Viata academica in Banat

269 în 1931 şi-a luat licenţa în matematici. Şi-a continuat specializarea în mecanica fluidelor la Paris, unde, în 1935, şi-a susţinut teza Sur la détermination des fonctions harmoniques conjuguées par certaines conditions sur les limites. Applications à l’hydrodynamique , devenind doctor în ştiinţe matematice. A fost asistent la Şcoala Politehnică dinTimişoara şi la Facultatea de Știinţe din Cluj, din 1939 trecând ca asistent al prof. V. Vâlcovici la Facultatea de Știinţe a Universităţii din Bucureşti. În 1943 a fost numit conferenţiar titular de geometrie şi matematici generale, apoi profesor, în 1950, la Facultatea de Știinţe a Universităţii din Bucureşti; în 1964 a fost numit şef al Catedrei de mecanica fluidelor şi teoria elasticităţii, apoi şef al Catedrei de mecanică generală, hidrodinamică şi teoria elasticităţii la Facultatea de Matematică-Mecanică. A fost preocupat de ridicarea nivelului învăţământului de specialitate, întocmind manuale: Curs de matematici generale (1942); Curs de matematici superioare (1957); Lecţii de matematici superioare (1959). A depus activitate ştiinţifică susţinută în domeniul analizei matematice, mecanicii generale a sistemelor, hidrodinamicii, aerodinamicii, teoriei elasticităţii. De numele său se leagă cercetările referitoare la rezolvarea unor probleme la limită privind funcţiile armonice conjugate, teoria aripii subţiri, elaborarea unor metode de studiu directe sau transonice cu aplicaţie la aerodinamica marilor viteze. Un domeniu în care s-a afirmat în mod deosebit a fost cel al fluidelor compresibile. A făcut un studiu exhaustiv al jeturilor gazoase, ajungând până la expresia finală a coeficientului de contracţie, care îi poartă numele. S-a aplecat, în egală măsură, şi asupra studiului aerodinamicii subsonice şi supersonice („metoda aproximativă în planul fizic al lui Imai-Lamla-Iacob”) şi metoda aproximării hidrografice, la care una dintre variante poartă, în literatura de specialitate, numele de „metoda coardei lui Caius Iacob”. În domeniul supersonic, a întocmit, încă din 1950, un memoriu privind teoria mişcărilor cronice, datorită lui România fiind una dintre primele ţări în care s-au abordat şi s-au rezolvat problemele matematice extrem de dificile generate de aerodinamica compresibilă. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări şi studii, publicate singur sau în colaborare: Introducere matematică în mecanica fluidelor (1952) – prima lucrare de sinteză de acest gen în literatura de specialitate din România; Introduction mathématique à la mécanique des fluides (1959); Nouvelles recherches sur les problèmes mixtes de Volterra şi Hilbert et leurs applications à la mécanique des milieux continus (1970); Mecanica teoretică (1971); Matematici clasice şi moderne (3 vol., 1978–1979) ş.a. A fost și autorul unui Dicționar de matematici generale (1974). La inițiativa sa, în 1991 a fost înființat Institutul de Matematică Aplicată al Academiei Române, care în 2001 a fuzionat cu Centrul de Statistică Matematică al Academiei Române, devenind actualul Institut de Statistică Matematică și Matematică Aplicată „Gh. Mihoc – Caius Iacob”. Membru corespondent al Academiei de Științe din România (din 1941), membru al Academiei de Ştiinţe din Paris şi al Societăţii de Matematică din Franța. Laureat al Premiului „Henri de Parville” al Academiei de Ştiinţe din Paris (1940) și al Premiului de Stat (1955). IVĂNESCU, GHEORGHE (20 octombrie 1912, Vutcani, jud. Vaslui – 3 iunie 1987, Iaşi), lingvist Membru corespondent – 3 februarie 1965 Şi-a făcut studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1933), con- tinuate la École Pratique des Hautes Études din Paris (1934–1935) şi la Şcoala Română din Roma (1935–1937). Revenit în ţară, a funcţio- nat ca asistent (1935–1945), profesor suplini- tor (1945–1948) şi profesor titular la Catedra de limba română a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1948–1952), cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară din Iaşi (1952–1955). În 1946 a devenit doctor în filologie cu o teză despre Problemele capitale ale limbi române literare . Din această perioadă da- tează şi primele studii de lingvistică, publicate în „Buletinul Institutului de Filologie Română «Al. Philippide»”, reunite apoi în volumul Lingvistică