22 / 414
22
ţinuturile aveau solii lor în acest for al culturii integrale româneşti. Deopotrivă, erau reprezentate
Principatele Române, de curând unite, Ardealul şi
Banatul
, Bucovina şi Basarabia şi aromânii din
ținuturile suddunărene”
. Şedinţa inaugurală a Societăţii Literare Române are loc în data de 1/13
august 1867, în Bucureşti, în casa banului Constantin Gr. Ghica, moment în care este aleasă şi
prima conducere: Ion Heliade Rădulescu – preşedinte, Timotei Cipariu – vicepreşedinte şi August
Treboniu Laurean – Secretar general.
Încă de la începuturile sale,
„înalta instituţie academică a fost considerată republica celor
egali. În republica noastră, fiind toţi egali, întâietatea e mai mult o sarcină decât o cinste“
, va declara
Vasile Pârvan, la investitura sa, ca vicepreşedinte al Academiei Române. Acesta a fost spiritul
academic al Societăţii Literare Române încă de la constituire, spirit ce va continua să dăinuie, mulți
ani, sub cupola
Academiei Române
, până în nefastul an 1948.
În anul 1867, Societatea Literară Română a adoptat primul său Statut. Având în vedere
faptul că avea în structura sa şi oameni de ştiinţă din alte domenii, conform Statutului Societatea
Academică este formată din membrii „actuali” (titulari), corespondenţi şi de onoare. Primul
membru de onoare al Societăţii Academice Române a fost ales, în 15/27 septembrie 1867,
Domnitorul Carol I, devenit, prin încoronare, primul Rege al României şi, astfel, primul protector
al Academiei Române. La 27 martie / 8 aprilie 1879, prin decret domnesc, Societatea Academică
Română s-a transformat în
„institut naţional cu denumirea de Academia Română, persoană morală
şi independentă în lucrările sale de orice natură, având drept scop cultura limbii şi istoriei naţionale,
a literelor, a ştiinţelor şi a frumoaselor arte”
.
Academia Română – București