368
tehnice inovative în domeniul structurilor
metalice.
În paralel cu activitatea de cercetare de
la UPT, din anul 1994, Acad. Dan Dubină este
integrat cu jumătate de normă și la Academia
Română, Filiala Timișoara, Centru de Cercetări
Tehnice Fundamentale Avansate – CCTFA. A
deținut funcția de șef Laborator Construcții
Metalice din anul 2004, iar din anul 2015,
ocupa pe acea de șef Secție Construcții Metalice
și Sudură.
În 30 martie 2010 a fost ales Membru
Corespondent al Academiei Române (Secția de
St. Tehnice), iar din 5 iunie 2015 este Membru
Titular al Academiei Romane.
Recunoașterea
profesional-științifică
Ca recunoaștere a activității științifice,
d-l. Acad. Dan Dubină a fost și este membru a
numeroase instituții și organizații instituționale
din
Uniunea Europeană
cum ar fi: membru,
reprezentant România, din partea ANCS, în
COSCO(Committee for Steel andCoal), Comisia
Europeană, Expert în Comisia de transport și
dezvoltare urbană – TUD, COST (
European
Cooperation în Science and Technology
), Membru
în Comitetele Manageriale ale Acțiunilor
COST: C12, C25, C26 și TU O904, Expert
al Comitetului pentru granturi din cadrul
Ministerului Italian al Educației și Cercetării,
Expert evaluator RFCS (Research Fund for
Coal and Steel), Expert TEMPUS, Membru
în Grupurile de lucru pentru noile versiuni
ale Eurocodurilor structurale: WG 1.1, 1.3;
1.8; 1.10, pentru EN 1993-1.1;1.3;1.8;1.10,
sau din România: Vicepreședinte al Comisiei
Naționale de Inginerie Seismică – CNIS, a
MDRAP, Membru CNATCU/MECTS – comisia
de inginerie Civilă și Management din 2010,
Președinte al aceste comisii în perioada 2011-
2013; Membru în Comisia 2, Științe Inginerești
a CNCSIS, Membru în ASRO CT 343, coordona-
tor național Eurocode 3 și Eurocode 9, Membru
în comisia de structuri a MDRAT,CS 5, Membru
în Comisia de atestare a experților și verificato-
rilor de proiecte, MDLPT.
De asemenea, este membru a numeroa-
se organizații și asociații profesionale, cum ar fi:
Internaționale
:
Membru IABSE
(International
Association for Bridges and Structures),
membru în Comisia Tehnică 2, Structuri din
lemn, beton și metalice,
Membru at large
și în Comisia tehnică 11 a SSRC (Structural
Research Stability Council),
Președinte
(2005-2006),
Vicepreședinte
(2004-2005) al
ECCS (
Convenția Europeană de Construcții
Metalice
): Membru în Comitetul Executiv
(reprezentant România), Comisiile tehnice 7,
8, 10 și 13, Membru în TMB din 2007-Technical
Management Board, Membru APK (Asociația
franceză pentru promovarea construcțiilor
metalice), Membru „Direct Fellowship” (FI
StructE) în ISTRUCTE (
British Institution of
Structural Engineers
), în perioada 2001-2010;
Expert and Charted Engineer din 2001, Membru
în Asociația Europeană pentru construcții meta-
lice ușoare – LSK, Membru (Partener) în rețea-
ua internațională de parteneriat științific în
construcții metalice Arcelor-Mittal-Universități,
Membru al Institutului International de Sudură
-IIW, din 2010 (Delegația României): Comisiile
tehnice: C-X (Delegate), C-XIII (Delegate),
C-XV (Expert)
, JWG-XIII-XV (Observer).
Naționale:
membru fondator în
Comisia de Stabilitate a Structurilor Metalice
a Academiei Române ( Secția Științe tehni-
ce), din 1984; Președinte din 2013, membru
fondator al AICPS, din 1990,
Vicepreședinte al
Consiliului National
și
Președinte al Filialei
AICPS Timiș
, din 2000, membru fondator și
Președinte al APCMR
(Asociația Producătorilor
de Construcții Metalice din România), din
2001, Membru AGIR,
Vicepreședinte
Timiș
(2005-2013), membru în Consiliul Național
2002-2004.
Profesorul Dan Dubină, a conferențiat
ca
lector invitat
sau
raportor
la universități, în
Placheta pentru președinția ECCS, decernată de către
Convenția Europeană de Construcții Metalice
în septembrie 2007 la Luxembourg




