Viata academica in Banat

74 În memoriu se precizează că primăria oferă „80.000 metri pătrați loc viran gratuit”, „dife- rite edificii necesare începerii imediate a cursurilor”, precum și un concurs bănesc de 2.000.000 coroane, sprijinul financiar total ridicându-se la suma de 12.050.000 coroane”. Prin Decretul regal nr. 4822 din 11 noiembrie 1920, emis de Ferdinand I, Regele României, Art. II „se aprobă înființarea, pe ziua de 15 noiembrie 1920, a unei școale politehnice în Timișoara”. Politehnica avea două secțiuni de ingineri: una de electromecanici și cealaltă de mine și metalurgie. Ziua de 15 noiembrie 1920 devine pentru Timișoara, pentru întregul Banat, o zi istorică. Țara întreagă salută orașul ridicat la rangul de „CIVITAS ACADEMICA”, legând de această înfăptuire nobile și mari speranțe. Într-un timp relativ scurt, Școala Politehnică din Timișoara și-a conturat o personalitate aparte, și-a câștigat un bun renume, atât în țară, cât și peste hotare. În primul rând, prin munca neobosită și generoasă a profesorilor săi selectați cu deosebită atenție de savantul Traian Lalescu, primul rector al Școlii. La bunul renume al Școlii, la strălucirea ei au contribuit, în egală măsură, absolvenții ei, inginerii, care prin ținuta lor morală, prin rezultatele muncii lor s-au impus în colectivele lor de lucru, atât din țară, cât și de peste hotare. Odată cu ivirea unor posibilități de înființare, în cadrul Academiei R.P.R. și a unor colective de cercetare și din domeniul științelor naturii, deci și tehnice pe lângă cele umanistice, marile personalități de la Școala Politehnică din Timișoara se străduiesc să dea viață acestora. Astfel, la inițiativa prof. dr. ing. Cornel Mikloși, prof. dr. ing. Aurel Bărglăzan, prof. dr. ing. Ștefan Nădășan, se fac demersurile necesare înființării unor nuclee de cercetare la Timișoara. Prin Decizia Președintelui Academiei R.P.R., nr. 76/1.IX.1951, se înființează Colectivul de Cercetări Politehnice , cu următoarele subcolective: Rezistența și tehnologia metalelor, Noi metode de construcții, Problema de folosire a apei, Combustibili, Centrale electrice și Cercetări siderurgice (Reșița). Toate acestea depindeau de Secția de Științe Tehnice a Academiei. Odată cu înființarea, la data de 1 ianuarie 1953, a Bazei de Cercetări Știinţifice din Timișoara, a Academiei R.P.R., prin HCM nr. 466/18.II.1953 sunt reorganizate colectivele de cercetare din domeniul tehnic. Prin adresa Consiliului de Miniștri nr. 462/19.I.1953, se hotărăște ca activitatea de cerce- tare în domeniile tehnice să se desfășoare în următoarele colective: 1. Rezistența și tehnologia materialelor (Prof. dr. ing. Ștefan Nădășan) 2. Hidromecanică (Prof. dr. ing. Aurel Bărglăzan) 3. Combustibili (Prof. dr. ing. Ioan Vlădea) 4. Mașini și aparate electrice (Prof. dr. ing. Cornel Mikloși) 5. Siderurgie. Reșița (Ing. M. Micula) Pe data de 1.II.1954, prin adresa Ministerului Finanțelor, se aprobă transformarea unor colective în secții: 1. Rezistența materialelor (Prof. dr. ing. Ștefan Nădășan) 2. Sudură (Prof. dr. ing. Cornel Mikloși) rezultată prin unirea colectivelor de Mașini și aparate electrice și de combustibili. Prin decizia Președintelui Academiei R.P.R., nr. 84/20.IV.1956 ia ființă Centrul de Cercetări Tehnice , cu următoarele secții și șefi de secție: 1. Sudură - Acad. Cornel Mikloși 2. Rezisten ţa materialelor - Prof. dr. ing. Șt. Nădășan, m.c. al Academiei R.P.R. 3. Maşini hidraulice - Prof. dr. ing. A. Bărglăzan. m.c. al Academiei R.P.R. 4. Metalurgie (Sector Reșita) - Ing. M. Micula, care în anul 1957 se desființează. Anuarul din 1965 al Academiei R.P.R. „Organizare. Unități de cercetare” consemnează urmă- toarea structură a Centrului de Cercetări Tehnice (CCT) de la Baza din Timișoara a Academiei R.P.R.: • Secția de Sudură • Secția de Oboseală și rupere fragilă a metalelor • Secția de Cavitație • Secția de Materiale de Construcții • Secția de Mașini Hidraulice e transformată în Secția de Cavitație, în mai 1964. • Secția de Materiale de Construcți i a fost înființată de Biroul Prezidiului Academiei R.P.R., în ședința din 12 septembrie 1963, cu adresa 32787/345 din 30 octombrie 1963.