19 / 414
19
prin adopţie, a lui
Vincenţiu Babeş
. Prin adopţie, deoarece Iacob Babeş nu a avut fii şi nepoţi
naturali, motiv pentru care l-a înfiat pe Grigore Căluşeru, devenit, prin adopţie, Grigore Babeş, din
a cărui căsătorie a rezultat doi fii:
Vichentie
(după înregistrare în registrul botezurilor din biserica
de la Hodoni)
Babeş
, născut la 1 ianuarie 1821, şi Isaia.
Parcursul său şcolar este puţin cunoscut. Aflăm însă, din descrierile lapidare ale biografilor
săi, că a făcut primele clase primare în satul natal, clasele gimnaziale în şcoli sârbeşti şi germane, la
Carloviţ şi Timişoara, şi liceul la Seghedin. Frecventează cursuri pedagogice-teoretice la Seminarul
Preparandiei de pe lângă Episcopia Aradului
6
precum şi studii de drept la Budapesta.
În anii tinereţii, după absolvirea şcolii şi ai facultăţii de drept (după unii biografi incertă),
este numit la Tabla Regească din Arad şi, în paralel, pentru scurt timp este profesor suplinitor la
Preparandia Episcopiei Aradului. Ocupă, de asemenea, pentru scurt timp postul de inspector inte-
rimar al şcolilor româneşti din comitatul Caraş şi graniţa militară din Banat, unde, după apreciere
lui G. Joandrea,
„atenţia lui
Vincenţiu Babeş
s-a îndreptat şi asupra altor aspecte ale activităţii
didactice. El a pus în legătură directă nevoia stringentă în care se aflau românii de a difuza ştiinţa de
carte şi cultura în masa largă a poporului, idee moştenită parţial prin intermediul tradiţiei luministe,
cu limba şi limbajul în care urma să se desfăşoare acest proces. Învăţămîntul, căruia îi revenea în
mare parte această sarcină, avea în concepţia lui Babeş menirea de a-şi aduce cu rîvnă contribuţia.
El insistă deci pe lîngă învăţători, ce-i drept cam prematur, ca la rîndul lor să stăruiască pentru o
valorificare cît mai amplă a elementelor de limbă şi cultură moştenite de români de la strămoşii lor
romani. Învăţătorii erau chemaţi să lupte împotriva tutelei culturale slavizante, impusă în ultimele
două secole de supremaţia spirituală a ierarhiei clericale sîrbeşti. Această haină, prea strîmtă pentru
aspiraţiile culturale ale românilor, trebuia înlăturată. Atitudinea lui datorează prea puţin influenţei
curentului latinist; ea vine în continuarea unor năzuinţe profesate şi înainte de spiritele cugetătoare
ale Banatului: Ţichindeal, Iorgovici, Gavra, Nicoară, Bojincă, Tincu Velia şi alţii. El trăia, de fapt,
frămîntările unei generaţii care se străduia, în plină renaştere naţională, să înlăture tiparele neîn-
căpătoare în care spiritul românesc al bănăţenilor se simţea oprimat. Babeş apelează, deci, la simţul
naţional al dascălilor şi al preoţilor, căutând să-i antreneze în această direcţie. Le cere să educe copiii
ca pe nişte buni români, să le formeze sufletul şi caracterul, să-i înveţe dragostea de naţionalitate.”
7
În această perioadă, deşi scurtă, cunoaşte profund situaţia deosebit de grea a şcolilor şi mai
cu seamă a bisericilor româneşti, aflate sub ascultarea patriarhiei sârbe, preoţii români fiind obli-
gaţi să slujească în limba sârbă şi să-şi sârbijească numele pentru a fi hirotoniţi preoţi. Conflictele
dintre intelectualii români şi clerul sârbesc se ascut din ce în ce mai mult în acest timp.
După anul 1849, începând cu vârsta de 28 de ani, ocupă în capitala imperială, Viena, iar
mai apoi la Budapesta, diferite funcţii înalte în sistemul juridic austro-ungar. În anul 1850 este
cosemnatar al unui protest alături de Avram Iancu, Augustin Treboniu Laurean, Timotei Cipariu,
Petre Mocioni şi alţi români din Transilvania şi Banat, adresat împăratului faţă de o nouă împărţire
administrativ-teritorială a provinciilor româneşti.
Vincenţiu Babeş
, după o perioadă relativ liniştită din punct de vedere politic, dedicându-se
mai ales activităţii juridice, din anul 1860, se avântă cu multă tărie în politică, odată cu apariţia
lucrării
„Cauza limbilor şi a naţionalităţilor din Austria scrisă de un român”
, publicată la început
în limba germană şi, mai apoi, în limba română. În lucrare,
Vincențiu Babeş
combate cu tărie
ideea dualismului austro-ungar şi a creării unui stat „paralel” – Ungaria – în Imperiul Habsburgic.
Vincențiu Babeş
, prin legiferarea dualismului, a prevăzut cu mult timp înaintea realizării acestuia
de jure intenţiile reale ale politicienilor maghiari de supunere, deznaţionalizare şi maghiarizarea
brutală a celorlalte naţionalităţi, în special a românilor din Transilvania şi Banat.
În anul 1869, după votarea în Dieta de la Budapesta a Legii naţionalităţilor, atât de discre-
ţionară, puternic potrivnică naţionalităţilor din Ungaria, altele decât cea maghiară,
Vincenţiu
Babeş
, împreună cu fraţii Mocioni, convoacă la Timişoara constituirea Partidului Naţional Român,
programul acestuia fiind conceput şi redactat de
Vincențiu Babeş
, prin care se respinge cu vehe-
menţă proiectul de lege privind unirea Transilvaniei și Banatului cu Ungaria. Drept consecinţă,
6
I. Cipăianu –
Vincenţiu Babeş
, Edit. Facla, 1980, pag. 13
7
G. Joandrea –
Vincenţiu Babeş ca director districtual de şcoli, Lugoj
, 1903, pag. 18