210
la publicaţia ştiinţifică – „Revista de Studii Banatice”. Este membru fondator al Centrului European
de Studii şi Aplicaţii Interdisciplinare, Societăţii Enciclopedice a Banatului şi membru activ în
Asociaţia Română de Istorie a Presei (Cluj-Napoca) şi Asociaţia Formatorilor în Jurnalism şi
Comunicare. Întemeietor şi director al Editurii David Press Print din Timişoara.
Totodată, mai trebuie să adăugăm faptul că o parte a personalului a desfăşurat activităţi de
traducere. Este cazul doamnelor Iolanda Iaworski, pensionară începând cu anul 2008 şi Doina Lică,
bibliotecar la Biblioteca Filialei Timişoara a Academiei Române în perioada 1990-1998.
Academia Română, Filiala Timişoara
Biblioteca
REGULAMENT
privind constituirea colecţiei
„Patrimoniul spiritualităţii bănăţene”
în cadrul Bibliotecii Filialei Timişoara a Academiei Române
Biblioteca Filialei Timişoara a Academiei Române este o instituţie de drept
public fără personalitate juridică. Ea face parte din structura Bibliotecii
Academiei Române, având în consecinţă statut de bibliotecă naţională, şi este
subordonată administrativ Filialei Timişoara a Academiei Române. Este
finanţată de la bugetul de stat şi funcţionează potrivit prevederilor legislaţiei în
vigoare.
Biblioteca Filialei Timişoara a Academiei Române este investită cu
misiunea de a susţine dezvoltarea cunoaşterii şi a cercetării ştiinţifice, de a
organiza, proteja, valorifica şi dezvolta patrimoniul naţional scris şi audiovizual,
de a promova valorile culturale, de a organiza manifestări şi evenimente
academice şi de a contribui la dezvoltarea sistemului informaţional naţional.
În vederea realizării obiectivelor stabilite prin lege şi prin regulamentul
propriu de organizare şi de funcţionare, precum şi pentru îndeplinirea atribuţiilor
şi competenţelor ce îi revin potrivit nivelului de organizare, potenţialului de
dezvoltare a serviciilor specifice şi cerinţelor utilizatorilor, Biblioteca Filialei
Timişoara a Academiei Române iniţiază o acţiune de larg interes pentru sporirea
patrimoniului cultural şi ştiinţific al instituţiei, prin constituirea colecţiei
„Patrimoniul spiritualităţii bănăţene”, compusă din patru fonduri speciale:
1. Cărţi şi manuscrise ale autorilor din Banat;
2. Cărţi şi manuscrise ale unor autori din afara provinciei, care se referă la
Banat;
3. Fonduri individuale ale unor scriitori, cărturari, cercetători şi oameni de
ştiinţă şi cultură din Banat, constituite prin donaţii;
4. Fonduri individuale, constituite prin donaţii, ale academicienilor
bănăţeni.
5. Donaţii ale unor persoane individuale conţinând obiecte şi valori culturale
şi artistice referitoare la Banat
Componenţa fondurilor speciale:
Prima filă din Regulamentul de constituire a colecției „Patrimoniul spiritualității bănățene”, semnat de acad.
Păun Ion Otiman, președintele Filialei din Timișoara a Academiei Române și conf. univ., CS II, dr. Ioan David,
directorul bibliotecii.




