Viata academica in Banat

280 MÉLIUSZ JÓSZEF (12 ianuarie 1909, Timişoara – 1 decembrie 1995, Bucureşti), scriitor de naţionalitate maghiară Membru corespondent – 1 martie 1974 Studii liceale la Timişoara şi universi- tare (Facultatea de Teologie Protestantă) la Cluj. A frecventat şi cursuri de filosofie, teologie pro- testantă, jurnalistică şi regie de teatru la Zürich şi Berlin. Din 1930 a început să publice în di- ferite reviste maghiare din România, devenind un colaborator permanent la „Helikon” (1932), „Korunk” (1932), iar din 1934 la cotidianul „Brassoi Lapok”. A debutat cu poezii şi critică lite- rară în paginile revistei clujene „Erdély Helikon” (1930), alăturându-se apoi grupului de scriitori din jurul revistei „Korunk”. A colaborat la diver- se reviste de orientare antifascistă din Budapesta şi la reviste maghiare antifasciste scoase de emigranţii maghiari din Canada, Cehoslovacia, Franţa, Iugoslavia şi S.U.A. Între 1940 şi 1944 a fost corespondent pentru Ardealul de Nord al agenţiilor de presă din Londra şi Paris. În 1945 a înfiinţat la Cluj revista literară „Utunk” şi a în- deplinit funcţia de secretar general în Ministerul român al Informaţiilor, fiind şi secretar de presă al Uniunii Populare Maghiare, precum şi secre- tar general al teatrelor maghiare din România. La Cluj a fost director şi prim-regizor la Teatrul Maghiar de Stat şi profesor la Institutul Maghiar de Artă Dramatică. Între 1957 şi 1958 a fost re- dactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură, responsabil al secţiei maghiare. A abordat, în versurile, ca şi în romanele şi eseurile sale, scri- se îndeosebi în limba maghiară, o problematică general-umană de largă respiraţie: Lupii (1931); Moştenirea lui Ben Hepburn (1933); Înainte de furtună (1936); În furtună (1939); Cântec despre anul 1437, Cronică în versuri (1945; traducerea în româneşte, 1957); Soartă şi simbol (1949); Împreună cu lumea (1957); Vânt de Octombrie (1957); Cât cuprind ochii (1960); File de jurnal (1962); Convorbiri pe chei (1964); Arena (1967); Oraş pierdut în ceaţă (1969); Cafeneaua iluzi- ilor (1971); Poezii alese (1975); Cafeneaua de tranzit (1982); Muzeul Horace Cockery (1985); Cafeneaua prieteniei ieri (1985) ş.a. S-a remar- cat şi ca traducător, tălmăcind în maghiară din creaţia unor scriitori români, precum Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Geo Dumitrescu, dar şi din literatura germană. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi fondator al Secţiei scriitorilor de naţionalităţi minoritare. A fost dis- tins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1968). MENKEŞ, BENEDICT M. (11 noiembrie 1904, Rădăuţi, jud. Suceava – 5 august 1987, Timişoara ), medic şi biolog Membru corespondent – 23 martie 1952 Absolvent al Institutului de Medicină din Bucureşti, unde, în 1930, şi-a susţinut teza de doctorat Despre inervaţia arcadei palmare su- perficiale . A lucrat până în 1944 în Institutul de Anatomie condus de prof. Francisc Rainer. A fost profesor de histologie (1945–1946), de anato- mie patologică (1946–1957) şi de biologie me- dicală (1957–1974) la Institutul de Medicină din Timişoara , participând la punerea bazelor şi la dezvoltarea învăţământului medical preclinic timişorean. În 1952 a organizat, împreună cu prof. Gh. Lupaşcu, Baza de Cercetări Ştiinţifice a Academiei Române din Timişoara , al cărui președinte a fost între 1953 și 1961. Paralel cu activitatea didactică (care a inclus şi editarea unui curs de biologie generală), a desfăşurat cercetări experimentale multilaterale de embri- ologie şi teratologie în cadrul unei secţii a Bazei Timişoara a Academiei Române, unitate care s-a transformat, în 1963, în Centrul de Embriologie Normală şi Patologică. Prin contribuţii personale