18 / 414
18
Crezul său politic, după expresia biografului T. Botiş, este expus într-un articol memorabil
apărut în anul 1861 în Gazeta Transilvaniei, în care reafirmă dreptul românilor şi a celorlalte popoa-
re din imperiu la autonomie, limbă, cultură, condamnând cu fermitate încorporarea Banatului în
Ungaria. Caracterul său puternic îl face să respingă cu fermitate propunerea pentru demnitatea de
Guvernator al Transilvaniei, să refuze mandatul de deputat în Dieta de la Budapesta, deşi câştigase
alegerile în colegiul Lugoj, precum şi neacceptarea unor onoruri (titluri nobiliare, ordine, medalii)
ale statului dualist maghiar, atitudini similare extrem de rar întâlnite, din păcate, la intelectualii
de astăzi din România.
Pe lângă activităţile politice şi culturale, numeroase şi prestigioase,
Andrei Mocioni
a spri-
jinit cu generozitate, prin burse şi alte susţineri materiale, pregătirea superioară a multor tineri din
Banat şi Transilvania, a înfiinţat şi susţinut financiar ziarul
„Albina”
, apărut la Viena în perioada
1866-1877, şi încă multe acţiuni filantropice destinate cauzei românilor.
Toate meritele sale remarcabile îl recomandă în anul 1866 pentru înalta calitate de membru
fondator, din Banat, al Academiei Române, alături de
Vincenţiu Babeş
. În anii următori, starea
sa precară de sănătate îl împiedică însă să participe direct și activ la lucrările Academiei Române.
O sinteză remarcabilă a vieţii şi operei lui
Andrei Mocioni
îi face, după trecerea sa la cele
veșnice, colegul său de Academie,
Vincenţiu Babeş
3
:
„Prin energia sa, prin agerimea minţii sale,
precum şi prin manierele sale gentile, el
răpia cu si
ne pe semenii săi, mai vârtos pe mulţimea noble-
ţei rurale, unguri, croaţi, sârbi, armeni şi români.
Andrei Mocsonyi
era bărbat frumos, de statură
mijlocie, de temperament vivace, d-o eleganţă aleasă, cu o voce pătrunzătoare, vorbea perfect limbile:
latină, germană, maghiară, franceză, sârbă şi română, anume şi pe cea macedo-română, căci în casa
părintească mai vârtos aceasta din urmă se folosea.”
Viaţa şi opera sa sunt cel mai profund prezentate de către biografii săi
4
, astfel:
„Istoria
nobilului senior
Andrei de Mocioni
, atât de intim şi prin atâtea fapte comune, se îmbină cu istoria
mai recentă a naţiunii sale, a celor trei şi jumătate
milioane de Români din monarhia austriacă, încât
una fără de alta nu se poate scrie exact. Bărbat de
înaltă ţinută intelectuală şi socială, cu o înfăţişare
plăcută şi impunătoare, aparţinând prin originea,
averea şi calităţile sale personale clasei de elită a
societăţii contimporane,
Andrei Mocioni este una
dintre figurile cele mai reprezentative ale neamu-
lui nostru
din sbuciumata epocă a absolutismului.
Mintea lui luminată, clar văzătoare, inima sa româ-
nească, gata de orice jertfă, şi autoritatea sa necon-
testată a influenţat şi chiar dominat, mai toate acţiu-
nile importante şi hotărâtoare din vieaţa
contimporană a Românilor subjugaţi din Banat.”
Cel de al doilea membru fondator
al Academiei Române din Banat,
Vincenţiu
(Vichentie) Babeş
, spre deosebire de confratele
său,
Andrei Mocioni
, are o ascendenţă mult mai
modestă, mai complicată şi încă incomplet elucida-
tă. Cert este că s-a născut în satul bănăţean Hodoni,
fostul comitat (judeţ) Torontal, nu departe de
Timişoara, sat în care, după aprecierile biografului
Ilie Gropşianu
5
, la începutul secolului al XIX-lea, în
Hodoni, sătean fruntaş era Iacob Babeş, bunicul,
3
V. Babeş –
Note biografice a vieţii şi activităţii decedatului Andrei Mocioni (Mocsonyi)
, Analele Academiei Române, seria
II, tom V, secţ.I, 1883, p.4-5
4
Ibidem
3, p.99
5
I. Gropşianu –
Vincenţiu Babeş
, 1984, pag. 34
Vincențiu Babeș
Bust Parcul central Timișoara