9 / 414
9
În menirea instituţiei noastre faptul consolidării neamului românesc într-o
unitate de stat şi de cultură este de o neîntreruptă actualitate; instituţia noastră însăşi
este un simbol al acestei uniri. În sânul Academiei Române am avut pe cei mai vajnici
reprezentanţi ai Ardealului, aşa precum îi avem şi astăzi, înainte ca vitejia oşteanului
român să fi înlăturat barierele politice, care ne despărţeau.
Simbol premergător al unirii înainte de 1918, Academia Română înţelege să
rămână şi pe viitor primul arsenal spiritual în care să se făurească valorile perene ale
culturii unitare româneşti.
(Constantin Rădulescu-Motru,
„Analele Academiei Române”
, tomul LIX.
1938–1939, București, 1940, p. 49)
În acest mers grăbit al neamului nostru pe calea culturii, Academia are menirea
de a fi conducătorul priceput, farul luminător care să arate şi să lumineze drumul bun
de urmat şi căile rele de ferit. Conştiinţa acestei înalte misiuni şi grele răspunderi este
limpede în mintea noastră a tuturora şi trebuie să fie tot aşa de limpede şi în minţile
urmaşilor noştri.
(Anghel Saligy,
„Analele Academiei Române”
, seria II, tom XXXI.
1909–1910)
La aniversarea Academiei, se înfăptuiește o reparație istorică, prin reluarea
legăturii dintre Regalitate și Academie. Mă bucur că, peste vicisitudinile timpului, atât
Casa Regală, cât și instituția academică au rezistat, rămânând simboluri trainice ale
valorilor românești.
Refăcându-se legătura istorică, sper ca împreună să recâștigăm locul României și
în domenhiul cultural, artistic și științific, așa cum a făcut-o deja în cel militar și politic.
Astfel vom pune în valoare marele potențial uman în sprijinul dezvoltării euro-
pene a țării noastre.
Este prima mea datorie astăzi, în acest loc, să aduc un omagiu Academiei
Române, această ilustră păstrătoare a existenței noastre spirituale, această lumina
a vieții noastre culturale, această stâncă a identității românești, care a supraviețuit
războaielor și dictaturilor și a triumfat împotriva forțelor oarbe anticulturale.
(Regele Mihai I,
„Analele Academiei Române”
, anul 142, 2008, seria a
V-a, volumul IX, Editura Academiei Române, București, 2011, p. 77)
Academia Română a trecut prin momente extrem de grele, care vizau, în final,
desfiinţarea ei. Noi, cei din conducerea Academiei, susţinuţi continuu de majoritatea
colegilor, afirmăm cu toată răspunderea că am reuşit să salvăm Academia Română de
la înec, de la desfiinţarea şi dispariţia sa din rândul comunităţilor academice interna-
ţionale.
O corabie învinge mai uşor valurile dacă poartă o greutate. Aşa şi viaţa, greută-
ţile pe care le purtăm ne fac mai sigură lupta împotriva valurilor întâmplării.
(Acad. Ioan Anton,
Revista Academica
, nr.1-2, 2011, anul XXI, 243-244)