20 / 414
20
este scos din toate funcţiile juridice deţinute în statul maghiar, înlăturare cu implicaţii financiare și
materiale grave asupra numeroasei sale familii.
Vincenţiu Babeş
a avut nouă copii, care au urmat studii universitare la Viena şi Budapesta,
cu sprijinul material, prin bursele Familiei Mocioni (susținuți de fraţii Andrei şi Alexandru). Printre
copiii lui
Vincenţiu Babeş
îl găsim şi pe
Victor Babeş
, student la facultăţile de medicină de la
Budapesta şi Viena, unde îşi susţine şi doctoratul în medicină, acesta fiind viitorul academician,
vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei știinţifice, creatorul primului institut
de cercetări în domeniul din România, colaborator ştiinţific apropiat al marelui savant francez
Louis Pasteur.
Din acest moment,
Vincențiu Babeș
se ocupă din ce în ce mai mult de ziarul Albina,
înfiinţat şi finanţat de colegul şi prietenul său
Andrei Mocioni
, devenind, totodată, unul dintre
susţinătorii activismului bănăţean, în discordanţă cu ideile fruntaşilor ardeleni, adepţii pasivis-
mului în lupta politică a românilor din Banat şi Transilvania.
Vincenţiu Babeş
, imediat după
constituirea, pe rând, a Partidului Naţional Român din Banat şi din Transilvania, devine, după
aprecierea profesorului G. Cipăianu, unul dintre „artizanii” unificării celor două partide din
provinciile româneşti şi ai mişcării memorandiste cu privire la situaţia grea a românilor din
statul dualist austro-ungar.
Vincenţiu Babeş
are o intensă activitate publicistică. Publică mai multe articole în proble-
ma limbii române în şcolile din Banat, în
„Amicul poporului”
şi alte articole referitoare la drepturile
românilor din imperiu în Concordia, Ost und West, Gazeta de Transilvania etc. Dar, activitatea
publicistică cea mai susţinută şi-o dedică
Vincențiu Babeş
ziarului Albina, apărut la Viena în anul
1866, sub direcţia lui. Timp de zece ani, ziarul Albina va promova, prin condeiul multor intelec-
tuali bănăţeni şi transilvăneni, cauza românilor din imperiul austro-ungar, solicitând autonomia
Transilvaniei și a Banatului, şi pentru integrarea provinciilor româneşti în Daco-România.
Vincenţiu Babeş
, susținut de mulţi intelectuali patrioţi români, câştigă mandatul de depu-
tat în Dieta de la Budapesta, luând parte activă în dezbaterile parlamentare referitoare la drepturi-
le tuturor naţionalităţilor din imperiul habsburgic, elaborând un proiect de lege a naţionalităţilor,
prin care se cerea cu insistenţă drepturi egale la învățătură în limba maternă, inclusiv înfiinţarea
unei universităţi româneşti.
Activităţile multiple ale lui
Vincenţiu Babeş
: publicistice, istorice, literare, dar mai
presus de toate, cele politice, de apărare a drepturilor naţionalităţii române, l-au făcut demn de
a fi chemat în anul 1866 ca membru fondator al Societăţii Literare Române, din Banat, viitoarea
Academie Română. În Academia Română,
Vincențiu Babeş
este preocupat de istoria meleagurilor
sale, de cercetările arheologice privind perioada romană a Daciei, efectuând săpături în vestigii-
le daco-romane din situl arheologic de la Berzovia, Caraş-Severin.
Vincențiu Babeş
participă la
lucrările Secţiei istorice a Academiei Române, întocmind aprecieri ale lucrărilor istorice propuse
pentru premiile Năsturel-Herescu, Adamachi. În perioada 1898-1899 este ales preşedinte al Secţiei
istorice a Academiei Române.
Profesorul clujean G. Cipăianu, care i-a dedicat o documentată şi frumoasă monografie,
sintetizează cel mai bine, în cartea sa
8
, întreaga activitate a membrului fondator al Academiei
Române, din Banat, a omului politic, istoricului şi patriotului român:
„Meritele ştiinţifice ale lui
Vincenţiu Babeş
nu pot aspira la o comparaţie cu colegii săi de la Academie, Alexandru Odobescu,
George Bariţ, A.D. Xenopol. El a fost mai mult un om cu vaste cunoştinţe. Cu spirit de pătrundere şi
discernământ, cu idei şi opinii utile, mijlocind de multe ori influenţa Academiei, ajutorul ei spiritual
şi material pentru românii din Austro-Ungaria şi nevoile lor culturale. A contribuit la propăşirea
culturii mai mult cu o ştiinţă orală, cu verbul, cu o judecată cumpănită, rostită judicios în problemele
prioritare dezbătute, sprijinind iniţiative care veneau din afară spre Academie sau impulsuri pornite
din ea. Parţial, prezenţa lui la Academie este caracterizată în cuvinte potrivite, la 26 ianuarie (st. v)
1907, de Ioan Kalinderu, care îl evoca pe
Vincenţiu Babeş:
„Mulţi dintre noi ne aducem cu plăcere
aminte de bătrânul cu cuvântul vioi, cald, blând şi afabil, care se întreţinea cu fruntaşii noştri politici
şi literaţi despre chestiunile la ordinea zilei”.
8
G. Cipăianu –
Vincenţiu Babeş
, Edit. Facla, 1980, p. 157