200 / 414
200
un post de bibliotecar şi altul de arhivar; la Lugoj, în 1846, fiinţează deja o „bibliotecă organizată”;
în 1863, se fondează o bibliotecă la Caransebeş, iar alta, cinci ani mai târziu, la Reşiţa. În acelaşi
an, Aradul se înscrie cu o astfel de instituţie, constituită pe baza fondului de carte provenit de la
profesorul de matematică şi geografie, director al Preparandiei, Alex Gavra. Au fost înfiinţate
biblioteci şi în mediul sătesc, la Mercina în 1872 şi Cacova (Grădinari), în 1873, în timp ce Reşiţa
consemnează, la 1871, existenţa unei Biblioteci a Muncitorilor. Un aport remarcabil, în acest
demers, l-au avut Societăţile Tinerimii Studioase, care înfiinţează lăcaşe de lectură la Caransebeş
(1868), Arad (1858 şi 1867), Lugoj (1879), precum şi cercurile de lectură, reuniunile corale,
asociaţiile teatrale, parohiile şi şcolile din Banat.
Spre capătul secolului al XIX-lea apar chiar şi oficioase ale instituţiilor de lectură. Este cazul
Lugojului, unde este tipărită broşura „Biblioteca”. Pe de altă parte, bibliotecile existente îşi sporesc
zestrea prin donaţii; este cazul bibliotecii din Comloşu Mare, şi nu numai, care, în 1892, benefici-
ază de un important fond de carte primit din partea Academiei Române. Pe de altă parte, ASTRA
avea drept obiectiv înfiinţarea de biblioteci. Dintr-o sumară statistică, rezultă că din cele 600
existente la finele anului 1914, majoritatea funcţionau în Banat. Acţiunea de instituire, dar mai cu
seamă de diversificare şi specializare a fondului de carte continuă cu sârg în perioada interbelică şi
postbelică. Pe lângă bibliotecile existente, care îşi îmbogăţesc zestrea de carte, apar noi „focare” de
lectură, generate de unele ziare şi reviste de cultură, de edituri şi diverse instituţii publice.
Dacă privim Biblioteca Filialei Timişoara a Academiei Române din perspectivă diacronică,
reţinem, în existenţa ei, trei etape. Primul răstimp vizează intervalul 1951-1970; este perioada de
căutări în definirea unui profil propriu. Practic, nucleul bibliotecii s-a constituit în cadrul Bazei de
Cercetări Ştiinţifice încă de la 1 septembrie 1951, fără însă ca această instituţie să deţină o anumită
autonomie bugetară. Prin HCM 466/18 februarie 1953, Baza de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara
devine unitate cu autonomie bugetară, decurgând de aici, evident, şi un alt statut al bibliotecii,
care, începând cu 1 martie 1953, va începe să funcţioneze sub denumirea de Biblioteca Bazei de
Cercetări Ştiinţifice din Timişoara. Profilul bibliotecii a fost preponderent ştiinţific şi tehnic.
La 1 aprilie 1951, directorul adjunct al Institutului de Studii Româno-Sovietice din Bucureşti,
Ion Bianu, semnează Decizia nr. 3 prin care anunţă că, la Timişoara, începând cu respectiva dată,
se înfiinţează, în strada Paris, nr. 1, o filială a Institutului de Studii Româno-Sovietice. Demers ce
a prilejuit, trei ani mai târziu, fuzionarea Bibliotecii Bazei de Cercetări Ştiinţifice din Timişoara
„Acest memorial să propovăduiască eternul devotament și veșnica recunoștință a Societății Muzeale de Istorie și
Arheologie din Ungaria de Sud față de fondatorul și președintele pe viață, precum și cel mai generos susținător și
donator, onoratul Zsigmond Ormós sen. /Hotărârea numarul 7 a adunarii generale festive de deschidere ținută pe
29 august 1891” (Traducere din lucrarea lui Szekernyes Janos, Semne evocatoare ale maghiarimii din Banat,
Editura HungArt, Timișoara, 2014).