295 / 414
295
spațial sub acțiunea unui centru atractiv
(1993);
Geodetic Precession Influence in Satellite Motion
(1998);
The Poynting-Robertson Effect in Satellite
Motion
(1999) ș.a. Este membru al Comisiei de
Astronautică a Academiei Române, Societății
Germane de Rachete „Hermann Oberth –
Wernher von Braun”, Academiei Internaţionale
de Astronautică, Comitetului naţional COSPAR,
Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic,
Academiei Americano-Române de Arte şi Știinţe,
preşedinte ales al Filialei europene a Asociației
Exploratorilor Spațiului Cosmic (2010, reales în
2014) și al întregii asociații (2011–2014), re-
prezentant al României în Comitetul de Relații
Internaționale al Agenției Spațiale Europene
– ESA (2012) și vicepreședinte al comitetului
(2014–2016), președinte al Asociației Române
pentru Tehnologii și Industrie Spațiale (din
2013).
Doctor honoris causa
al Universităţii
Tehnice din Cluj-Napoca (2007), al Universităţii
Tehnice din Chişinău (2011), al Universității
de Vest din Timișoara (2013), al Universității
„Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2015),
Honorary Doctor al Colegiului Lindsey Wilson
din Columbia, Kentucky, S.U.A. (2014). Pentru
zborul cosmic a fost distins cu titlul de „Erou al
R. S. România” și „Erou al U.R.S.S. cu Steaua de
Aur” (1981). A mai fost decorat cu: Medalia „Iuri
Gagarin” a Federaţiei Aeronautice Internaţionale
(1982), Medalia de aur „Hermann Oberth” a
Societăţii Germane de Rachete „Hermann Oberth
- Wernher von Braun” (1984), Ordinul Naţional
„Steaua României” în grad de Mare Ofiţer (2000),
Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler cu
însemn pentru militari (2010), Medalia „Pentru
merite în explorarea cosmosului” acordată de
președintele Federației Ruse (2011), Emblema
„Onoarea Armatei Române” acordată de mi-
nistrul Apărării (2011). Cetăţean de onoare al
mai multor oraşe din România (Cluj-Napoca,
Brașov, Mediaș etc.).
RĂDULEŢ, REMUS BAZILIU
(3 mai 1904, Brădeni, jud. Sibiu – 6 februarie
1984, Bucureşti), inginer
Membru titular – 21 martie 1963
(membru corespondent – 2 iulie 1955)
Vicepreşedinte al Academiei Române (8 aprilie
1966 – 1 martie 1974); preşedinte al Secţiei de
știinţe tehnice (1963–1966)
Studii liceale la Sighişoara şi Braşov şi
superioare (
Facultatea de Electromecanică
) la
Timişoara
(1923–1927). Şi-a continuat pregăti-
rea în Elveţia (1929–1930), unde şi-a susţinut şi
teza de doctorat la Şcoala Politehnică Federală
din Zürich. A fost asistent (1927–1928), confe-
renţiar (1931–1946), profesor (1946–1951)
la
Şcoala Politehnică din Timişoara
, profesor
la Universitatea din Bucureşti (1948–1974),
la Institutul de Căi Ferate (1948–1974) şi la
Institutul Politehnic din Bucureşti, la Catedra de
fizică şi electrotehnică, pe care a condus-o între
1951 şi 1974; a fost director al Institutului de
Energetică al Academiei Române. De numele
său se leagă crearea şcolii române de electroteh-
nică şi energetică. Preocupările sale ştiinţifice
acoperă un spectru vast: electromagnetismul şi
bazele teoretice, mărimile fizice, mărimile pri-
mitive, mărimile derivate ale câmpului electro-
magnetic, circuitele electrice, propagarea unde-
lor ş.a. Şi-a legat numele de electrologia tehnicii
energiei bazată pe o sistematică fenomenologică
a fizicii câmpului electromagnetic cu zece legi şi
şase mărimi primitive definite independent de
ele, uniform şi operativ, una câte una, şi elec-
trologia informaţiei pe o sistematică microfizică
cu cinci legi şi trei mărimi primitive, ca legi de
electrodinamică liniară, respectiv neliniară. În
domeniul calculului electronic, a predeterminat
câmpuri electrice şi magnetice pentru configu-
raţii de corpuri mai generale decât cele cu so-
luţii cunoscute, în tuburi electronice şi instalaţii
tehnice; în electrocăldură a elaborat prima teorie