Viata academica in Banat

147 Începând cu anul 1955, în cadrul ei apar sectoare prioritar tehnice, al căror personal era asigurat de cadre didactice ale Institutului Politehnic şi ale Institutului de Medicină: ştiinţe tehnice, chimie, embriologie, pedologie, seismologie, apoi matematică şi fizică. Întrucât Facultatea de Filologie, ca şi toate celelalte unităţi de învăţământ superior, avea în primul rând menirea să răspundă unor comandamente didactice, cele ştiinţifice fiindu-le subsidiare acestora, s-a impus necesitatea constituirii unui nucleu cu îndatoriri exclusiv ştiinţifice. Cel care a avut viziunea devenirii filologiei timişorene în plan ştiinţific a fost profesorul Gheorghe Ivănescu. Dar nu numai viziunea, ci şi realizarea ei practică. Bucurându-se de preţuirea celui care i-a fost mentor, academicianul Iorgu Iordan, şi de sprijinul nemijlo- cit al academicianului Corio- lan Drăgulescu, directorul Bazei de Cercetări Ştiinţifice, a iniţiat demersurile necesare pentru atingerea acestui ţel. Ca urmare a eforturilor lor conju- gate, în şedinţa din 3 octombrie 1963, Biroul Prezidiului Acade- miei R. S. R. a aprobat înfiinţa- rea, pe lângă Baza de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara, a unei secţii de lingvistică. Iniţiativa avea să fie oficializată prin HCM nr. 110 /1963, în care se prevede înfiinţarea Sectorului de lingvistică, subordonat ştiinţific Insti- tutului de Lingvistică din Bucureşti. Prima etapă (1963-1969) din existenţa lui s-a consumat în cadrul administrativ al Bazei de Cercetări Ştiinţifice, sub conducerea profesorului G. Ivănescu . (Cf. documentelor 1 și 2) Etapa a doua (1969-1976) a debutat cu transferarea, începând cu 1 aprilie 1969, a Sectorului de lingvistică din subordinea Bazei de Cercetări Ştiinţifice în cea a Universităţii din Timişoara, ca urmare a hotărârii Prezidiului Academiei, interval în care a funcţionat sub coordonarea profesorului Ştefan Munteanu . (Cf. documentului 3). Etapa a treia (1976-1989) a însemnat integrarea sectorului în structura Centrului de Ştiinţe Sociale (înfiinţat în anul 1970), care funcţiona în cadrul Universităţii şi care a fost condus succesiv de Ioan Cornea , de Ioan Iliescu , de Crişu Dascălu (demisionar din motive politice în 1988) şi, interimar, de Traian Bunescu şi Vasile Frăţilă . Etapa a patra (din 1990) a marcat reîntoarcerea colectivului în cadrul proaspăt înfiinţatei Filiale timişorene a Academiei Române, sub denumirea Institutul de Cercetări Socio-Umane , condus, de asemenea interimar, de Eugen Todoran şi, începând cu anul 1994, de Crişu Dascălu . Schimbările ulterioare de nume (Institutul de Cercetări Socio-Umane şi Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”) nu au însemnat şi modificări semnificative în strategia noii instituţii şi în stabilirea obiectivelor ei. * * * Era de aşteptat ca, dată fiind situarea sa geografică în spaţiul bănăţean, direcţiile de cercetare ale sectorului să fie circumscrise acestui spaţiu lingvistic, puţin şi nu întotdeauna cercetat în spirit cu adevărat ştiinţific. Dată fiind subordonarea faţă de institutul bucureştean, i s-au fixat îndatoriri derivate din proiectele acestuia, practică ce a continuat şi ulterior. Au existat, totuşi, cel puţin două momente când cercetătorii săi au avut privilegiul să se ocupe de realităţile lingvistice şi culturale ale Banatului: primul s-a concretizat prin apariţia unor Rândul de jos, în mijloc, de la stânga la dreapta: Radu Vâlceanu, Coriolan Drăgulescu, Benedikt Menkes; în picioare, de la stânga la dreapta: Eugeniu Berca, Maria Luiza Purdela, Doina Dascălu, Crişu Dascălu, Olimpia Ternovici, Doina Năstase, Segiu Drincu, Ernest Sisak.