Viata academica in Banat

309 VÂLCOVICI, VICTOR (9 septembrie 1885, Galaţi – 21 iunie 1970, Bucureşti), matematician Membru titular – 3 februarie 1965 (membru corespondent – 25 mai 1936) Studii liceale la Brăila (1886–1904) şi universitare (Facultatea de Știinţe, Secţia știinţe matematice, 1904–1907) la Bucureşti. Şi-a con- tinuat pregătirea la Universitatea din Göttingen, unde, în 1913, şi-a susţinut teza de doctorat în ştiinţe matematice ( Über diskontinuierliche Flüssigkeitsbewegungen mit zwei freien Strahlen ). Revenit în ţară, a fost numit profesor la Catedra de mecanică a Universităţii din Iaşi (1913– 1922), perioadă concretizată prin studii sistema- tice referitoare la aplicaţiile teoremei impulsului în hidrodinamică, mişcările cu vârtej constant, mişcarea unui fluid în prezenţa mai multor cilin- dri, la scurgerea unui lichid dintr-un vas prevă- zut cu mai multe orificii, publicate apoi în revis- te de profil din ţară şi din străinătate („Annales Scientifiques de l’Université de Jassy”, „Annali di Matematica”, „Compte Rendus de l’Académie des Sciences de Paris”). Încă din 1915, a formu- lat o teorie a moderatorului cu aripioare, pu- nând problema generală a mişcării fluide plane în prezenţa unui obstacol care se află în mişcare de rotaţie; a studiat traiectoria bombelor de avi- on. În 1921, detaşat la Şcoala Politehnică din Timişoara , a fost cel dintâi profesor de mecanică raţională; aici a pus bazele Societăţii Ştiinţifice şi publicaţiei „Bulletin Scientifique de l’École Polytechnique” şi a condus „Revista matema- tică” din Timişoara , înfiinţată de Tr. Lalescu. Din 1930 a trecut la Universitatea din Bucureşti, unde a înfiinţat laboratoare de aerodinamică şi mecanică; a fondat revista „Disquisitiones Mathematicae et Physicae” (1940). Împreună cu I. Stroescu, a conceput un tunel aerodinamic, realizat ulterior la Universitatea din Bucureşti, care a fost preluat şi de Universitatea din Paris ( Un nouveau tunnel aérodynamique , 1946). Între 1931 şi 1932 a fost ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. A întreprins cercetări şi stu- dii privind: echilibrul unui solid rigid aşezat pe o suprafaţă elastică (1931); mişcarea solidului rigid (1933); caracterul involuntiv al ecuaţiilor mişcării relative (1937); mişcarea corpului solid rigid într-un fluid vâscos (1937); teorema gene- rală a mişcării sistemelor (1938); mişcarea cu traiectorii plane (1941); distribuţia axelor princi- pale de inerţie (1944); principiul lui D’Alambert- Lagrange (1945); teoria rachetei (1949); teoria suprafeţelor lui Bernoulli în mişcarea fluidelor barotrope, stabilind ecuaţiile de mişcare a flui- dului pe aceste suprafeţe, denumite în literatura de specialitate „suprafeţele Bernoulli-Vâlcovici”; principiul deplasărilor virtuale (1961); axiome- le staticii solidului rigid (1962) ş.a. A abordat şi probleme de dinamică stelară, ca şi probleme privind fundamentele mecanicii: studiul mode- lelor relativiste ale Universului; recesiunea ne- buloaselor extragalactice şi corecţia relativistă a ecuaţiei lui Hubble; fundamentele mecanicii; originea sistemului planetar al Soarelui; para- doxul lui H. Olbers; o nouă teorie cosmogonică etc. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări, între care: Sur le mouvement fluide autour d’un modérateur à ailettes (1916); Asupra mişcării corpului de masă variabilă, în special a rachetei (1949); Principiul suprapunerii la barele elastice (1950); Asupra problemei gene- rale a determinării liniei elastice şi a condiţiilor de flambaj privind coloanele subţiri cufundate în fluid (1950); Asupra unei teorii a aluviunilor (1952) ş.a. A fost autorul tratatelor Mecanica teoretică ; Introducere în mecanica relativistă , dar şi a unor scrieri de popularizare a cunoştinţelor ştiinţifice ( Rolul ştiinţei în formarea omului cult. Rolul matematicii ). A fost distins cu Legiunea de Onoare. „Om de Ştiinţă Emerit” (1962).