Viata academica in Banat

273 a Facultăţii de Știinţe a Universităţii din Cluj (1928–1933), conferenţiar la Catedra de chi- mie organică şi petrol a Şcolii Politehnice din Timişoara (1934–1940), profesor de chimie bio- logică la Facultatea de Știinţe a Universităţii din Bucureşti (1940–1974) şi director al Institutului de Biochimie al Academiei Române (1948– 1972). Activitatea sa de cercetare a început, în 1929, cu lucrări de chimie organică; în 1936 a abordat problema permeabilităţii membranelor vii, apoi a celor artificiale; din 1958 studiile pri- vind structura materiei vii l-au condus la elabo- rarea teoriei biostructurale, care a deschis calea conturării unor idei şi cercetări noi în cele mai diferite domenii ale biologiei: permeabilitatea membranelor, starea apei şi a numeroaselor com- ponente ale ţesuturilor vii, relaţiile dintre noxe, organism şi medicamente, originea vieţii pe Pământ, originea undelor electroencefalografice, definirea substratului material al gândirii abs- tracte şi al fenomenelor psihotonice, pluralitatea nivelurilor structurale ale materiei vii în unităţi etc. Concepţiile sale au deschis noi perspective în domeniul cancerogenezei, în farmacologie şi ecologie, contribuind, totodată, la dezvoltarea altor domenii ştiinţifice, cum sunt cele legate de teoria câmpurilor, analiza materiei vii ca sistem cibernetic ierarhizat. În domeniul chimiei orga- nice, a adus contribuţii la descoperirea trans- formării neaşteptate a funcţiei cian în amidă şi a acesteia în carboxil în decursul sintezei unor stilbeni şi butadiene; a elucidat unele mecanis- me de reacţie privind sinteza trifenilpiperidonei, a azoxiderivaţilor aromatici şi a unor aminostil- beni. Considerat întemeietor al școlii românești de biochimie, a lăsat numeroase lucrări, între care: Cercetări asupra permeabilităţii membrane- lor lichide. O metodă nouă (metoda picăturilor) pentru cercetarea permeabilităţii membranelor lichide (1951); Biostructura (1969); Natura şi structura materiei vii (1972); Priroda i struktu- ra jivoi materii (1976); Biostrukturnaia teoriia i kritika sovremennogo molekularisma (1977); The Origin of the Biostructural Theory (1979); The Bio Structured Water (1980); Confirmarea teoriei biostructurale prin microscopia de înaltă tensiune (1981); Concepția biostructurală și teoriile mo- leculare ale materiei vii (1984) ş.a. Membru al Academiei de Ştiinţe, al Academiei de Medicină din România, al Societăţilor de chimie din Berlin şi Paris, al Societăţii de Chimie Biologică din Paris, al Comisiei internaţionale pentru chi- mia şi biochimia acizilor nucleici din Praga, al Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Vieţii din Luxemburg, al Societăţii Internaţionale de Studii asupra Organismelor Vieţii din Maryland, S.U.A. A fost distins cu Premiul şi Medalia „Claude Bernard” (1965). MAITEC, OVIDIU (13 decembrie 1925, Arad – 18 martie 2007, Paris), sculptor Membru titular – 29 ianuarie 1999 (membru corespondent – 12 martie 1992) Absolvent al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti (1950), a fost asis- tent la Catedra de anatomie artistică a Institutului de Artă şi profesor la Şcoala Medie de Artă din Bucureşti (1950–1956). La 28 de ani şi-a început activitatea expoziţională, impunându-se ca un artist de o puternică forţă interioară şi o expre- sie lucidă şi elaborată, care anunţa mişcarea de reactualizare a civilizaţiei lemnului de pe terito- riul românesc, din sud-estul şi centrul Europei. A creat o nouă şcoală în sculptura românească. A lucrat cu aceeaşi măiestrie în piatră şi metal ( Coloana cu aripi; Televiziune; Minerul; Meşterul Manole; Eminescu; Pădureanca; Cub ). A parti- cipat la numeroase expoziţii, personale sau de grup, în ţară şi în străinătate, expunând în peste 30 de ţări ale lumii, o serie de lucrări intrând în colecţii particulare sau publice (Muzeul de Artă Modernă din Sidney, Galeria Naţională din Köln, Muzeul „Manheim”, în muzee de artă din Londra, Cambridge etc.). Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Asociaţiei „La Maison des Artistes” din Paris. A fost distins cu Premiul Festivalului tineretului pentru sculptură (Viena, 1959), cu Premiul Academiei Române (1967), cu Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici (1974), cu Ordinul „Cultural” (1975), cu Ordinul „Cavaliere al Merito della Republica Italiana” (1985).

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=