Viata academica in Banat

146 În al doilea rând, se constată eforturile de raliere a românilor bănăţeni la marile curente culturale ale timpului: clasicismul (prin primii noştri fabulişti, Nicolae Oţălea şi Dimitrie Ţichindeal), iluminismul militant (prin Paul Iorgovici şi Damaschin Bojincă) şi naţionalismul revoluţionar (prin Eftimie Murgu). * * * Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, preocupările umaniste se diversifică, un puternic impuls în această privinţă fiind dat de înfiinţarea Institutului Pedagogic (Preparandia) şi a celui Teologic din Caransebeş, de pe băncile cărora au pornit nu numai scriitori (Ioan Popovici-Bănăţeanul, Mihail Gaşpar), ci şi folclorişti (Emilian Novacovici, George Cătană, Sofronie Liuba, Iosif Bogdan), care se adaugă altora, formaţi în alte centre (Simeon Mangiuca, Enea Hodoş, Iosif Popovici). În perioada interbelică, după înfiinţarea liceelor româneşti, apar preocupări de istorie literară , ilustrate, printre alţii, de profesori ca Aurel E. Peteanu (Lugoj), Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului şi Lucian Costin (Caransebeş), Graiul bănăţean și Din viaţa scriitorilor , dar şi de istorici şi istorici culturali, ca I. D. Suciu, Literatura bănăţeană de la început până la Unire şi Revoluţia de la 1848-1849 în Banat , I. B. Mureşianu, Din trecutul slovei bănăţene (1500-1700) . Singurele forme instituţionalizate în care s-a făcut şi cercetare umanistă sau din care au pornit cercetători în acest domeniu au fost, pentru o perioadă destul de lungă, institutele teologico- pedagogice din Caransebeş şi Arad. Dar prima instituţie cu un obiectiv declarat de cercetare a fost Institutul Social Banat- Crişana , înfiinţat în 1932 (desfiinţat în anul 1946), care a publicat şi revista omonimă (1933-1946), în paginile căreia au apărut studii deosebit de valoroase de istorie, sociologie, politologie etc., precum şi Muzeul Banatului, care a întreprins cercetări arheologice şi de artă bisericească, devenind în scurt timp un veritabil focar de cultură, mai ales prin prestigioasa lui publicaţie, „Analele Banatului”. Un moment semnificativ al istoriei preocupărilor umaniste din Banat a fost înfiinţarea, în cadrul Institutului Pedagogic din Timişoara, a Facultăţii de Filologie (1953), în care s-au reunit profesori remarcabili, precum G. Ivănescu, G.I. Tohăneanu, Eugen Todoran, Ştefan Munteanu, Vasile Şerban, Ivan Evseev, Johann Wolf şi mulţi alţii, care au pregătit, la rândul lor, generaţii de cadre didactice universitare şi de cercetători. Vor urma, rând pe rând, facultăţile de istorie- geografie , de arte plastice , de muzică , de sociologie , de psihologie , prin care aria cercetărilor se diversifică şi apar preocupări de studii interdisciplinare. Semnificativ şi salutar este că majoritatea covârşitoare a cercetătorilor care au activat şi activează în institutul nostru sunt „produse” ale şcolii superioare timişorene. * * * O etapă nouă şi extrem de productivă ştiinţific începe în anul 1951, când Academia îşi extinde autoritatea asupra provinciilor istorice româneşti, prin înfiinţarea unor unităţi de cercetare, printre care şi Baza de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara (denumire consacrată în anul 1953), printre atribuţiile ei figurând coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică în partea de vest a ţării. Gheorghe Ivănescu Iorgu Iordan Coriolan Drăgulescu