Viata academica in Banat

414 copilăria petrecută la Bujoru bănățean (azi Comuna Traian Vuia) pe cel ce avea să devină singurul român care s-a avântat în Cosmos, generalul Dr. Dumitru Dorin Prunariu, cu adânci rădăcini ale părinților și bunicilor săi pe meleagurile natale. De-a lungul anilor, membrii bănățeni ai Academiei Române s-au dovedit a fi prezențe deosebit de active în cadrul supremului for de cultură și de știință prin inițierea și realizarea unor lucrări fundamentale în diverse domenii, în prezentarea rezultatelor științifice românești peste hotare etc., prin susținerea de comunicări și discursuri de recepție, prin implicarea în rezolvarea unor aspecte importante menite a asigura bunul mers al instituției academice și a institutelor ei, Iată de ce acum, la ceas aniversar, se cuvine să aducem un omagiu fondatorilor care au făcut prima Mare Unire a tuturor românilor sub cupola științei, culturii și spiritualității naționale, tuturor membrilor Academiei Române care, prin întreaga lor viață și activitate, au făcut ca forul cel mai înalt de cultură și de știință al țării să devină o instituție de primă referință și un model pentru societatea românească. Cartea, „Viața academică în Banat” , apărută cu prilejul împlinirii a 150 de ani ai Academiei Române în slujba Națiunii Române și a 65 de ani de existență ai Filialei din Timișoara, se dorește să fie un act modest de prețuire pentru toți cei care, proveniți din zona de sud-vest a țării sau legați de aceasta, într-o formă sau alta, au contribuit la afirmarea celui mai înalt for de reflecţie şi de creaţie intelectuală, științifică, literară şi artistică a poporului român din țară și dincolo de fruntariile ei.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=