9 / 350
8
un vilayet cârmuit de un
beglerbeg.
Se evidenţiază apoi că, după doi ani de ocupaţie
otomană, în vilayetul Timişoara s-au delimitat hotarele
sandjakurilor
componente şi
ale subunităţilor lor (
nahiyele
), înfăptuindu-se totodată recensământul lor financiar
şi cadastral. Se scoate în lumină obiceiul autorităţilor otomane de a prelua structura
administrativ-teritorială în vigoare la data cuceririi, mai exact unele districte şi
comitate care nu s-au aflat în regiuni de frontieră şi care, de cele mai multe ori, au
devenit unităţi administrative mici de tipul
nahiye
. Este vorba de districtele
româneşti (
districtus volahales
) Tverd (alt nume pentru Fârdea), Mănăştiur şi Şudea
(Şugya) din cuprinsul sandjakului Timişoara, devenite anterior parte integrantă a
pertinenţelor exterioare ale cetăţii Hunedoara. Din cercetarea izvoarelor otomane
rezultă că noile autorităţi s-au folosit de rolul şi forţa tradiţiei preotomane pentru a
păstra acele aspecte ale stării de fapt, care corespundeau intereselor fiscale şi
administrativ-militare otomane. Se subliniază funcţionarea neîntreruptă – uneori
pornind de la epoca romană târzie şi trecând prin ocupaţiile ungară, otomană şi
austriacă – a instituţiei cnezilor, primicerilor şi crainicilor, precum şi supravieţuirea
districtelor româneşti (
districtus volahales
) Mănăştiur (
Monostor
), Fârdea (
Firdena,
Tverd
) şi Şudea (
Sugya
) din fostul comitat Timiş. Izvoarele amintite mai dovedesc
disponibilitatea şi promptitudinea cu care, la sfatul localnicilor, dregătorii
vilayetului Timişoara au preluat instituţii şi structuri administrative fundamentale
preexistente cuceririi din 1552. Perpetuarea instituţiilor cneziale, coroborată cu
datele demografice ale recensămintelor otomane şi cu repertoriul localităţilor
(satelor) menţionate după 1552, arată substanţiala prezenţă românească din Banat
în anii vilayetului.
Autoarea realizează pentru prima oară sub aspect global reconstituirea
sistemului administrativ-fiscal al vilayetului Timişoara, cu accent pe fenomenul
condominiului osmano-transilvan. Acesta a apărut din suprapunerea a două acţiuni
contrare: sporirea continuă a veniturilor vilayetului Timişoara, respectiv încasarea
dărilor tradiţionale de către nobilimea transilvană. Caracterul diametral opus şi
exclusivist al intereselor foştilor stăpâni (nobili, principi transilvani), al adminis-
traţiei habsburgice şi al proprietarilor de pământ otomani justifică atât argumentele
istorice şi juridice invocate de fiecare în parte, cât şi acceptarea condominiului
ca o soluţie de compromis temporar. Din analiza aspectelor condominiului
osmano-transilvan în vilayetul Timişoara, se desprinde amploarea şi profunzimea
implicaţiilor sale social-economice. Dările şi sarcinile feudale pretinse iobăgimii
din satele transilvane anexate, în condiţiile în care atacurile sporeau nesiguranţa
existenţei ei, dezvăluie gradul real de exploatare şi conţinutul
de facto
al stăpânirii
otomane.
Cercetarea geografiei populaţiei şi aşezărilor omeneşti în evoluţia lor istorică
în timpul ocupaţiei otomane confirmă şi întăreşte totodată stăruinţa cu care autorii
otomani şi călătorii străini au amintit în mai multe rânduri calitatea, bogăţia,
roadele pământului şi ale subsolului din Banat. Reconstituirea globală a peisajului
antropologico-geografic, a distribuţiei şi evoluţiei aşezărilor omeneşti din câteva
zone distincte ale vilayetului Timişoara a îngăduit doar aprecierea relativă a ponderii