Viata academica in Banat

308 ca viață (2000); Câteva crochiuri și evocări (2000); Mai avem un viitor ? România la început de mileniu (2001); Locuri comune (2004); Clipa și timpul (2005); Despre toate și ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir (2005; ed. II, 2006). A tradus din Jean-Jacques Rousseau ( Visările unui hoinar singuratic , 1969) și din Jean-Paul Sartre ( Teatru , 1969). A fost distins cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România (1978, 1998). VASICI UNGUREANU, PAVEL (18 aprilie 1806, Timişoara –3 iulie 1881, Timişoara), medic şi scriitor Membru titular – 2 iulie 1879 (membru corespondent – 7 septembrie 1871) Discurs de recepţie: Despre vegetarianism (28 martie 1880) După studii primare şi secundare la Timişoara , Seghedin şi Oradea, a urmat Facultatea de Medicină din Pesta (1827–1832), fiind unul din primii medici din Transilvania. În 1832 a devenit doctor în medicină cu teza De Peste Orientali , publicată în limba română sub titlul Cuvântarea încununătoare mediciască des- pre ciuma răsăritului (1832). Între 1836 şi 1850 a fost director al carantinei de la Timiş, lângă Braşov, funcţie care i-a înlesnit, în 1848, sprijini- rea revoluţionarilor munteni şi moldoveni care se refugiaseră în Transilvania. Ales deputat în Dietă, s-a stabilit la Sibiu, apoi la Cluj, până în 1869, când s-a retras la Timişoara . A desfăşu- rat o intensă activitate pedagogică, contribuind, în calitate de referent şcolar şi sanitar, apoi de consilier al şcolilor ortodoxe, la ridicarea nive- lului de predare în şcolile române din Ardeal. În sprijinul învăţământului, a publicat nume- roase articole în „Amicul școalei” (1860–1865) şi a editat cea dintâi revistă de medicină din Transilvania, „Higiena şi Școala” (1876–1880). A fost medic practician şi unul dintre cei mai de seamă scriitori din epoca de început a literatu- rii medicale româneşti. Ca student, a tipărit o prelucrare după cursul de antropologie al prof. Schordann Zsigmond, intitulată Antropologia sau scurtă cunoştinţă despre om şi despre însuşi- rile sale (1830); în 1831 a publicat Dietetica sau învăţătura de a păstra întreaga sănătate . În 1844 a tipărit la Braşov traducerea lucrării Macrobiotica sau măiestria de a lungi viaţa a prof. Christoph W. Hufeland din Berlin, în care nu s-a mărginit să facă o simplă traducere, ci a comentat textul, completându-l cu fapte din propria-i experienţă de medic; a oferit date şi statistici asupra longevităţii românilor bănăţe- ni, a legat longevitatea de noxele întâlnite în specificul de muncă al unor profesii (tăbăcari, zidari, tipografi), a combătut exagerările hidro- terapiei, aşa cum era practicată în epocă, a făcut propagandă pentru vaccinarea antivariolică. A colaborat la unele publicaţii ale vremii: „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Telegraful român”, al cărui redactor a fost între 1853 şi 1856, publicând atât articole privitoare la popu- larizarea cunoştinţelor medicale, cât şi a ştiinţe- lor naturii, fiind între primii transilvăneni care au propovăduit darwinismul. În tradiţia Şcolii Ardelene s-a preocupat şi de problemele limbii literare, pronunţându-se împotriva exagerărilor latiniste. Până la Revoluţia de la 1848 a fost unul dintre cei mai activi prozatori români, scriind meditaţii şi poeme în proză, schiţe şi povesti- ri, moralizatoare şi satirice, alegorii, aforisme, nuvela Ruja (1845) fiind considerată prima nuvelă cu subiect din lumea satului din litera- tura din Transilvania. Din 1842 a fost Membru al Societăţii Literare (1842) și al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi (1843).