Viata academica in Banat

255 în Transilvania şi Ungaria 1784–1785 scrisă pe baza documentelor oficiale , distinsă în anul ur- mător de Academia Română cu Premiul „Heliade Rădulescu”. În1887 şi-a continuat investigaţiile în arhive străine (Croaţia, Italia etc.). Documentele adunate, referitoare la perioada cuprinsă între 1199 şi 1575, le-a publicat apoi în cele şase volu- me din marea colecţie „Hurmuzaki” ( Documente privitoare la istoria românilor , 1887–1897), dar şi în volumul Monumente pentru istoria Ţerei Făgăraşului (1885). În domeniul istoriei, a mai publicat Domnii glorioşi şi căpitanii celebri ai ţeri- lor române (2 vol., 1895) şi a mai pregătit o Istorie militară a poporului român începând din cele mai vechi timpuri până în secolul al XVII-lea , lucrare rămasă însă în manuscris. În ultimii ani ai vieţii şi-a concentrat atenţia în vederea întocmirii lu- crării Dacia preistorică (apărută postum, 1913). S-a preocupat şi de folclor, în 1892 proiectând o mare colecţie de folclor pentru întreg spaţiul ro- mânesc, alcătuind în acest scop un Chestionariu despre tradiţiunile şi antichităţile ţerilor locuite de români , la care a primit peste 1 000 de răspun- suri din peste 930 de localităţi, valorificate abia în 1975–1976 în cele două lucrări: Vechi cânte- ce şi tradiţii populare româneşti. Texte poetice din răspunsurile la Chestionarul istoric 1893–1897 şi Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Răspunsuri la chestionarele lui Nicolae Densuşianu . Acestora li se adaugă studiile: Scrutări mitologice la români (1868); Elemente istorice în poezia poporală (1871); Proverbele române ca material pentru instituţiunile dreptu- lui roman în Dacia (1874) ş.a. Împreună cu Fr. Damé, a publicat studiul Les Roumains du Sud, Macédoine, Thessalie, Epire, Thrace, Albanie, avec une carte ethnographique (1877). DOINAŞ, ŞTEFAN AUGUSTIN (ȘTEFAN POPA) (26 aprilie 1922, Caporal Alexa, jud. Arad – 25 mai 2002, Bucureşti), scriitor şi traducător Membru titular – 12 martie 1992 (membru corespondent – 3 iulie 1990) După absolvirea cursurilor licea- le la Arad (Liceul „Moise Nicoară) , a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj-Sibiu. A fost profesor în comuna natală (1948–1950), apoi în Hălmagiu (1950–1953) şi Gurahonţ (1953–1955); redactor la reviste- le „Teatrul” (1956), „Lumea” (1963–1966) şi „Secolul 20” (din 1969). A făcut parte din gru- parea tinerilor scriitori sibieni „Cercul literar” (1940–1947), în „Revista cercului literar” pu- blicând cele mai importante poezii. A debutat cu versuri în „Jurnalul literar” (Iaşi, 1939). În 1957 a suferit o condamnare politică de un an. Între 1958 şi 1963 a fost scos din viaţa litera- ră. Primul său volum de versuri, Alfabet poetic , rămas în manuscris, a obţinut Premiul „Eugen Lovinescu” (1947). A publicat volumele de po- ezie: Cartea mareelor (1964); Omul cu compasul (1966); Seminţia lui Laokoon (1967); Ipostaze (1968, pentru care a primit premii ale Academiei Române şi Uniunii Scriitorilor); Alter ego (1970); Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte (1972); Papirus (1974); Anotimpul discret (1975); Hesperia (1979, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor); Poeme (1983); Vânătoare cu şoim (1985); Interiorul unui poem (1990); Arie şi ecou (1992); Lamentaţii (1993); Aventurile lui Proteu (1995); Psalmi (1997). Versurile sale au fost traduse în bulgară, engleză, franceză, ger- mană, italiană, macedoneană, maghiară, sârbă, slovenă, spaniolă. A fost şi eseist şi critic literar: Lampa lui Diogene (1970); Poezie şi modă poe- tică (1972); Orfeu şi tentativa realului (1974); Lectura poeziei (1980, pentru care a primit