308 / 414
308
ca viață
(2000);
Câteva crochiuri și evocări
(2000);
Mai avem un viitor ? România la început
de mileniu
(2001);
Locuri comune
(2004);
Clipa
și timpul
(2005);
Despre toate și ceva în plus. De
vorbă cu Leonid Dragomir
(2005; ed. II, 2006).
A tradus din Jean-Jacques Rousseau (
Visările
unui hoinar singuratic
, 1969) și din Jean-Paul
Sartre (
Teatru
, 1969). A fost distins cu premii ale
Uniunii Scriitorilor din România (1978, 1998).
VASICI UNGUREANU, PAVEL
(18 aprilie 1806,
Timişoara
–3 iulie 1881,
Timişoara), medic şi scriitor
Membru titular – 2 iulie 1879
(membru corespondent – 7 septembrie 1871)
Discurs de recepţie:
Despre vegetarianism
(28 martie 1880)
După studii primare şi secundare la
Timişoara
, Seghedin şi Oradea, a urmat
Facultatea de Medicină din Pesta (1827–1832),
fiind unul din primii medici din Transilvania. În
1832 a devenit doctor în medicină cu teza
De
Peste Orientali
, publicată în limba română sub
titlul
Cuvântarea încununătoare mediciască des-
pre ciuma răsăritului
(1832). Între 1836 şi 1850
a fost director al carantinei de la Timiş, lângă
Braşov, funcţie care i-a înlesnit, în 1848, sprijini-
rea revoluţionarilor munteni şi moldoveni care
se refugiaseră în Transilvania. Ales deputat în
Dietă, s-a stabilit la Sibiu, apoi la Cluj, până în
1869, când s-a retras la
Timişoara
. A desfăşu-
rat o intensă activitate pedagogică, contribuind,
în calitate de referent şcolar şi sanitar, apoi de
consilier al şcolilor ortodoxe, la ridicarea nive-
lului de predare în şcolile române din Ardeal.
În sprijinul învăţământului, a publicat nume-
roase articole în „Amicul școalei” (1860–1865)
şi a editat cea dintâi revistă de medicină din
Transilvania, „Higiena şi Școala” (1876–1880).
A fost medic practician şi unul dintre cei mai de
seamă scriitori din epoca de început a literatu-
rii medicale româneşti. Ca student, a tipărit o
prelucrare după cursul de antropologie al prof.
Schordann Zsigmond, intitulată
Antropologia
sau scurtă cunoştinţă despre om şi despre
însuşi-
rile sale
(1830); în 1831 a publicat
Dietetica
sau învăţătura de a păstra întreaga
sănătate
.
În 1844 a tipărit la Braşov traducerea lucrării
Macrobiotica sau măiestria de a
lungi viaţa
a
prof. Christoph W. Hufeland din Berlin, în care
nu s-a mărginit să facă o simplă traducere, ci
a comentat textul, completându-l cu fapte din
propria-i experienţă de medic; a oferit date şi
statistici asupra longevităţii românilor bănăţe-
ni, a legat longevitatea de noxele întâlnite în
specificul de muncă al unor profesii (tăbăcari,
zidari, tipografi), a combătut exagerările hidro-
terapiei, aşa cum era practicată în epocă, a făcut
propagandă pentru vaccinarea antivariolică. A
colaborat la unele publicaţii ale vremii: „Foaie
pentru minte, inimă şi literatură”, „Telegraful
român”, al cărui redactor a fost între 1853 şi
1856, publicând atât articole privitoare la popu-
larizarea cunoştinţelor medicale, cât şi a ştiinţe-
lor naturii, fiind între primii transilvăneni care
au propovăduit darwinismul. În tradiţia Şcolii
Ardelene s-a preocupat şi de problemele limbii
literare, pronunţându-se împotriva exagerărilor
latiniste. Până la Revoluţia de la 1848 a fost unul
dintre cei mai activi prozatori români, scriind
meditaţii şi poeme în proză, schiţe şi povesti-
ri, moralizatoare şi satirice, alegorii, aforisme,
nuvela
Ruja
(1845) fiind considerată prima
nuvelă cu subiect din lumea satului din litera-
tura din Transilvania. Din 1842 a fost Membru
al Societăţii Literare (1842) și al Societăţii de
Medici şi Naturalişti din Iaşi (1843).