Viata academica in Banat

72 Legăturile puternice existente între locuitorii din nordul și din sudul Dunării au făcut ca populația daco-romană să nu fie nici redacizată și nici germanizată sub raport etnic și cultural, ci și-a păstrat ființa sa, care a stat la baza procesului istoric din fosta Dacie Traiană („ Problema continuității ”, Protase, 1960). Odată cu ocuparea Panoniei de către maghiari și cu expansiunea lor spre răsărit, Anonymus, secretarul regelui Bela al III-lea, în a sa cronică „Gesta Hungarorum”, scrisă la finele secolului al XII-lea, menționează că pe teritoriul Banatului era ducatul (voievodatul) lui Glad (Vlad), care-și exercita autoritatea asupra unei populații române și slave. Vlad este învins în luptă de către unguri și devine vasalul acestora. În această nouă calitate, el întărește economic și politic și lasă urmașului său, prințul Ahtum, la finele secolului al XI-lea, un teritoriu întins și bogat, bine organizat. În legenda „Sancti Gerhardi”, primul episcop din Cenad, se spune: „Pe timpurile acelea era în Cetatea Morisena (Cenad) un principe foarte puternic, Ahtum. Acesta se lăuda prea mult cu virtutea și puterea sa, iar pe regele Ștefan nu-l respecta”. La finele secolului al XII-lea este atacat de statul ungar și nu poate fi învins decât în urma trădării de către unul din căpeteniile armatei sale și anume de Chandinus. Această victorie a ungurilor transformă voievodatul bănățean în domeniu regal. În urma consolidării stăpânirii maghiare și în zona regiunilor muntoase ale Banatului (sec. al XIII-lea), regalitatea, în virtutea dreptului său suprem „Jus regale minerale”, dispune trecerea terenurilor bogate în zăcăminte cu minereuri, de sub stăpânirea cnezilor autohtoni, în proprietate regală („ Istoria critic ă a mineritului în Ungaria ” . Gustav Venzel, 1880). Primele mențiuni scrise despre mineritul din Banat sunt cele referitoare la exploatările din împrejurimile Reșiței și Bocșei. Odată cu ocuparea Banatului de către turci și transformarea sa în pașalâc (1552-1717), exploatările miniere și activitățile metalurgice continuă, dar într-un ritm mai lent. În anul 1703, când cetatea Timișoarei era ocupată de turci, austriecii trimit în regiunea Oravița 13 mineri tirolezi, în frunte cu maistrul miner Matyas Bruner, ca să identifice posibilitățile începerii unor exploatări miniere. După încheierea tratatului de pace de la Passarovits (1718), Banatul este anexat Austriei și declarat ca domeniu al Coroanei imperiale. Consiliul de război și Camera Aulică din Viena se preocupă în mod special de organizarea producției miniere și metalurgice din Banat. Generalul Claudius Florimundus Mercy este numit guvernator al Banatului și înființează, încă din anul 1717, în cadrul administrației din Timișoara, o comisie care să se ocupe de mineritul și metalurgia din regiune. Comisia depindea direct de Camera Aulică din Viena. Deoarece populația în Banat era mai rară decât în Transilvania, pentru sporirea brațelor de muncă atât necalificată, cât și calificată, se apelează la aducerea de coloniști: germani, italieni, francezi, bulgari ș.a. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea mineritul și metalurgia din Banat iau un avânt deosebit deoarece aceste ocupații primesc un pregnant caracter capitalist. Numai Complexul minier Ocna de Fier extrăgea anual peste 100.000 „de măji” de cupru (Francesco Griselini). În anul 1734 funcționau la Bocșa două furnale și se punea problema construirii celui de al treilea. Studiul elaborat de specialiști de renume din Austria propune abandonarea acestei idei și dezvoltarea unei noi baze metalurgice la Reșița. Printre argumentele principale se menționa că în împrejurimi există numeroase zăcăminte bogate în minereuri încă neexploatate, întinse zone cu păduri necesare combustibililor, dar în același timp există în zonă râuri cu căderi hidraulice importante, favorabile captării energiei aces- tora, necesară acționării diferitelor utilaje. Curtea imperială de la Viena aprobă proiectul (1.XI.1769) și, în 3.VII.1771, sunt date în lucru primele două furnale la Reșița. F. Griselini, care a vizitat Banatul și, desigur, aceste zone miniere, în perioada anilor 1774-1777, deși face uneori aprecieri nefavorabile asupra românilor de aici, recunoaște totuși textual următoarele: „La exploatările miniere ale celor patru administrații de mine din Banat, precum și la Ciclova și Bocșa, pe lângă lucrători germani se găsesc destui valahi