16 / 414
16
„a) de a determina ortografia limbii române;
b) de a elabora gramatica limbii române;
c) de a începe şi a realiza lucrarea dicţionarului român.”
La început, după concepţia oamenilor de seamă care au fondat-o ca
instituţie academi-
că a tuturor românilor
, Societatea Literară Română a chemat, în rândurile sale, 21 de membri
fondatori din toate provinciile româneşti: patru din Muntenia – Ion Heliade Rădulescu, Constantin
A. Rosetti, Ioan C. Massim şi August Treboniu Laurean; trei din Moldova – Vasile Alecsandri,
Constantin Negruzzi şi Vasile A. Urechia; trei din Basarabia – Alexandru Haşdeu, Constantin
Stamati şi Ioan Străjescu, doi din Bucovina – Alexandru Hurmuzaki şi Ambrosiu Dimitrovici; doi
din Macedonia – Ioan D. Caragiani şi Dimitrie Cozacovici; trei din Transilvania – Timotei Cipariu,
George Bariţ şi Gavril Munteanu; doi din Maramureş – Iosif Hodoş şi Alexandru Roman şi doi din
Banat –
Vincenţiu Babeş
şi
Andrei Mocioni
.
Ecourile înfiinţării Societăţii Literare (Academice) Române au fost, pentru acel timp,
imediate, multiple şi excelente, îndeosebi, după cum remarcă acad. D. Berindei, peste munţi, în
Transilvania şi, adăugăm noi, şi în Banat, Bucovina, Basarabia şi în Sudul Dunării. Aprecieri precum:
„faptă rară pentru literatura română”, „înfiinţarea societăţii face onoare eternă atât ministerului cât
şi locotenenţei române”
(Gazeta Transilvaniei, nr. 27 din 9/21 aprilie 1866) sau
„măreaţă va fi acea
ziuă în care reprezentanţii naţiunii împrăştiaţi de soartă în şapte ţări se vor aduna laolaltă; sublim va
fi acel minut când fratele din Pind strânge mâna cu fratele de la Criş”
1
, au invadat gazetele timpului
din toate provinciile populate de români.
VINCENŢIU BABEŞ ŞI ANDREI MOCIONI
– MEMBRI FONDATORI, DIN BANAT, AI ACADEMIEI ROMÂNE
Acum, după 150 de ani de la marele început de drum al academismului românesc, ne
propunem să aducem în actualitate, în atenţia colegilor şi tuturor cititorilor interesaţi, activitatea
culturală şi politică remarcabilă a celor doi academicieni - fondatori, din Banat, ai Academiei
Române - pentru emanciparea românilor din fostul imperiu habsburgic, pentru coagularea mişcării
naţionale a românilor din Banat, Crişana şi Transilvania în cadrul Partidului Naţional Român,
pentru înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei prin desprinderea bisericii ortodoxe româ-
ne de Patriarhia sârbă, pentru înființarea școlilor românești în majoritatea localităților ocupate
de români și, mai presus de toate, pentru unirea Transilvaniei și Banatului cu România etc. De
asemenea, activitatea parlamentară a lui
Vincenţiu Babeş
sau cea din Senatul imperial de la
Viena a lui
Andrei Mocioni
, precum şi contribuţia celor doi la conturarea şi consolidarea publicis-
ticii româneşti, limbii române şi a caracterului naţional al populației majoritare din Banat, sunt
contribuţii demne de aprecierea noastră, a celor de azi, beneficiarii imensului travaliu depus de
academicienii bănăţeni, fie în Academia Română, fie în afara ei.
Academicienii fondatori din Banat –
Andrei Mocioni
şi
Vincenţiu Babeş
– legaţi profund
unul de altul prin obiectivele politice şi culturale comune şi printr-o îndelungată prietenie, priviţi,
acum, peste timp, din punctul de vedere al vieţii şi operei lor, putem desprinde multe domenii
comune de interferenţă şi convergenţă, dar şi unele puncte de neconcordanţă generate de originea
lor socială, de temperamentul lor atât de diferit.
Andrei Mocioni
– descendent al ilustrei familii aristocrate mocedo-române a Mocioneştilor,
originară din vechiul şi înfloritorul oraş cultural, industrial şi comercial din Macedonia, Moscopole,
în care a funcţionat o binecunoscută Academie încă din secolul al XVIII-lea, s-a născut la 27 iunie
1812 la Budapesta, dar a copilărit pe domeniul familiei Mocioni de la Foeni, comitatul (judeţul)
Torontal. În familie primeşte o profundă educaţie creştină, ortodoxă în spiritul tradiţiilor şi culturii
macedo-române, intim ataşat cauzei naţionale române. Încă de tânăr, după absolvirea Facultăţii de
1
Revista „Familia”, nr. 11, 15/27 aprilie 1866