154
Mă refer aici la colaborarea excelentă şi durabilă, inaugurată în anul 2009, cu Institutul de
Cultură al Românilor din Voivodina, cu care s-a încheiat în anul 2010 o Convenţie de colaborare
pentru realizarea în comun a
Enciclopediei Banatului
şi cu care se organizează simpozioane anuale,
alternativ la Timişoara şi la Zrenianin. Au intrat în tradiţie colaborările reciproce la publicaţiile
ştiinţifice ale celor două instituţii.
Bune relaţii ştiinţifice s-au stabilit şi cu
Catedra de limba română a Universităţii din Novi
Sad şi cu alte instituţii ale românilor din Republica
Serbia. Toate aceste legături sunt adevărate punţi de
cunoaştere reciprocă şi de omogenizare culturală.
De altfel, colaborări folositoare au fost
stabilite cu Institutul de Balcanologie din Belgrad al
Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte. Institutul nostru
a fost desemnat parte în Acordul dintre academiile
română şi sârbă, pentru proiectul
Legături seculare
româno-sârbe privind arhivele
, proiect finalizat prin
publicarea, în colaborare cu Arhivele Naţionale.
Serviciile judeţene Caraş-Severin şi Timiş, a
Inventarului arhivistic al Registrelor parohiale de stare
civilă din judeţele Caraş-Severin şi Timiş
(2010, ediţia
a II-a, 2011), volum lansat şi la Arhivele Iugoslaviei
din Belgrad. În vederea pregătirii lui, a fost organizat
la institutul nostru Simpozionul internaţional
Reciprocităţi româno-sârbe. Cercetări de arhivă
(2008), la care a participat o numeroasă delegaţie
din ţara vecină.
Directorii Crişu Dascălu şi Costa Roşu semnează Convenţia de colaborare pentru realizarea
Enciclopediei Banatului, la sediul ICRV din Zrenianin.




