Istoria Banatului Antichitatea

179 / 530

178
O ştire păstrată în Historia Augusta (Vita Hadriani, 6) relatează faptul că
atacul roxolan a fost determinat de reducerea subsidiilor, lucru pe care Hadrian l-a
îndreptat prin acordarea acestei cerinţe, luând în acelaşi timp ostateci de la aceştia
ca o garanţie a tratatului încheiat pe un oarecare Rasparaganus, care ulterior a
deţinut cetăţenia romană şi s-a stabilit în Imperiu, în Dalmatia, la Pola926. Aceste
evenimente au avut loc în partea de est a Daciei şi, ca urmare a lor, romanii au
părăsit Muntenia şi Moldova de sud927.
În schimb, la Dio Cassius (LXVIII,10) apare informaţia că sarmaţii iazigi,
care fuseseră aliaţi ai romanilor în primul război cu dacii, se înstăpâniseră pe un
teritoriu, pe care Decebal, la începutul celui de al doilea război cu romanii, îl
reluase. Acest teritoriu pe care însă Traian nu îl mai înapoiase iazigilor în anul 106,
după cucerirea Daciei, a fost motivul revoltei barbarilor.
Există o întreagă discuţie, unde anume se aflau aceste teritorii. S-a presupus
că ar fi undeva în zona Crişurilor aproape de Tisa. În anul 1970, Fl. Medeleţ a
avansat ipoteza că acele teritorii s-ar afla în vestul Banatului. Deocamdată, nu
există indicii cum s-a terminat diferendul, cert rămâne faptul că pacificarea militară
a sarmaţilor a fost violentă din partea celor două provincii unite Dacia şi Pannonia
Inferior, sub comanda lui Q. Marcius Turbo928.
Cum s-au rezolvat în sud-vestul Daciei dificultăţile militare din anii 117/118,
imediat după venirea la conducerea Daciei a lui C. Iulius Quadratus Bassus? Din
motive rămase necunoscute, la scurt timp după sosirea în provincie noul consular a
murit. Probabil, în momentul când noul comandant militar al Daciei, Q. Marcius
Turbo a ajuns în Dacia, legiunea a IIII-a Flavia Felix nu se mai afla aici, ea fusese
retrasă la Singidunum, în Moesia Superior. Lipsa unor trupe auxiliare din efectivul
trupelor din sectorul de sud-vest a fost suplinită prin aducerea unor unităţi, mai ales
de cavalerie, din provincia Pannonia Inferior unită sau nu, cu Dacia sub comanda
aceluiaşi general, Q. Marcius Turbo.
8. Ala I Tungrorum Frontoniana atestată până în anul 114, în diplomele din
Pannonia Inferior929. Ea ajunge cu tot efectivul în sectorul de sud-vest, la Vârşeţ şi
de aici un detaşament al ei a fost trimis în castrul de la Dunăre, la Pojejena 930.
Sediul ei principal a fost la Vârşeţ. Susţinem acest lucru din cauza faptului, că la
scurt timp după terminarea evenimentelor, unitatea a fost însoţită de familii în
vicus-ul militar. Deci, se poate vorbi de începutul unui vicus militar organizat.
Piatra funerară ridicată de un signifer pentru soţia sa este un indiciu în acest sens931.
926 Macrea 1969, passim.
927 Ca un element anecdotic cu ocazia acestor tratative Hadrianus a primit în dar, un cal alan
Boristhenes devenit peste ani calul preferat de vânătoare; totodată Dio Cassius, LXIX, 22, 2–3 aminteşte de
un sclav sarmat iazig Mastor luat cu ocazia acestor evenimente de către Hadrianus şi recunoscut ca un
vânător neîntrecut, care va rămâne în serviciul său peste 20 de ani (vezi Birley, 2007, 127).
928 Vezi mai sus în acest capitol.
929 CIL, XVI, 61; RMD, II, 87; RMD, III, 152; vezi Petolescu 2002, p. 78–80.
930 IDR, III,1, 107 (Vârşeţ), Gudea 2001, p. 60 (Pojejena) o tessera de soldat cu numele de
Valerius Firmus.931 IDR, III, 1, 107.