37 / 414
37
CAPITOLUL 2
BAZA DE CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE
TIMIŞOARA A ACADEMIEI
(1951 – 1970 – 1989)
Acad. Toma
DORDEA
, Acad. Păun Ion
OTIMAN
Banatul și principalele sale orașe, ca urmare a condiţiilor umane și naturale locale și a
legăturilor sale cu regiunile învecinate, încă din perioada medievală, s-au constituit în centre de
polarizare a activităţii sub foarte multe aspecte. Drept consecință, Timișoara a devenit unul dintre
cele mai dezvoltate oraşe din Banat. Existenţa unei industrii dezvoltate în regiune, a unei stări de
civilizaţie materială și culturală mai ridicată decât în zonele vecine, Timişoara a fost primul oraş
în care s-a introdus iluminatul electric, determinând ridicarea nivelului de pregătire al oamenilor,
creșterea densităţii specialiștilor cu pregătire superioară, încât înfiinţarea Școlii Politehnice a fost
o cerinţă organică. Imediat după Primul Război Mondial, în 1920 a fost înfiinţată, la Timişoara,
Şcoala Politehnică spre care s-a îndreptat marea majoritate a tinerilor din Banat și Ardeal. Aceasta
a făcut ca, încă de la început, în Politehnică să se dezvolte un corp profesoral de elită, cu o pregătire
ştiinţifică elevată, conştient de nivelul necesar pregătirii viitorilor ingineri şi pe care l-au instaurat
în şcoală, asigurând o pregătire temeinică. La această şcoală s-a format o pleiadă de ingineri care
au contribuit la dezvoltarea industriei din Banat ca şi a altor regiuni şi care au participat la însu-
şirea tehnologiilor din toate domeniile pentru acoperirea nevoilor ţării noastre. Trecerea ţării prin
cea de a doua conflagraţie mondială a avut parte de un sprijin deloc de neglijat în unităţile în care
au activat inginerii formaţi în şcoala superioară timişoreană. Aceasta a devenit un centru din care
au plecat serii de specialişti pentru a-şi îndeplini misiunea pentru care s-au pregătit.
În afară de aceasta, existenţa specialiștilor de înaltă factură, cu o pregătire superioara
obţinută în ţară şi în străinătate, care au format tineri specialişti în domeniul tehnic, a constituit,
totodată, o componentă importantă de polarizare a forţelor de evoluție mai accelerată a centrelor
științifice și de cultură. În acest mod, s-a format un nucleu, la ale cărui începuturi a contribuit o
seamă de intelectuali iluştri, începând cu
Andrei Mocioni, Vicenţiu Babeş, Damaschin Bojincă,
Constantin Diaconovici Loga,
continuând cu
Traian Lalescu, Victor Vâlcovici şi Traian Vuia.
Un moment important în evoluția culturală și științifică a Timișoarei îl reprezintă anul 1945
când se înființează încă trei instituții de învățământ superior: Institutul de Medicină, Institutul
Agronomic și Institutul Pedagogic. Alături de Școala Politehnică, cele trei institute de învățământ
superior vor constitui embrionul cercetărilor științifice timișorene și, totodată, nucleul de formare
al școlilor de cercetare academică în domeniile politehnic, medical, agronomic, matematică, fizică,
chimie teoretică, astronomie și seismologie, lingvistică și literatură, istorie etc. - nuclee ale viitoarei
Baze de Cercetări Științifice de la Timișoara.
În acest fel, la 1 septembrie 1951, prin Decizia Președintelui Academiei Republicii Populare
Române, a fost posibil să apară în Timişoara primele unităţi de cercetare ale Academiei Republicii
Populare Române, iar în 1953, prin HCM 466, s-a înfiinţat Baza de Cercetări Ştiinţifice din
Timişoara a Academiei Republicii Populare Române. Acesta a fost un eveniment remarcabil care
trebuia să vină, dat fiind nivelul științific și cultural la care s-a ajuns prin dezvoltarea Politehnicii
cu noi facultăţi şi prin înfiinţarea actualelor universităţi: Universitatea de Vest, Universitatea de
Medicină şi Farmacie şi a Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. În modul acesta,