exemplară şi, în acelaşi timp, greu
de clasat într-un gen anume – monografie,
jurnal, memorii sau, conform autorului, evocări
şi reflecţii, cartea se află, la graniţa dinte
evocare şi eseistică. Elaborată cu inteligenţă şi
farmec, cartea atrage prin conţinutul ei capti-
vant şi prin fluenţa stilului. Personal, am citit-o
pe nerăsuflate, la unele fragmente revenind şi,
oenolog fiind, le-am „sorbit”, pe îndelete, ca pe
un vin de mare marcă, declară acad. V.D. Cotea,
consemnând: „
implicarea în miezul evenimente-
lor prezentate, permite autorului să vadă nu de
sus şi nici de departe. Ca urmare, textul, datele
şi faptele prezentate sunt selectate din incandes-
centa realitate trăită, fără altă cenzură decât
aceea a respectului pentru adevăr şi valoare şi a
refuzului sever faţă de fals şi demagogie.
Partea cea mai importantă, cea care
constituie o adevărată coloană de susţinere a
cărţii, este rezervată problemelor generale ale
agriculturii româneşti. Aprecierile asupra satului
românesc, considerat de autor „matricea funda-
mentală a neamului nostru”, în buna tradiţie de
la Rebreanu şi Blaga încoace, au încărcătura ne-
cesară a urgenţei, a condiţiei sine qua non în faţa
comandamentelor prezente, obligând la reflecţie.
Participarea autorului la transformarea satului
bănăţean – cu al cărui destin se confundă – pro-
pune cititorului un orizont diferit de cel cu care
era obişnuit.”
Consider că este util – pro memoria –,
spune autorul P.I. Otiman, ca şi acum, măcar
câteva din cele mai de seamă împliniri concepute
şi înfăptuite de mine, împreună cu colegii şi stu-
denţii universităţii, să le reiterez, menţionând,
însă, de la început, faptul că, la data debutului de
mandat,
m-a preocupat numai şi numai ceea
ce aveam eu de înfăptuit ca rector şi nu ce au
(sau nu au) făcut predecesorii mei.
Profesiunea de credință, ca rector, timp de
15 ani, și-a formulat-o la încheierea mandatului
în 2004, în următorul decalog:
• La începutul mandatului meu m-a
preocupat viitorul universităţii, adică ce pot să
fac pentru progresul comunităţii academice şi nu
m-a interesat nimic din ce şi cât au făcut sau ce şi
cât nu au făcut predecesorii mei.
• Rectorul trebuie să fie primul simbol
şi primul slujbaş al universităţii. Ca simbol, am
încercat să onorez cu prestanţă instituţia şi cole-
gii; ca slujbaş, am lucrat pentru colectivitatea
academică, pentru Dvs.
• Ca rector am încercat să fiu un om al
echilibrului, al ponderării, nu am plătit poliţe,
nu am jignit şi nu am purtat ranchiună nimănui,
chiar dacă, nu de puţine ori, am avut parte de
atitudini cel puţin potrivnice.
• Ca rector, nu am avut conflicte cu cole-
gii, cu atât mai mult cu cei mici.
• Ca rector, am încercat, şi, în mare
măsură, am reuşit, să fiu tare cu cei tari, iar
raporturile, dificultăţile şi diferendele cu cei mai
mici le-am lăsat să le rezolve colaboratorii mei.
• Cu autorităţile, indiferent de culoarea
lor politică, în limitele unei atitudini civilizate, am
avut relaţii corecte; nu am preamărit pe nimeni,
părându-mi-se nedemnă atitudinea de adulaţie,
atât pentru mine ca rector, cât şi pentru comunita-
tea universitară pe care am reprezentat-o.
• Am pus mult mai mare preţ pe puncte-
le de vedere, opiniile şi criticile adversarilor mei,
decât pe „aprobările” permanente ale yesmanilor
de care am avut parte, în număr destul de mare,
în aceşti mulţi ani. La preluarea mandatului
(mandatelor), nu am dat nici un fel de atenţie
primilor care au încercat să urce în barca mea,
deoarece am ştiut că aceştia vor fi primii care o
vor părăsi (fapt confirmat, acum, de realitatea
acestor zile).
• Nu am fost sensibil niciodată la corul
lăudătorilor, pentru că am ştiut că aceia care au