Viata academica in Banat

275 Sava II Brancovici 1656–1680 (1906); Ierarhia şi mitropolia bisericii române din Transilvania şi Ungaria (1908); Şaguna ca organizator consti- tuţional (1909); Contribuţiune la Istoria Bisericii Române (1917) ş.a. A semnalat pentru prima dată vechile manuscrise româneşti din Bihor. MANIU, VASILE (18 decembrie 1824, Lugoj, jud. Timiş – 10 martie 1901, Bucureşti), publicist, istoric şi scriitor Membru titular – 12 septembrie 1876 Studii gimnaziale şi liceale la Lugoj, Caransebeş, Arad, Timişoara şi universitare la Pesta (Facultatea de Drept şi Filosofie). A participat la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească. După o perioadă în care a fost subprefect de Orăştie, în 1857 s-a stabilit definitiv la Bucureşti, unde şi-a câştigat o bună reputaţie ca avocat şi om politic (a fost deputat liberal între 1876 şi 1888). A desfăşurat o intensă activitate de publicist, colaborând la ziarele vremii („Buciumul român”, „Columna lui Traian”, „Românul”, „Trompeta Carpaţilor”). Pentru o scurtă perioadă s-a remarcat şi ca actor, în trupa lugojană a lui Iosif Farkaş, precum şi în cea a lui Costache Caragiali, rămânând apoi legat de fenomenul teatral; a scris câteva drame ( Amelia sau Victima amorului , 1849; Monumentul de la Călugăreni, 1871; Congiuraţiunea lui Catilina , 1872; Proscrisul român, 1880) şi a tradus unele piese străine ( Şapte fete-n uniformă de Angeli; Soldatul fugit de Szigligeti Ede). Ca istoric, a studiat originea poporului român, încercând să definească conceptul de naţiune română: Disertaţiune istorico-critică şi literară, tractând despre originea românilor din Dacia Traiană (1857); Unitatea latină sau cauza română în procesul naţionalităţilor din punctul de vedere istoric, juridic şi politic (1867); La mission de l’Occident latin dans l’Orient de l’Europe (1869); Răpirea Bucovinei (1875); Românii în literatura străină (1883) ş.a. MANUILA (MĂNUILĂ), SABIN (19 februarie 1894, Sâmbăteni, jud. Arad – 20 noiembrie 1964, New York), medic, demograf şi statistician Membru corespondent – 1 iunie 1938 (repus în drepturi – 3 iulie 1990) Studii liceale la Arad şi Braşov şi univer- sitare (Facultatea de Medicină) la Budapesta. În anii studenţiei s-a numărat printre membrii so- cietăţii studenţilor români „Petru Maior”, al cărei delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 a fost. S-a înrolat în gărzile naţionale, luând parte la preluarea Universităţii din Cluj de la autorităţile maghiare (primăvara 1919). În 1919 şi-a luat titlul de doctor în medicină la Facultatea din Budapesta. Stabilit la Cluj, a organizat şi a condus Spitalul de Copii al Universităţii; ulterior, a fost numit asistent univer- sitar. Între 1925 şi 1926, s-a specializat în S.U.A., la Universitatea „John Hopkins” din Baltimore, ca bursier al fundaţiei „Rockefeller”. Revenit în ţară în 1927, s-a stabilit la Bucureşti; a fost şef de secţie la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică (1927–1939), apoi director al recensământului general al populaţiei României (1930), direc- tor al Institutului Central de Statistică, în cadrul căruia a înfiinţat un serviciu demografic; direc- tor al Institutului de Demografie şi Recensământ, iar din 1936 – secretar general al Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale şi preşedinte al Consiliului de numiri a personalului medical; şef al Secţiei de Statistică a Institutului Social Român, calitate în care a participat la numeroase anchete demografice. Deosebit de importantă a fost şi activitatea sa de editor şi publicist: „Anuarul