Viata academica in Banat

254 DENSUŞIANU, ARON (ARON POP) (19 noiembrie 1837, Densuş, jud. Hunedoara – 15 septembrie 1900, Iaşi), istoric literar, poet şi folclorist Membru corespondent – 13 septembrie 1877 Studii liceale la Blaj (1852–1860) şi uni- versitare (Academia de Drept) la Sibiu (1860– 1864). A fost avocat la Făgăraş (1864–1874), profesor de drept la Universitatea din Bucureşti (1880), profesor suplinitor (1881–1887) şi defi- nitiv (din 1887) la Catedra de limbă şi literatură a Universităţii din Iaşi. S-a numărat printre mem- brii marcanţi ai Asociaţiunii Transilvane pen- tru Limba Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). A colaborat cu articole politice şi de critică literară, poezii şi traduceri la publicaţii- le vremii: „Amicul școalei”, „Aurora română”, „Columna lui Traian”, „Concordia”, „Familia”, „Federaţiunea”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Muza română”, „Revista literară şi știinţifică”, „Transilvania” etc. Între 1874 şi 1875 a scos la Braşov, împreună cu Teofil Frâncu şi I. A. Lapedatu, revista „Orientul latin”, iar în 1893, la Iaşi, cu sprijinul fratelui şi fiului său Nicolae şi Ovid Densusianu, „Revista critică literară”. A fost unul dintre primii critici literari români care s-au consacrat studierii constante a literaturii române ( Aventuri literare , 1881; Cercetări literare , 1887). În 1885 a publicat Istoria limbei şi literaturei ro- mâne , considerată drept prima lucrare serios in- formată de acest gen din cultura noastră, în care reia unele puncte de vedere afirmate anterior în sinteza Regenerarea literaturei române (1874) . Adept al unei literaturi bazată pe mitologia şi creaţia populară, a cules şi a publicat poezii po- pulare, între care o valoroasă variantă a Mioriţei . A scris articole despre poezia populară ( Studie asupra poesiei populare române ; Originea doinei ), despre datinile şi credinţele populare ( De unde vine mitul Ileana Cosânzeana ; Refrenul colindelor ; Din mitologia română ; Arghir ca mit şi tendinţă etc.). S-a remarcat şi ca poet, versurile sale fiind reunite în volumele Hore oţelite (1892) şi Valea vieţei (1892); a compus o epopee în 12 cânturi ( Negriada , 1879–1884), în care reînvie momen- tele întemeierii Ţării Româneşti, şi o tragedie în versuri în 5 acte ( Optum , 1897). A lăsat tradu- ceri din Vergiliu ( Eneida ), Horaţiu ( Arta poetică ), Salustiu ( Războiul iugurtin ), Cicero ( Filipice ), Dante ( Paradisul pământesc ), Tasso ( Ierusalimul eliberat ), Leopardi ( La Italia ), Al. Verri ( Nopţile romane ), Cesar ( De bello gallico ) ş.a. DENSUŞIANU, NICOLAE (NICOLAE POP) (18 aprilie 1846, Densuş, jud. Hunedoara – 24 martie 1911, Bucureşti), istoric şi folclorist Membru corespondent – 6 aprilie 1880 Fratele lui Aron Densuşianu. A urmat cursurile Colegiului franciscan din Haţeg, ale gimnaziului din Blaj şi ale Academiei de Drept din Sibiu (1865–1869), după terminarea cărora a fost numit „notar suprem” la Făgăraş (1870), apoi avocat la Braşov (din 1872) şi la Bucureşti (din 1877). În 1880 l-a suplinit pe I. Bianu în postul de bibliotecar-arhivar al Bibliotecii Academiei Române, iar între 1884 şi 1911 a fost translator şi bibliotecar pe lângă Marele Stat Major al armatei ( Catalogul bibliotecii Marelui Stat Major. Ministerul de Război, 1898). Din în- sărcinarea Academiei Române, în 1878, a făcut temeinice investigaţii în 16 arhive şi 12 biblioteci din Transilvania şi Ungaria; a cercetat un mare număr de documente şi lucrări privitoare la is- toria românilor în sec. XVII–XVIII; a descoperit, între altele, Manifestul de unire cu Biserica Romei , operele istorice ale lui Gh. Şincai ş.a. ( Cercetări istorice în arhivele şi bibliotecile Ungariei şi ale Transilvaniei , 1880). În 1884 a publicat cea mai de seamă lucrare a sa, Revoluţiunea lui Horia