Viata academica in Banat

237 Cu un ceas mai devreme (1959); Pe muche de cuţit (1959); Cântecele inimii (1960); Materia şi visele (1961); Mărul de lângă drum (1954, 1962); Culorile toamnei (1962); Pe coardele timpului (1963); Dispariţia unui om de rând (1963); Colţi de stâncă (1965); Alte dru- muri (1967); Mozaic (1968); Arderi (1972); Explozie înăbuşită (1972); Pământ ! Pământ ! (1973); Patrula de noapte (1975); Ţara amin- tirilor (1976); Aurul regelui Midas (1977); Vă las ca frunza (1978); Glasul pietrelor (1978); Elegii (1979); Lupta cu îngerul (1980); Apele se revarsă în mare (1982); Filon de aur (1984); În voia vântului (1987) ş.a. S-a remarcat şi ca dramaturg ( Reţeaua subterană , 1959; În valea cucului, 1960; Întoarcerea, 1960), pre- cum şi ca traducător, tălmăcind din creaţia lui Guillaume Appolinaire şi A. S. Puşkin; a lăsat şi o traducere a Cântecului despre oastea lui Igor. Preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1949–1965). Membru fondator al Asociaţiei Psihologilor din România, membru al Asociaţiei Internaţionale de Psihologie Aplicată. A fost distins cu Premiul de Stat pentru Poezie (1954) şi Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor (1981). BIRDAŞ, EMILIAN (IOAN) (23 noiembrie 1921, Rohia, jud. Maramureş – 5 aprilie 1996, Caransebeş, jud. Caraş-Severin ), episcop ortodox Membru de onoare – 10 noiembrie 1992 Şi-a început studiile la Seminarul mona- hal de pe lângă mănăstirea Cernica, continuate apoi la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, la Seminarul „Nifon” şi la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1952. În tim- pul studiilor a fost hirotonit protosinghel (1947), funcţionând un timp ca preot la mănăstirea Călugăra-Oraviţa . De-a lungul anilor a ocupat mai multe funcţii: stareţ al mănăstirii „Martirii Neamului” din Baia de Arieş, responsabil al in- ternatului Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti de la biserica Radu Vodă din Bucureşti; a fost preot slujitor la Catedrala Patriarhală din Bucureşti (1953–1957); vicar administrativ la Episcopia Romanului şi Huşilor (1957–1963); superior al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia (1963– 1973); episcop-vicar la Arhiepiscopia Sibiu, cu titlul „Răşinăreanul” (1973–1975), perioadă în care s-a preocupat, cu precădere, de soluţiona- rea problemelor pastoralmisionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea din- tre confesiuni şi etnii; episcop titular al Episcopiei de Alba Iulia (1975–1990); episcop-vicar la Episcopia Aradului (din 1990). Şi-a închinat în- treaga viaţă bisericii şi culturii române. Ca episcop de Alba Iulia, a restaurat vechea biserică a mănăs- tirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, denumită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, a reparat sute de lăcaşuri de cult. În 1990 s-a retras din scaun, dar în acelaşi an Sf. Sinod l-a ales arhiereu vicar al Episcopiei Aradului; în 1994 a fost ales epi- scop al reînfiinţatei eparhii a Caransebeşului . În această ultimă calitate, a început construcţia unei catedrale episcopale şi a reluat tipărirea „Foii diecezane” şi a „Calendarului românului”. A colaborat la „Glasul bisericii”, „Îndrumătorul bi- sericesc” de la Cluj, „Îndrumătorul bisericesc” de la Sibiu, Îndrumătorul pastoral” de la Alba Iulia, „Mitropolia Ardealului”, „Telegraful român” ș.a. S-a manifestat ca autor: Originea istorică a votu- rilor monahale (1954); Stavropighia în dreptul bi- sericesc (1955); O glorioasă aniversare a Bisericii Ortodoxe Române (1975); Alba Iulia – oraş bimile- nar (1975); Îndreptar ortodox (1976); Satul Rohia şi mănăstirea Sf. Ana din Ţara Lăpuşului (1980); Mănăstirea Râmeţ, vatră de spiritualitate ortodo- xă (1981); Pagini din istoria scaunului vlădicesc orthodox român din Alba Iulia (1982); Satul şi mănăstirea Rohia din Ţara Lăpuşului (1994) ş.a. A editat: Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iulia (1987); ediţia critică a Noului Testament de la Bălgrad, 1648 (1988); Bucoavna de la Alba Iulia din 1699 (1989). Președinte de onoare în cadrul Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), Despărțământul „Vasile Goldiș” din Arad . A fost distins cu Premiul „B. P. Hasdeu” al Academiei Române (1991).