Viata academica in Banat

253 DAICOVICIU, CONSTANTIN (1martie 1898, Căvăran , azi Constantin Daicoviciu, jud. Caraş-Severin – 27 mai 1973, Cluj), istoric şi arheolog Membru titular – 2 iulie 1955 (membru corespondent – 2 noiembrie 1948) Preşedinte al Secţiei de știinţe istorice (1959–1963) Studii liceale la Lugoj şi Caransebeş şi universitare (Facultatea de Litere) la Cluj (1918– 1922), unde a obţinut licenţa în filologie clasică. Încă din 1921 a fost numit practicant la Institutul de Arheologie şi Numismatică al Universităţii din Cluj. Între 1925 şi 1927 a fost bursier la Şcoala Română din Roma, iar din 1928 asistent la Catedra de istorie antică a Universităţii din Cluj. În acelaşi an a obţinut şi titlul de doctor în istorie antică şi arheologie, iar patru ani mai târziu titlul de doctor docent. În 1932 a fost numit conferenţiar de antichităţi şi epigrafie, iar în 1938 profesor titular la Catedra de arheologie şi preistorie a Universităţii din Cluj, al cărei rector a fost între 1956 şi 1968; director al Institutului de Studii Clasice (din 1949), al Institutului de Istorie din Cluj încă de la înfiinţare (1949) şi director al Muzeului de Istorie a Transilvaniei (1945– 1973). A fost iniţiatorul unor publicaţii de profil: „Acta Musei Napocensis”, „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice. Secţiunea pentru Transilvania”, „Anuarul Institutului de Studii Clasice”; secretar al Comisiei Monumentelor Istorice, Secţia pentru Transilvania (1921– 1940). Paralel cu activitatea didactică, a desfăşurat o bogată muncă de cercetare pe teren: la Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) (1924– 1936), la castrul roman de la Veţel (Micia) şi în Banat, la Moigrad (Porolissum) (1937–1938) etc. Începând cu aceeaşi perioadă şi-a îndreptat atenţia spre studiul civilizaţiei dacice: în 1939 a iniţiat săpăturile de la Căpâlna, iar din 1942 a preluat conducerea şantierului arheologic de la cetăţile dacice din Munţii Orăştie, reuşind scoaterea la lumină a cetăţilor de la Blidaru, Piatra Roşie, Grădiştea Muncelului. Rezultatele investigaţiilor sale s-au concretizat în peste 200 de cărţi, studii, articole, rapoarte şi comunicări: Micia I. Cercetări asupra castrului (1931); Monumente inedite din Dacia (1931); La première division de la Dacie (1934); Problema numărului geto-dacilor (1934); Existămonumente creştine din Dacia Traiană din sec. II–III? (1936); Observaţii cu privire la noua etimologie a Sarmizegetusei (1936); La Transylvanie dans l’Antiquité (1938); Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) (1939); Problema creştinismului în Dacia. Câteva consideraţii şi precizări de ordin istorico-arheologic (1940); Câteva cuvinte în legătură cu organizaţia Daciei (1942); Sarmizegetusa et ses environs (1944); Aşezările dacice dinMunţii Orăştie (1951); Cetatea dacică de la Piatra Roşie. Monografie arheologică (1954); Dacia liberă şi Dacia traiană. La Dacie libre et la Dacie Romaine (1964); Severus Alexander şi provincia Dacia (1967); Dacica. Studii şi articole privind istoria veche a pământului românesc (1971); Romanitatea scitică de la Dunărea de Jos (1971) ş.a. A acordat o atenţie aparte problemei continuităţii, privită în întreaga ei complexitate: convieţuirea dacilor cu romanii, romanizarea intensă aDaciei şi persistenţamasivă a romanităţii după retragerea aureliană. Concluziile la care a ajuns au fost expuse în capitole din lucrările de sinteză: Istoria României ; Istoria Transilvaniei ; La formation du peuple roumain et de sa langue, dar şi în studiul Problema continuităţii în Dacia. Câteva observaţii şi precizări de ordin istorico- arheologic . A elaborat, în colaborare, o serie de volume, apărute în străinătate: Histoire de la Roumanie (1970); Roumanie (1972). Membru al Comisiei Arheologice a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (din 1970), membru al Academiei de Ştiinţe din Viena, al Institutului Arheologic German din Berlin, al Societăţii Latine din Paris, al Comitetului Internaţional de Știinţe Istorice. Laureat al Premiului de Stat (1950) și al Premiului „Herder” (1968).