125 / 414
125
LABORATORUL DE ELECTROMECANICĂ
Laboratorul de Electromecanică a luat fiinţă deodată cu Centrul de Cercetări Tehnice
Fundamentale şi Avansate, prin Hotărârea de Guvern numărul 1351 din 27.11.1996.
Activitatea specifică laboratorului, desfăşurată şi sub egida Academiei Române, a avut loc
înainte de această dată, în strânsă legătură cu cea similară dusă în cadrul Institutului Politehnic
din Timişoara, începând din 1951, atunci când se consolidau unităţile de cercetare din cadrul
Academiei Române, ducând în 1953 la înfiinţarea Bazei Timişoara a Academiei Române.
Perioada până în 1990
Dintre primele lucrări din cadrul Academiei, abordate la acea dată, au făcut parte: deter-
minări experimentale ale caracteristicilor generatoarelor de sudură şi calcule de linii electrice de
transport al energiei electromagnetice, sub conducerea profesorului, academicianul de mai târziu
Remus Răduleţ. Aceste lucrări s-au efectuat cu aparataj al Laboratorului de Maşini Electrice al
Politehnicii, cu care s-a stabilit o foarte strânsă colaborare, care a continuat dezvoltându-se în
timp, ajungând la o conlucrare simbiotică.
În acea perioadă a fost studiată teoria aparatului de măsurare a rezistenţei electrice a
prizelor de pământ, când a fost necesară elaborarea teoriei redresorului vibrator pe baza căreia
s-a proiectat, s-a construit şi s-a inclus în aparatul executat cu care au fost efectuate numeroase
măsurători necesare. Ulterior, s-au executat mai multe astfel de redresoare utilizate în scopuri
diverse. Teoria elaborată a fost publicată în revista „Electrotehnica” nr. 12 din 1953.
Conlucrările între Bază şi Politehnică au continuat şi s-a abordat problema generatoarelor
de sudare cu arc electric în curent alternativ cu încărcare simetrică a reţelei trifazate. Problema a
derivat din solicitarea Uzinelor din Reşiţa de a se realiza un convertizor cu care să se încălzească
bandajele roţilor de cale ferată în scopul montării lor pe obezi, încărcându-se simetric reţeaua
trifazată. În urma studierii problemei s-a ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie este utiliza-
rea unui convertizor tri-monofazat, derivat dintr-o maşină de inducţie cu rotor în colivie, prin
montarea unei înfăşurări monofazate în stator, cuplată electromagnetic cu cea trifazată, rotorul în
colivie în mişcare îndeplinind rolul de amortizor al secvenţei inverse. Problema era importantă şi
pentru sudură în care scop a fost executat un astfel de convertizor cu o caracteristică deplin satis-
făcătoare, care s-a utilizat cu succes un mare număr de ani. Sub egida Academiei a fost proiectat
şi construit un al doilea convertizor, mai puternic, utilizat în scopuri adecvate. Principiul teoriei
şi rezultatele experimentale au fost prezentate într-o sesiune de comunicări ştiinţifice organizată
de Secţia de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române în iunie 1956 şi apreciată favorabil. Problema
a fost studiată în continuare în cadrul tezei de doctorat a profesorului Ioan Novac, obţinându-se
rezultate valoroase.
Colaborările între Laboratorul de Maşini Electrice, cel de Acţionări Electrice ale Politehnicii
şi Centrul de Cercetări Tehnice din cadrul Bazei Timişoara au continuat, iniţiate şi susţinute de
acad. Cornel Micloşi care coordona sectorul de sudură.
Se remarcă în acest sens studiul şi realizarea unui sistem de tracţiune prin acumularea ener-
giei sub formă cinetică într-un volant care se roteşte în hidrogen, cuplat cu o maşină de inducţie cu
rotor în colivie, îndeplinind succesiv rolul de motor şi generator, al cărui studiu a furnizat informaţii
utile din punct de vedere practic. De asemenea se remarcă cercetările privind procesele care au loc
în contactul metalo-lichid utilizându-se mercurul, pe baza cărora au fost proiectate şi realizate un
convertor în vederea modificării vitezei de rotaţie a maşinilor de inducţie, precum şi un redresor
Acad. Toma
DORDEA
,
Dr. ing. Gheorghe
MADESCU