Istoria Banatului Otoman

8 / 350

7
PREFAŢĂ
ISTORIA BANATULUI ÎNTR-O NOUĂ ABORDARE
Cercetările legate de interferenţele româno-otomane – în ciuda unei anumite
tradiţii şi a unor şcoli create în marile centre academice de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj –
sunt departe de a-şi fi epuizat materia. Deceniile comuniste, prin izolarea impusă
de dictatură, au determinat în multe privinţe un recul faţă de tradiţia interbelică,
mai ales datorită imposibilităţii accesului la arhivele din Turcia. Cu toate acestea,
tradiţia nu s-a întrerupt, iar între promotorii săi cei mai valoroşi s-a aflat doamna
doctor Cristina Feneşan. Monografia Istoria Banatului – Vilayetul Timişoara
(1552–1716) este rezultatul unei cercetări îndelungate şi laborioase, care a impus
abordări pluri- şi interdisciplinare de administraţie, drept, religie, geografie,
demografie, geografie istorică şi literatură. Autoarea şi-a propus şi a reuşit din plin
să acopere o lacună a istoriografiei române prin abordarea unor domenii şi
discipline conexe, întemeindu-şi cercetarea pe analiza şi prelucrarea sistematică a
unui vast material documentar inedit şi edit, aflat în arhivele şi bibliotecile din ţară
şi de peste hotare.
Efortul autoarei, specialistă de prim ordin a domeniului, s-a îndreptat spre
reconstituirea fenomenelor istorice: cucerire, organizare administrativ-militară,
administrativ-fiscală şi judecătorească, integrate peisajului antropologico-geografic
din Banat, precum şi spre rolul jucat de Islam din punctul de vedere al implantării
sale în Banat şi al culturii otomane din vilayetul Timişoara. De aceea, atenţia
cercetătoarei s-a îndreptat, în primul rând, spre aspectele şi momentele esenţiale
pentru instaurarea stăpânirii otomane şi transformarea Banatului într-o provincie
militară de graniţă cu toate obligaţiile şi servituţile sale. Se vede cum cucerirea
efectivă a Banatului, însoţită de instaurarea nemijlocită a controlului otoman, a
coincis deopotrivă cu alcătuirea unui sistem eficient de apărare şi cu aplicarea
metodelor clasice de integrare în Imperiul Otoman. Conform modelului de cucerire
otomană, se scot în evidenţă metodele clasice utilizate de cuceritor, care au constat
din recensământul fiscal (tahrir-ivilayet ) al Banatului, islamizarea obligaţiilor
economico-fiscale şi a practicilor fiscale în cadrul promulgării cărţilor de lege
(kanunname), redistribuirea proprietăţilor de pământ şi a izvoarelor de venit
preexistente sub forma diferitelor tipuri de proprietate otomană, integrarea în clasa
askeri (militară) prin încorporarea categoriilor creştine şi prin asimilarea imediată
sau treptată pe calea convertirii la Islam şi, în cele din urmă, consolidarea ocupaţiei
otomane prin implantarea grupurilor islamizate de origine turcică şi balcanică în
centrele urbane şi zonele rurale.
Se arată cum organizarea administrativ-militară a asigurat integrarea în
Imperiul Otoman a teritoriilor cucerite în 1552 la sud şi la nord de Timişoara, adică
de la linia Dunării şi până la Valea Mureşului şi dincolo de aceasta, care au fost
împărţite în sandjakuri şi însumate apoi într-o provincie otomană de sine stătătoare,
7
PREFAŢĂ
ISTORIA BANATULUI ÎNTR-O NOUĂ ABORDARE
Cercetările legate de interferenţele româno-otomane – în ciuda unei anumite
tradiţii şi a unor şcoli create în marile centre academice de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj –
sunt departe de a-şi fi epuizat materia. Deceniile comuniste, prin izolarea impusă
de dictatură, au determinat în multe privinţe un recul faţă de tradiţia interbelică,
mai ales datorită imposibilităţii accesului la arhivele din Turcia. Cu toate acestea,
tradiţia nu s-a întrerupt, iar între promotorii săi cei mai valoroşi s-a aflat doamna
doctor Cristina Feneşan. Monografia Istoria Banatului – Vilayetul Timişoara
(1552–1716) este rezultatul unei cercetări îndelungate şi laborioase, care a impus
abordări pluri- şi interdisciplinare de administraţie, drept, religie, geografie,
demografie, geografie istorică şi literatură. Autoarea şi-a propus şi a reuşit din plin
să acopere o lacună a istoriografiei române prin abordarea unor domenii şi
discipline conexe, întemeindu-şi cercetarea pe analiza şi prelucrarea sistematică a
unui vast material documentar inedit şi edit, aflat în arhivele şi bibliotecile din ţară
şi de peste hotare.
Efortul autoarei, specialistă de prim ordin a domeniului, s-a îndreptat spre
reconstituirea fenomenelor istorice: cucerire, organizare administrativ-militară,
administrativ-fiscală şi judecătorească, integrate peisajului antropologico-geografic
din Banat, precum şi spre rolul jucat de Islam din punctul de vedere al implantării
sale în Banat şi al culturii otomane din vilayetul Timişoara. De aceea, atenţia
cercetătoarei s-a îndreptat, în primul rând, spre aspectele şi momentele esenţiale
pentru instaurarea stăpânirii otomane şi transformarea Banatului într-o provincie
militară de graniţă cu toate obligaţiile şi servituţile sale. Se vede cum cucerirea
efectivă a Banatului, însoţită de instaurarea nemijlocită a controlului otoman, a
coincis deopotrivă cu alcătuirea unui sistem eficient de apărare şi cu aplicarea
metodelor clasice de integrare în Imperiul Otoman. Conform modelului de cucerire
otomană, se scot în evidenţă metodele clasice utilizate de cuceritor, care au constat
din recensământul fiscal (tahrir-ivilayet ) al Banatului, islamizarea obligaţiilor
economico-fiscale şi a practicilor fiscale în cadrul promulgării cărţilor de lege
(kanunname), redistribuirea proprietăţilor de pământ şi a izvoarelor de venit
preexistente sub forma diferitelor tipuri de proprietate otomană, integrarea în clasa
askeri (militară) prin încorporarea categoriilor creştine şi prin asimilarea imediată
sau treptată pe calea convertirii la Islam şi, în cele din urmă, consolidarea ocupaţiei
otomane prin implantarea grupurilor islamizate de origine turcică şi balcanică în
centrele urbane şi zonele rurale.
Se arată cum organizarea administrativ-militară a asigurat integrarea în
Imperiul Otoman a teritoriilor cucerite în 1552 la sud şi la nord de Timişoara, adică
de la linia Dunării şi până la Valea Mureşului şi dincolo de aceasta, care au fost
împărţite în sandjakuri şi însumate apoi într-o provincie otomană de sine stătătoare,
PREFAŢĂ
ISTORIA BANATULUI NTR-O NOUĂ ABORDARE
m e
n adiţia inter
ui
st
om iulu a î r a
iz adm r t v- i i
administrativ-fiscală şi judecă gi
s a t şi al culturii otomane din vilay l i iş ar c
cercetătoa n
pentru instaurarea ni i r pr c
r ea
e e
co i
o ă, se sco videnţă metodele clasice ut
(tahrir-ivilayet ) al Ba
economico-fiscal ul ţilor de leg
m t şi a izv arelo d
preexistente sub form
askeri (militară) prin
sau treptată pe calea c
otomane prin implantarea grupu ilor islamizate r şi lca
centrele urbane ş zonele rura
Se arată cum
Imperiul Otoman a t i r d m
e s a a f
împărţite în sandjakuri şi însumate apoi într-o pr vi cie oto ă e stătătoar
Cercetările legate de i terferenţele româno-otomane – în ciuda une anumite
tradiţii şi a unor şcoli cr ate în maril centr acad mice de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj –
sunt departe de a-şi fi epuizat materia. Deceniile comuniste, prin izolarea impusă de
dictatură, au determinat în multe privinţe un recul faţă de tradiţia interbelică, mai ales
d tor tă imposibilităţii accesului la arhivele din Turcia. Cu toate acestea, tradiţia u
s-a întrerupt, iar între promotorii săi cei mai valoroşi s-a aflat doamna doctor Cristin
Feneşan. Monografia Istoria Banatului Otoman ste rezultatul unei c rcetări îndelun-
gate şi laborioase, care a impus abordări pluri- şi interdisciplinare de administ ţ
drept, el gie, geografie, demografi , geografie istorică şi literatură. A toarea şi-a
propus şi a reuşit di plin să ac pere o lacună a istoriografiei române prin abordarea
unor domenii şi disciplin conexe, întemeindu-şi cercetarea pe analiz şi prelucrare
sistem tică unui vast materi l documentar inedi şi edit, af at în arh vele şi bibliote-
cile din ţară şi de peste hotare.