323 / 414
323
membrilor colectivului. A stabilit priorităţile, a
repartizat sarcinile şi a urmărit îndeplinirea lor.
A căutat şi a reuşit să antreneze întregul colectiv
în activitate. Dezbaterile din şedinţele de colec-
tiv vizau atât probleme didactice, prin care se
căutau cele mai eficiente mijloace de transfer
a cunoştinţelor către studenţi, cât şi probleme
ştiinţifice la care îşi aduceau contribuţia fiecare
din membrii colectivului. În acest mod şedinţe-
le de colectiv deveneau o adevărată şcoală de
formare pentru toţi membrii colectivului.
O atenţie deosebită a acordat-o dotării
laboratorului catedrei cu aparatură modernă
şi construcţiei de noi staţiuni performante.
Datorită demersurilor personale extrem de
insistente a reuşit ca zestrea laboratorului să fie
deosebită. Zilnic dimineaţa la ora 7.15 prima
vizită o făcea în atelierul catedrei şi în laborator
urmărind continuu modul în care se execută
lucrările şi activitatea de pregătire a staţiunilor
pentru program.
A fost prodecan al Facultăţii de Mecanică
(1951-1953), decan (1960-1963), prorector
(1963-1967) al Institutului Politehnic din Timi
şoara şi apoi rector (1971-1981), (1989-1990).
Ca rector al Institutului Politehnic
din Timişoara şi-a adus aportul la implemen-
tarea ideii de integrare a învăţământului cu
cercetarea, la dezvoltarea bazei materiale a
institutului, la perfecţionarea şi modernizarea
învăţământului.
În timpul mandatului Domniei Sale s-au
construit: Facultatea de Electrotehnică, Secţia de
prototipuri şi microproducţie, Atelierul şcoală de
proiectare şi centrul de calcul de la Facultatea de
Construcții, Laboratorul de îmbunătăţiri funcia-
re, Laboratorul de construcţii hidrotehnice (aripa
nouă), Hala de microproducţie şi laboratorul
Catedrei de Procese şi Aparate de pe platforma
Azur, hala pentru obţinerea coloranţilor, suprae-
tajarea Facultăţii de Mecanică, laboratoarele de
mecanică aplicată de la Facultatea de Mecanică,
Complexul gospodăresc de la Şag, amenajarea
Centrului de Calcul al IPT. În aceeaşi perioadă
s-au dat în funcţiune căminele 19, 20, 21, 22 şi
cantina nr. 4.
Au fost începute lucrările de la Facul
tatea de Construcţii şi Facultatea de Inginerie
Chimică.
Nici unul din rectorii de până atunci
din istoria Şcolii Politehnice din Timişoara nu
se poate mândri cu asemenea realizări şi vor fi
foarte greu de depăşit. Desigur a fost sprijinit
de profesori, decani, şefi de catedră, practic de
întreg personalul instituţiei.
Nu numai realizarea clădirilor l-a preo-
cupat ci şi dotarea cu aparatură modernă a
întregului institut, ceea ce s-a şi realizat.
S-a străduit să imprime un curs nou
privind perfecţionarea cadrelor didactice, orga-
nizând cursuri de perfecţionare interne, legate
de însuşirea metodelor de calcul moderne, a
limbajelor de programare.
Pentru studenţi a căutat să le asigure
materiale didactice necesare, modernizând
centrul de multiplicare care ajunsese la 170
titluri pe an, fără a fi incluse aici şi volumele unor
manifestări ştiinţifice organizate de Politehnică.
Procesul instructiv-educativ a fost completat
cu activităţi de cercetare-proiectare astfel încât
viitorul absolvent să se integreze uşor şi rapid
în viaţa practică. Seminariile au căpătat un alt
conţinut, încercând să se activizeze această
formă de învățământ, dezbaterile fiind axate pe
anumite tematici anunţate din timp.
De asemenea gospodăria anexă înfiinţa-
tă şi dezvoltată permitea îmbunătăţirea hranei
studenţilor din surse proprii în perioada sesiu-
nilor de examene.
Trebuie să arătăm că începând cu anul
1963 când a fost primit membru corespondent
al Academiei Române profesorul Ioan Anton
a primit sarcina să coordoneze activitatea
ştiinţifică a Secţiei de Cavitaţie a Centrului de
Cercetări Tehnice, Baza de Cercetări Ştiinţifice
din Timişoara a Academiei Române. Din 1967
până în 1970 a fost directorul acestui Centru,
iar după desfiinţarea Bazei din Timişoara a
Academiei Române în 1970, colectivul a fost
integrat în cadrul Institutului Politehnic „Traian
Vuia” din Timişoara – Centrul de Cercetări de
Maşini Hidraulice pe care profesorul Ioan
Anton l-a condus ca director. Din 1991 acesta
devine Centrul de Cercetări de Hidrodinamică,
Cavitaţie şi Lichide Magnetice. Acesta i-a dat
posibilitatea să coordoneze şi să sincronizeze
eforturile de cercetare a colectivelor pe care
le-a condus, o parte din cercetători fiind şi
cadre didactice asociate. În acest fel s-a asigurat
valorificarea optimă atât a rezervelor materiale
cât şi a celor umane pentru progresul învăţă-
mântului şi al cercetării ştiinţifice.
În 1997 se înfiinţează Centrul de
Cercetări Tehnice Fundamentale şi Avansate în
cadrul Bazei Academiei din Timişoara în care
este reintegrat colectivul condus de profeso-