Viata academica in Banat

281 şi prin conducerea activităţii colectivului a de- venit ctitorul unei puternice şi prestigioase şcoli timişorene de embriologie şi teratologie experi- mentală. Personal şi împreună cu colaboratorii săi a adus contribuţii de notorietate naţională şi internaţională, citate frecvent în literatura de specialitate în mai multe domenii ca: dezvoltarea reactivităţii embrionului şi a anexelor sale; bio- logia heterogrefelor embrionare; formarea orga- nelor axiale (somitogeneza); reproducerea ex- perimentală a malformaţiilor sistemului nervos central, ale inimii şi vaselor mari, ale membrelor, ale feţei; rolul morţii celulare în dezvoltarea nor- mală şi patologică; mecanismul stratigenezei în scoarţa cerebrală. Cercetările sale s-au valorificat în peste 120 de lucrări publicate în ţară şi străi- nătate, comunicări şi rapoarte, filme de cercetare ( Cercetări de embriologie experimentală ; Probleme de morfopatologie ; Anatomia topografică a em- brionului uman ; Curs de biologie medicală ș.a.). Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Societăţii Europene de Embriologie, al Societăţii Europene de Teratologie. A fost distins cu Premiul „Victor Babeş” al Academiei Române (1948) și cu „Meritul Sanitar”, cls. II. Laureat al Premiului de Stat (1954). MERCEA, VICTOR (2 ianuarie 1924, Timişoara – 29 iunie 1987, Cluj- Napoca), fizician Membru corespondent – 21 martie 1963 Studii liceale şi superioare ( Facultatea de Electromecanică , 1942–1947) la Timişoara . În 1949 şi-a susţinut teza de doctorat referitoare la fenomenele de transport în gaze (vâscozitate şi conductibilitate termică); în 1963 a primit ti- tlul de doctor docent. Din 1947 a funcţionat în învăţământul superior, la Facultatea de Fizică a Universităţii din Cluj-Napoca, fiind numit, în 1963, profesor titular la Catedra de Fizica Solidului, Magnetism şi Electronică, pe care a condus-o între 1963 şi 1972; decan al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Cluj (1981–1984); director al Institutului de Tehnologie Izotopică şi Moleculară din Cluj (din 1965). A făcut cer- cetări fundamentale în domeniul separării apei grele, construind pentru prima dată în România o staţie pilot de separare a izotopului greu al azotului. Din 1970 a participat la programul „Intercosmos”; a construit cel dintâi spectograf de masă specială pentru studiul atmosferei su- perioare, aparat lansat cu satelitul „Intercosmos 12”. A întreprins cercetări într-o serie de domenii ale fizicii moleculare: analiza şi separarea izoto- pilor, producerea apei grele, spectrometria de masă, efecte izotopice în ciocniri moleculare etc., ale căror rezultate se regăsesc în numeroase lu- crări şi studii: Evaporarea lichidelor în apropierea echilibrului (1952); Separator de gaze (1952); Curgere capilară de gaze (1954); Structura ma- terialelor poroase (1954); Electroliza în curent ondulat (1955); Curgerea amestecurilor gazoase prin membrane poroase (1957); The Separation of Isotopes in Dual-Temperature Systems with Open Circuits (1967); Fizica moleculei (1975); Introducere în spectrometria de masă (1978); Investigaţii în domeniul energiei (1982) ş.a. Autor a două brevete de invenţie referitoare la proce- sele de producere a apei grele (1968 şi 1969). Membru al Societăţii Nucleare din S.U.A. METEŞ, ŞTEFAN (27 decembrie 1886, Geomal, jud. Alba – 30 iunie 1977, Cluj-Napoca), preot, istoric Membru corespondent – 7 iunie 1919 (repus în drepturi – 3 iulie 1990) Studii gimnaziale la Aiud (1898–1902) şi Sibiu (1902–1905), apoi la Şcoala Superioară