231 / 414
231
deschisă la Muzeul de Artă al României în 1997.
A expus şi în străinătate: la Veneţia (1954, 1956),
Tōkyō (1964), Berlinul de Vest (1964), New
York (1970), la Academia de Artă din Moscova
(1978), la Academia de Artă din Viena (1979),
la Academia de Artă din Leningrad (1979),
la Galeria Naţională din Budapesta (1981),
la Galeria „Albertium” a Muzeului din Dresda
(1982), la Trienala de la Sofia, la Palazzo dei
Diamanti din Ferrara etc. S-a impus în arta româ-
nă contemporană prin portrete şi compoziţii de o
expresivitate gravă, în care a folosit deseori o cro-
matică sobră, lucrările sale relevând preocuparea
de a reda în adâncime psihologia figurii umane,
trăirile sufleteşti, adevărul vieţii. Între numeroa-
sele sale creaţii, se disting autoportretele, portre-
tele unor mari personalităţi ale culturii române
(Mihail Sadoveanu, Krikor Zambaccian, Mihail
Sorbul, Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu,
Tudor Arghezi), compoziţiile
Întoarcerea de la
sapă, Odihnă pe câmp, Jucătorul de şah, Ţărani,
Arlechin, Maternitate, Cap de fată, Răscoala, Cina,
Călcătoreasa, Concetăţenii, Vatra ţărănească
etc.,
ciclurile
Regii nebuni
şi
Spaime
, peisajele veneţi-
ene sau cele din Spania. Membru al Academiei
de Artă din Berlin (1964), al Academiei de Artă
a U.R.S.S. (1968), al Academiei „Tommaso
Campanella” din Roma (1970). A fost distins cu:
Premiul de Stat (1953, 1954), Premiul pentru
portret la Trienala internaţională de artă angaja-
tă de la Sofia (1973), Premiul special al Uniunii
Artiştilor Plastici (1989), Premiul Naţional pentru
Arte Plastice (1990), Premiul Fundaţiei Culturale
Române pentru întreaga operă; Ordinul „Steaua
Republicii”, Medalia „Meritul Cultural”, Medalia
de aur la Expoziţia internaţională de la Varşovia
(1955), Medalia de aur la Expoziţia internaţio-
nală de ilustraţie de carte de la Leipzig (1960).
„Artist al Poporului” (1962). Cetăţean de onoare
post-mortem al municipiului Craiova.
BABEŞ, VINCENŢIU
(21 ianuarie 1821,
Hodoni, jud. Timiş
–
22 ianuarie 1907, Budapesta), publicist, jurist
şi om politic
Membru fondator – 22 aprilie 1866
Preşedinte al Secţiunii istorice (1898–1899)
Studii gimnaziale la Timişoara
,
Seghedin, Karlowitz, liceale la Seghedin şi
su-
perioare la Arad
(teologia) şi Pesta (dreptul).
Intrat în magistratură (1846) a devenit, peste doi
ani, avocat; în 1849 a fost numit, pentru o scurtă
perioadă, director al şcolilor primare române din
trei districte bănăţene. În acelaşi an a fost trimis
la Viena, unde a ocupat diferite funcţii adminis-
trative şi judecătoreşti; în 1860 a fost transferat
la Pesta, ca referent şi judecător. Intrat în viaţa
politică, a fost unul dintre cei mai activi luptători
pentru drepturile naţionale ale românilor transil-
văneni, desfăşurând o intensă activitate ca depu-
tat în Dieta de la Viena (1860–1890) şi preşedin-
te al Partidului Naţional Român (1881–1891); a
militat pentru autonomia Transilvaniei, pentru
separarea Bisericii române de cea sârbă şi pentru
înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe de Sibiu (1864).
S-a remarcat şi ca publicist: a condus periodicul
politic şi literar „Albina” (1866–1876) şi a cola-
borat cu versuri la „Amicul poporului”, „Gazeta
de Transilvania”, „Muza română”, „Telegraful ro-
mân”. A fost, printre altele, autorul amplului stu-
diu
Causa limbelor şi naţionalităţilor în Austria
(1860). Din 1870 a fost membru în comitetul de
conducere al Societăţii pentru Fond de Teatru
Român.