8 / 414
8
O instituţie de înaltă cultură cum este Academia Română are o viaţă proprie, pe
care, în general, lumea din afară, prinsă în grijile, preocupările şi frământările zilnice,
n-o bănueşte. Această viaţă academică, tăcută şi liniştită, este rezultanta a două forţe
care se îmbină armonios: de o parte sforţarea culturală actuală, a generaţiei de astăzi,
înfăţişată aici în Academie, pe cât cu putinţă prin elementele ei cele mai de seamă; de
altă parte, moştenirea lăsată de înaintaşii noştri, moştenire preţioasă, la care ţinem cu
sfinţenie, fiindcă e produsul unor sforţări uriaşe, cu mijloace puţine, dar cu avânt neîn-
chipuit de mare, moştenire încă activă prin înrâurirea bună asupra sufletelor noastre.
(Gheorghe Țițeica,
„Anale”
, tomul LI., 1931, p. 199)
Academia Română a fost nu numai fidelă misiunii ei naţionale, un forum patri-
otic, care, prin membrii din toate punctele locuite de români, avea plasate pretutindeni
sentinele neadormite pentru a veghea la întreţinerea şi exaltarea focului sacru naţional,
ea a avut, în acelaşi timp, o neîndeajuns de preţuită activitate, care, păzind proporţiile
cuvenite pentru o naţiune tânără, în plin avânt de renaştere culturală, poate rivaliza
şi fi comparată – îndrăznim a afirma, fără teamă de exagerare – cu activitatea celor
mai de seamă academii ale lumii.
(Dimitrie Gusti,
Ființa și menirea academiilor
, Discurs rostit la 10 iunie
1923)
Academia Română, instituţie menită a îmbogăţi ştiinţa neamului nostru, dar
nu mai puţin a îndemna, judeca şi răsplăti silinţile culturale ale tuturora, e datoare
să cuprindă, unul după altul, pe aceia cari s-au deosebit, prin râvna lor, pentru ocupa-
ţiile cele mai înalte ale spiritului omenesc şi în literatură, dar, mai ales, în cercetările
speciale şi în cugetarea filosofică aplicată diferitelor ştiinţe. Ea rezumă, astfel, prin
personalitatea membrilor ei, starea culturală a poporului nostru în fiecare timp.
(Nicolae Iorga,
Două concepții istorice
, 1911)
Cred că este folositor să ne aducem aminte de marile noastre îndatoriri şi de
marile speranţe pe care neamul nostru întreg le pune asupra Academiei Române.
Această înaltă instituţiune are însemnata misiune de a da direcţiune sănătoasă între-
gii activităţi culturale a neamului nostru, atât în studierea istoriei naţionale, cât şi
în producţiunea literară şi în cultivarea limbii... Mai ales acum mi se pare momentul
potrivit de a reaminti aceste consideraţiuni de înalte datorinţe când prin legile firii
rândurile Academiei se împrospătează cu elemente tinere şi doritoare de muncă. Tinerii
trebuie să aibă totdeauna clar înaintea ochilor că în Academie trebuie să lucreze, mai
mult decât oriunde, numai pentru luminarea ţării şi a neamului prin ştiinţă, prin
adevăr şi prin moralitate.
(Petre S. Aurelian,
„Analele Academiei Române”
, seria II, tomul XXV)